logo
sâmbătă, 23 februarie 2019


Categorii

Abramburica joacă reîntoarcerea. Oare, urmează haos în Educație

Update: Ecaterina Andronescu este, începând de vineri, noul ministru al Educaţiei, preşedintele Klaus Iohannis semnând decretul de numire a sa în funcţie.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcţia de ministru al educaţiei naţionale (Administrația Prezidențială)

Vineri, după cele 45 de zile, interimatul Rovanei Plumb la Educație încetează. Președintele Klaus Iohannis a primit o propunere de ministru plin, pe Ecaterina Andronescu, însă a decis să amâne decizia, până se lămurește.

În urmă cu câteva zile, Dăncilă i-a propus lui Klaus Iohannis un nou ministru al Educației, pe Ecaterina Andronescu, însă președintele a precizat că „va dura puțin” până va fi pe deplin lămurit.

„Dacă bine am reținut, doamna Andronescu va fi propusă pentru Învățământ. Vă spun că aici o să dureze un pic mai mult, s-ar putea chiar un pic mult mai mult. Dintr-un motiv simplu, eu am fost recent la un eveniment foarte frumos, la Politehnică. Poate vă amintiți „200 de ani de învățământ tehnic românesc”- un eveniment la care am participat cu plăcere, am văzut realizări senzaționale la Politehnică și mi-a părut bine că am mers acolo. Neîntrebată, mi-a spus, totuși, doamna Andronescu, că ea în niciun caz nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine și așa mai departe. Aflu acum cu surprindere că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorința domniei sale să meargă, sau numai dorința partidului, sau dacă se face o remaniere cu bucata”, a declarat, marți, Iohannis.

"Da, se poate construi un alt interimat până când mă lămuresc", a spus Iohannis.

Președintele României poate să o numească sau să o refuze pe Ecaterina Andronescu ca ministru plin, însă are și posibilitateade a amâna decizia tot pentru 45 de zile, conform unor surse politice. Respingerea se poate face o singura dată.

16 noi 14:34
Comentarii

00Alunelu(19 noi 12:25)
Dragi cetateni ai Romanicai : Oamenii au nevoie doar de 10 clase ca sa poata obtine licenta auto. Care vor doctori sau ingineri , sau IT-isti , vor invata , vor lua meditatii , vor progresa , ca si pina acum de altfel . Nu va mai faceti probleme degeaba.!!
00Arta si cultura(16 noi 18:32)
Urmeaza absolventi de facultate fara BAC. Asta e scopul ambramburichii! Sa umple facultatile de analfabeti functionali ca sa arate ea la ,,ieuropa,, ce oameni studiosi sunt pe meleagurile regale ale margaretei,dudei,binderei si alte duce-se invartite
Ultimele Știri
SocialAlte 58 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportat...

Alte 58 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, în Bucureşti şi în nouă judeţe. Cele ...

SocialSoluţia naturistă pentru dermatită, cu ulm, stejar alb şi tă...

Dermatita, inflamaţia pielii provocată de agenţi externi, nu reprezintă o ameninţare pentru viaţă şi nici nu este contag...

SocialCe s-a întâmplat cu diaconiţele, femeile din clerul inferior...

Conform teologilor, diaconiţele erau slujitoare ale Bisericii. În primele secole creştine, ele făceau parte din clerul i...

SocialCum se poate scădea drastic consumul de carburant la maşină....

Consumul de combustibil la o maşină depinde şi de stilul de condus. Un stil mai agresiv poate să determine un consum mai...

SocialTragedia cercetătoarei care a murit după o discuţie cu Nicol...

Reputat cercetător în domeniul biologiei, supranumită Vraciul plantelor, cu un doctorat obţinut în SUA, Alice Săvulescu,...

SocialCum a construit Carol I un spital modern după o partidă de v...

Spitalul de la Năruja, judeţul Vrancea, a fost construit doar într-un singur an, fiind pentru acele timpuri cel mai mode...

SocialCe băuturi şi cocktailuri sunt scăzute în calorii şi pe care...

Băuturile alcoolice nu reprezintă cel mai sănătos mod de a trăi. De fapt, un studiu realizat anul trecut arată că alcool...

SocialSecretele celui mai mare seducător din istorie. Cinci trucur...

Giacomo Casanova este cel mai renumit seducător al istoriei. Se spune că a avut peste 132 de amante şi că nu exista feme...

PoliticNoul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu apără „tehnic” mod...

Noul ministru al Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, care a depus vineri jurământul, a vorbit la Digi24 despre programu...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].