logo
duminică, 24 martie 2019


Categorii

Accesul la internet şi bullyingul, noile pericole pentru copii

Inspectoratul General al Poliţiei Române atrage atenţia asupra pericolelor care îi pândesc pe copii atunci când navigează nesupravegheaţi pe internet, dar şi cu privire la fenomenul de bullying cu care tot mai mulţi elevi se confruntă, în special, în cadrul şcolii.

Fenomenul bullying şi siguranţa pe internet au fost principalele teme abordate, luni, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), cu ocazia debutului Săptămânii Prevenirii Criminalităţii.

"Copiii sună la Telefonul Copilului în special pentru situaţii în care ei se simt inconfortabil sau chiar agresaţi fie în familie, fie la şcoală, fie de adulţi, fie de semeni. (...) Copiii nu îşi mai doresc să mai meargă la şcoală, nu ştiu cum să reacţioneze şi atunci sună la consultanţii noştri care îi pot ajuta să aibe o reacţie. Cele mai frecvente cazuri de bullying apar la şcoală. Victimele sunt de regulă copii care pot fi vulnerabili, fie că au o anumită structură fizică sau o anumită inferioritate sau dintr-o anumită etnie sau cultură", a declarat psihoterapeutul Anda Păcurar, supervizor în cadrul Telefonul Copilului.

Bullyingul a apărut în societate ca urmare a unei dezvoltări accentuate a tehnologiei cu care nu toţi copiii pot ţine pasul.

"Dacă în anii din urmă cele mai multe apeluri la Telefonul Copilului erau legate de agresiuni, de abuzuri în familie, în prezent cele mai multe sunt legate de acest bullying, de acest stres pe care copilul îl suportă în mediul social şi nevoia copilului de a vorbi cu cineva care să îi poată să îi ofere un suport. Din păcate, în aceşti ani în care tehnologia evoluează foarte repede, copiii sunt extraordinar de stimulaţi şi au nevoie de un suport. E firesc ca un copil (...) să apeleze la Telefonul Copilului pentru consiliere pentru că agresiunile asupra lui sunt mai mari decât puterile lui de a rezista", a adăugat Anda Păcurar.

O altă problemă cu care se pot confrunta copiii este legată de mediul online şi de capcanele în care aceştia pot pica.

"Prin 2003-2004 ameninţările aveau un caracter destul de uşor din punct de vedere al pagubelor. Era un virus care îţi restarta calculatorul sau un virus care trimitea un mail la 50 de contacte. Din 2005 şi până în prezent pe net apar ameninţări mult mai sofisticate şi cu impact grav. Avem acele ameninţări informatice care îţi cer să plăteşti o sumă de bani pentru a recupera datele, avem furturi de identitate, avem tentative de phishing. Nu în ultimul rând, sunt ameninţările care generează venituri pentru reţelele teroriste, furturi de drepturi de autor", a declarat Denis Chiurtu, specialist IT.

Totodată, specialiştii îi sfătuiesc pe elevi să fie atenţi de unde işi descarcă aplicaţiile şi să folosească parole complexe care pot fi cu greu sparte.

"Încercaţi pe cât posibil să descărcaţi aplicaţii doar din store-urile din magazinel oficiale. Nu descărcaţi aplicaţii din alte surse pentru că nu sunt verificate. Folosiţi parole cât mai complexe diferite pentru fiecare cont. Să nu fiţi darnici cu informaţiile personale, nu le afişaţi peste tot. Nu postaţi poze cu voi, cu familia voastră decât dacă sunteţi ferm convinşi că ajung într-un cerc restrâns de prieteni şi dacă aveţi control asupra lor. Mergeţi în vacanţă, tentaţia este să daţi check-in de la Vama Veche pentru că..de ce nu? Păi în momentul acela anunţaţi pe toată lumea că voi nu sunteţi acasă. Este o invitaţie deschisă pentru oricine vă monitorizează contul , ştie că nu sunteţi acasă, că locuinţa este goală", a declarat Denis Chiurtu.

