logo



rss
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ana Bogdan, victorie incendiară la 40 de grade

Românca s-a calificat în turul al 3-lea de la Australian Open, după ce a fost condusă de Yulia Putintseva, cu 0-1 la seturi. Ana a povestit prin ce chinuri a trecut din cauza caniculei de la Melbourne

Ana Bogdan a reușit, ieri, cea mai bună performanță a carierei.

La 25 de ani, tenismena din Sinaia s-a calificat în turul al 3-lea al turneului de la Melbourne.

A întors un meci ce părea pierdut

Ana (locul 104 WTA) a întâlnit- o pe kazaha Yulia Putintseva (54 WTA), pe care a eliminat-o după o victorie în trei seturi, scor 1-6, 6-2, 6-3. Tenismena "tricoloră" și-a intrat greu în ritm și s-a predat fără multe argumente în primul act.

Apoi, s-a dezlănțuit și a dus meciul în decisiv, acolo unde a fost superioară.

"Îmi place mie căldura, dar nici chiar așa..."

Bogdan și Putintseva au jucat sub un Soare arzător, care a ridicat temperatura de la Melbourne până la 40 de grade Celsius.

"Simțeam că mă sufoc. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să simt un nod în gât.

Îmi place mie căldura, dar nici chiar așa... La fiecare pauză a trebuit să-mi schimb șosetele, pentru că erau fleașcă și mă ardeau tălpile. Sunt însă fericită pentru acest rezultat și a meritat tot efortul"

În turul următor de la Australian Open, ea va juca împotriva americancei Madison Keys (locul 20 WTA), care a trecut în turul al 2-lea de Ekaterina Alexandrova (Rusia, 92 WTA), scor 6-0, 6-1.

Tot ieri, Sorana Cîrstea (36 WTA) a fost eliminată de Lucie Safarova (Cehia, 29 WTA), în turul secund, după ce a pierdut în două seturi, scor 2-6, 4-6.

Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

19 ian 00:11
Comentarii
Ultimele Știri
Elan Schwartzenberg: Avocatul i-a scris lui Kovesi că vreau să vin în România. Kovesi a refuzat audienţa / Grupul de la Monaco e zero barat pe lângă Coldea, Kovesi, Iohannis

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, plecat din România în urmă cu şase ani şi urmărit internaţional, a declarat,...

Iohannis: România va sprijini o eventuală majorare modică a contribuţiei naţionale la bugetul UE

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, vineri, la reuniunea informală a Consiliului European, la Bruxelles, unde a...

Cel puţin 18 morţi în atentate comise de grupul Al Shabaab la Palatul prezidenţial din Somalia

Cel puţin 18 persoane au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite în urma unui dublu atac cu vehicul-capcană comis...

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Zonele unde temperaturile vor fi sub pragul de ger şi vor atinge şi -20 de grade C / PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică

Cerul va fi variabi sâmbătă în vest şi nord-vest, iar în restul teritoriului înnorările accentuate vor persista...

Boiko Borisov speră că Bulgaria şi România vor adera "simultan" la Spaţiul Schengen / Premierul bulgar denunţă egoismul ţărilor care se opun admiterii celor două state

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a exprimat speranţa, la summitul informal desfăşurat la Bruxelles, că Bulgaria şi...

Elan Schwartzenberg, despre Sebastian Ghiţă: Mi-a spus că e captiv la SRI şi DNA

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, plecat din România în urmă cu şase ani şi urmărit internaţional, a declarat,...

Ionel Arsene, fostul preşedinte al CJ Neamţ, a cerut instanţei revocarea arestului preventiv / Decizia magistraţilor

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, aflat în arest preventiv pentru trafic de...

Statele Unite au anunţat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

Administraţia Donald Trump a anunţat, vineri, noi sancţiuni împotriva regimului din Coreea de Nord, condus de Kim...

Cadouri nelegale de sute de mii de lei, de sărbători, pentru salariaţii unor primării din Galaţi / Cum vor fi recuperaţi banii

Camera de Conturi Galaţi a constatat că mai multe primării din judeţ au efectuat plăţi nelegale de sute de mii de...

mai mult...Headlines
Cozmin Guşă: O furtună într-un pahar cu apă, câştigătorii sunt Iohannis şi Dragnea

Analistul politic Cozmin Gusa a declarat că n-a fost absolut deloc surprins de anunţul ministrului Justiţiei. "Mi se...

Iohannis, despre PROCEDURA de revocare: Chestiune de oportunitate politică. Doar preşedintele decide

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, întrebat fiind dacă are obligaţia să o revoce pe Laura Codruţa...

REACŢIA Comisiei Europene privind solicitarea de revocare a şefei DNA: Monitorizăm evoluţia procedurilor, raportul MCV ar putea fi reevaluat

Comisia Europeană a precizat că monitorizează evoluţia procedurilor iniţiate împotriva procurorului-şef al DNA,...

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri lansează Programul Prima Casă

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) lansează Programul Prima Casă 2018, după ce a...

CCR: Inculpatul trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate, să le poată contesta legalitatea

CCR a statuat, în motivarea unei decizii de admitere a unei sesizări la Codul de procedură penală, ridicată de...

Unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria modernă a Greciei | Parlamentul a votat crearea unei comisii care să investigheze politicienii, inclusiv foşti premieri, acuzaţi că ar fi primit mită de la Novartis

Parlamentul din Grecia a votat, joi dimineaţă, în favoarea formării unei comisii de anchetă care să investigheze...

Eveniment
Poliţiştii au confiscat 1,5 tone de peşte pentru care nu existau documente legale

1,5 tone de peşte fără documente legale, 60 de plase şi unelte de pescuit şi o ambarcaţiune, bunuri folosite la...

Femeie reţinută într-un complex comercial după ce a lovit poliţiştii sesizaţi că aceasta şi-ar fi agresat copilul

O femeie a fost reţinută, vineri seara, într-un complex comercial, după ce a lovit poliţiştii chemaţi de o...

Cutremur de 3,5 grade pe scara Richter, în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în Buzău, fiind al...

În două săptămâni, poliţiştii au constatat 267 de infracţiuni cu material lemnos şi au dat amenzi de peste 2 milioane lei

Aproape 1.500 de exploatări forestiere, ocoale silvice şi locuri de depozitare a lemnului au fost verificate de...

Traficul auto se desfăşoară dificil, în condiţii de ceaţă densă, pe mai multe drumuri din judeţele Braşov, Covasna şi Harghita

Traficul auto se desfăşoară dificil sâmbătă dimineaţă, în condiţii de ceaţă densă, pe mai multe drumuri din...

Ceaţă densă pe autostrada Bucureşti-Piteşti, vizibilitatea este de 50-100 de metri

Centrul Infrotrafic informează că, la această oră, este ceaţă densă pe autostrada Bucureşti-Piteşti,...

Cultură și Media
Gala BAFTA 2018: Starurile, în negru pe covorul roşu; Ducesa Kate a purtat o rochie verde închis

Numeroase vedete care au participat la gala premiilor industriei de film britanice (BAFTA) au purtat ţinute negre pe...

Ultima semifinală Eurovision România 2018, duminică, la Sighişoara

Seria semifinalelor Eurovision România 2018 se va încheia duminică, la Sighişoara, iar spectacolul, care va avea loc...

Celebrul Johnny Hallyday a lăsat datorii imense. Suma este de ordinul milioanelor de euro/ Moştenitorii se ceartă pe avere

Cântăreţul de rock Johnny Hallyday, care a murit pe 6 decembrie 2017 şi a cărui avere este în prezent disputată...

Google cade la înţelegere cu Getty Images: funcţiile pe care le elimină din Google Image

Google Search trece de astăzi printr-o serie de schimbări, compania fiind nevoită să elimine două funcţii...

Discovery anunţă audienţe record pentru primele zile ale Jocurilor Olimpice de iarnă. Primele măsurători realizate prin metoda Total Video

Conform măsurătorilor realizate prin metoda “Total Video”, peste 212 milioane de utilizatori au urmărit Jocurile...

Mircea Cărtărescu a primit premiul Thomas Mann pentru literatură pe 2018

Mircea Cărtărescu a primit premiul Thomas Mann pentru literatură, una dintre cele mai prestigioase distincţii...

Economic
Preşedintele Consiliului Concurenţei: Eliminarea aplicaţiei de taxi nu este benefică pentru client

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat pentru MEDIAFAX, în contextul discuţiilor...

(P) Zentiva N.V. iniţiază oferta publică de cumpărare a acţiunilor Zentiva S.A. (fosta Sicomed S.A. – Fabrica de Medicamente)

Zentiva N.V. iniţiază, în perioada 20.02.2018 – 05.04.2018, o ofertă publică de cumpărare în vederea...

ZF | Băncile critică plafonarea dobânzilor la credite: Trimite clienţii IFN-urilor în braţele cămătarilor sau în cel mai fericit caz la case de amanet. DAE 18% pentru un credit de consum nu se justifică economic

Proiectul de lege privind plafonarea dobânzii efective anuale (DAE) la creditele acordate populaţiei (ipotecare şi de...

Ambasadorul Italiei în România: Firmele din vestul ţării se confruntă cu lipsa de personal

Ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi, a declarat, miercuri, la Timişoara, că principala problemă a firmelor...

Ministrul de Finanţe, despre creşterea inflaţiei: Normal că se creează o îngrijorare / Săptămâna viitoare, întâlnire Teodorovici-Isărescu

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, întrebat despre creşterea ratei inflaţiei la 4,3% în...

Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China sa fie distrusă complet. Oamenii muncesc o lună întreagă pentru 10 dolari şi bonus salarial plătit în ouă

În contextul creşterii preţurilor în economia afectată de criză, a lipsei de hrană şi a riscului ridicat de...

Entertainment
Un plic cu o substanţă suspectă, trimis prinţului Harry şi logodnicei sale Meghan Markle. Ce s-a descoperit la analize

Un plic cu o substanţă albă suspectă a fost trimis prinţului Harry şi logodnicei acestuia, Meghan Markle, la...

