Românii încep încet, încet să se reorienteze către maşinile noi. peste 28.000 de unităţi. Astfel, piaţa...
A fost identificat bărbatul care a agresat sexual două fetiţe, de 5 şi 8 ani, într-o scară de bloc. Acesta fusese eliberat din închisoare recent
După o amplă mobilizare, poliţiştii din Huşi au reuşit să dea de urma bărbatului care duminică după amiază a acostat două fetiţe într-o scară de bloc din oraş şi a încercat să le violeze. Agresorul este recidivist, acesta fiind eliberat recent din închisoare.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, suspectul a fost identificat în persoana unui bărbat de 33 de ani, din muncipiul Huşi, fără ocupaţie. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de agresiune sexuală, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Potrivit IPJ Vaslui, suspectul este cunoscut cu antecedente penale tot pentru viol.
Vă reamintim că autorităţile judiciare din Vaslui au intrat în alertă după ce o femeie din Huşi a reclamat că fiica ei în vârstă de 5 ani şi prietena acesteia, de 8 ani, au fost acostate de un individ necunoscut în scara unui bloc de pe strada Şcolii din Huşi şi a încercat să le forţeze să-i facă sex oral. Cele două fetiţe au scăpat cu fuga, după ce copila de 8 ani s-a smuls din braţele agresorului, trăgând-o după ea şi pe prietena mai mică. De teamă să nu fie observat de vecini, agresorul şi-a abandonat victimele.
Copilele au alergat acasă în stare de şoc, povestind părinţilor cele întâmplate.
Întreg efectivul Poliţiei municipiului Huşi şi forţe de ordine din Vaslui au fost mobilizate luni pe străzile din municipiul Huşi pentru prinderea pedofilului.
Ştire în curs de actualizare.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat dur pe preşedintele Klaus Iohannis pentru faptul că „a convocat-o” vineri...
Formaţia Atletico Madrid a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, joi seară, în deplasare, cu Arsenal...
Părinţii studentului american Otto Warmbier, care a murit în iunie 2017, după ce a fost ţinut în detenţie timp de...
Rusia consideră că nu este posibilă revizuirea acordului nuclear cu Iranul semnat în 2015, a anunţat, joi,...
Kim Jong-un, liderul regimului de la Phenian, va discuta ”cu inima deschisă” cu preşedintele Coreei de Sud, Moon...
Întors la Minsk după o vizită de două zile la Chişinău, preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, a avut...
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, a declarat, joi, că cea mai ”realistă” şansă a ţării sale...
În cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Control (CUC) de joi, 26 aprilie, de la Bender, au avut loc discuţii...
Pictorul Bogdan Mihai Radu participă ca pemiant la Tokyo International Art Fair, după ce a cucerit primul loc la...
Formaţia Atletico Madrid a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, joi seară, în deplasare, cu Arsenal...
Constănţeanul Marius Ciulin, unul dintre cei mai experimentaţi arbitri români de baschet va fi oficia în acest an...
Echipa naţională a României va disputa pe 5 iunie, pe teren propriu, o partidă de verificare contra echipei...
Simona Halep se întoarce pe terenul de tenis şi va evolua vineri în sferturile de finală ale turneului de la...
Estona Anett Kontaveit s-a calificat în sferturile de finală de la Stuttgart, după ce a câştigat partida cu Angie...
Adversara Simonei Halep, numărul 1 mondial, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart va fi Coco...