Autorităţile atrag atenţia asupra rolului important pe care îl au părinţii în evitarea pericolului pe care internetul îl poate reprezenta pentru copii.

"Am constatat că sunt foarte mulţi copii care ne spun că părinţii lor nu ştiu ce fac ei pe internet, nu le cunosc prietenii din mediul virtual. Mulţi au spus că nu vorbesc cu părinţii pentru că nu i-ar interesa, părinţii sunt foarte ocupaţi. Încercăm să-i determinăm pe părinţi măcar o jumătate de oră seara să îşi întrebe copiii ce au făcut în ziua respectivă. Bullyingul este tot o problemă pe care o studiem şi nu vrem să devină un fenomen. Nu avem o denumire în Codul penal a infracţiunii de bullying, este de fapt un cumul de infracţiuni, ameninţare, şantaj, jigniri, vătămae corporală. Prioritatea noastră este să avem grijă ca victima să nu devină un agresor", a declarat comisarul şef Ramona Dabija, director Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Poliţiei Române.

Conform unui studiu al IGPR, peste 18% dintre elevi susţin că părinţii lor doar cred ca ştiu cu ce se ocupă ei pe internet, dar în realitate nu ştiu chiar tot, în timp ce alţi peste 13% declară că părinţii lor nu ştiu mai nimic despre ce fac în mediul online.

Peste 78% dintre elevii chestionaţi au un cont pe cel puţin o reţea de socializare, iar aproximativ 47% dintre dintre ei şi–au selectat prietenii din mediul online din rândul persoanelor pe care le cunoşteau iniţial în realitate.

Statistica mai arată că peste 50% dintre elevi au acceptat să se împrietenească online cu persoane pe care nu le cunoşteau în realitate, iar 38% dintre participanţii la studiu declară că jumătate dintre prietenii din mediul online nu le sunt cunoscuţi.

21 mai 15:57
Comentarii
Ultimele Știri
EvenimentCutremur cu magnitudinea 3,5 în Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seara, la ora 22.02, în judeţul Buzău, la adânci...

SportVIDEO Bianca Andreescu a eliminat una dintre favoritele turn...

Bianca Andreescu îşi continuă marşul triumfal, început la Indian Wells, şi s-a calificat în optimile de finală ale turne...

SportOmul care te aleargă cu zâmbetul pe buze: Povestea bărbatulu...

În 2014, un om fără nicio experienţă în alergare, a terminat un semimaraton şi un maraton. Radu Restivan (31 de ani) cân...

SportFOTO Motivul pentru care Simona Halep are alături de ea toat...

Simona Halep va juca în această seară în turul al treilea al turneului de la Miami, unde o va ăntâlni pe Polona Hercog....

SportToate rezultatele şi marcatorii meciurilor din preliminariil...

România a fost învinsă în primul meci din preliminariile Euro 2020, într-o grupă în care s-au înregistrat numai rezultat...

EconomicO bancă americană, acuzată că afectează reputaţia băncilor t...

Autoritatea de supraveghere bancară din Turcia a deschis o investigaţie asupra JP Morgan, pe care o acuză că a afectat b...

PoliticOlguţa Vasilescu îi sugerează lui Iohannis să nu mai vorbeas...

Lia Olguţa Vasilescu susţine că şeful statului minte când afirmă că social-democraţii s-au apucat să modifice legile jus...

SocialUn elev de la o şcoală din Botoşani ar fi fost umplut de sân...

Un elev de la o şcoală din Botoşani ar fi fost umplut de sânge de profesorul de religie, pentru că a refuzat să facă sem...

ExterneOperaţiunea de salvare a pasagerilor unei nave de croazieră ...

Autorităţile norvegiene derulează o amplă operaţiune de salvare a celor aproximativ 1.300 de pasgeri ai navri de croazie...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].