Când va apărea "Jurassic World 3"/ Seria a intrat în lista selectă a filmelor cu încasări de peste 1 miliard | VIDEO

Cea de-a treia parte a noii serii "Jurassic World", care a debutat cu un film lansat în 2015, ce a intrat în lista...

Motivele despărţirii cuplului Jennifer Aniston- Justin Theroux. Rolul jucat de Brad Pitt

Lipsa unui copil şi nişte bileţele de dragoste păstrate de la fostul soţ, Brad Pitt, s-ar număra printre motivele...

Cântăreaţa americană Joan Baez se retrage din activitate

Cântăreaţa de muzică folk americană Joan Baez, care va lansa un nou album pe 2 martie, a anunţat că, în vara...

IMAGINILE ZILEI: Un poliţist din Egipt prinde în braţe un copil ce cade de la etajul 3

Un poliţist din Asyut, Egipt, a salvat viaţa unui copil pe care a reuşit să-l prindă în braţe după ce acesta a...

Guillermo Del Toro, nominalizat la Oscar pentru "The Shape of Water", acuzat de plagiat. Subiectul filmului ar fi copiat dintr-o sursa celebră

Regizorul Guillermo del Toro şi producătorul Daniel Kraus au fost daţi în judecată pentru plagiat, fiind acuzaţi...

Externe
Juncker afirmă că "ar fi fost bine" pentru Marea Britanie dacă el deţinea funcţia de premier

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat vineri că "ar fi fost bine" pentru Londra dacă el ar...

Diplomat olandez, convocat la Ankara din cauza deciziei de recunoştere a genocidului armean

Reprezentantul olandez la Ankara a fost convocat pentru a oferi explicaţii privind decizia deputaţilor din Olanda de a...

Permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în UE după Brexit

Comisia Europeană a anunţat că permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în...

GRECO: Magistraţii să beneficieze de independenţă, să nu fie supuşi unor influenţe nepotrivite

Delegaţia Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), care a vizitat România în perioada 21-22 februarie, a...

Numărul imigranţilor extracomunitari în Marea Britanie a depăşit numărul celor veniţi din ţări UE

Numărul imigranţilor care ajung în Marea Britanie şi care provin din ţări care nu fac parte din Blocul comunitar...

REVOCAREA şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, face înconjurul lumii. Ce scrie presa internaţională

Principalele agenţii internaţionale de ştiri, precum şi numeroase publicaţii din multe ţări au relatat despre...

Justiție
Saakaşvili, consemnat la domiciliu pe timpul nopţii pentru că a vrut să urzească o lovitură de stat în Ucraina

O Curte de Apel de la Kiev a dispus vineri consemnarea la domiciliu, pe trimpul nopţii, a opozantului Mihail...

Un presupus logistician în atentatele de la 3 noiembrie şi atacul din Thalys, Mohamed Bakkali, inculpat de complicitate

Unul dintre presupuşii logisticieni ai atentatelor de la 13 noiembrie 2015 şi atacului din Thalys de la 21 august...

Tribunalul București a decis: TEL DRUM nu intră în insolvență. Cererea DNA a fost admisă!

Judecătorii de la Tribunalul București au admis cererea DNA de interdicție a inițierii procedurii de dizolvare sau...

EXCLUSIV Cine sunt clujenii SĂLTAȚI de DIICOT și Agenția Antidrog din SUA. Vindeau XANAX cu 200 de dolari ...

Rețeaua de clujeni care vindeau medicamente interzise în Statele Unite, funcționa atât de bine încât avea...

Tribunalul Bucureşti a admis cererea DNA de blocare a procedurii de dizolvare sau lichidare a firmei Tel Drum pentru 60 de zile

Tribunalul Bucureşti a admis vineri solicitarea DNA privind instituirea pentru 60 de zile a interdicţiei iniţierii...

Avocaţii lui Julian Assange cer justiţiei britanice să anuleze mandatul de arestare emis pe numele său

Avocaţii lui Julian Assange au cerut vineri justiţiei britanice să anuleze mandatul britanic de arestare emis pe...

Social
Un procuror DNA susţine că 135 de colegi ai săi cer CSM să le apere reputaţia şi independenţa, după evenimentele din ultimele zile. CSM: Cererea nu e înregistrată

Un procuror DNA susţine, într-un comunicat, că 135 de procurori din cadrul DNA au decis să iniţieze o cerere de...

24 februarie: Sărbătoarea iubirii la români, Dragobetele, celebrată sâmbătă. Ce semnifică sărutul în acestă zi, dar şi zăpada zânelor

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un...

Adolescentul beat care a furat o maşină şi a omorât două fete la colindat riscă închisoare pe viaţă

Adolescentul de 16 ani din comuna bistriţeană Tiha Bârgăului care, beat fiind, a furat maşina tatălui şi a intrat...

Petiţie online pentru ca procurorul şef al DNA să nu fie revocat din funcţie

Comunitatea Declic a iniţiat o petiţie online de susţinere a Codruţei Kovesi, în care i se cere preşedintelui...

GRIPA a mai făcut două victime: Un bărbat din Arad şi altul din Timiş au murit din cauza virusului gripal. Numărul deceselor a ajuns la 52

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, vineri, că alte două persoane şi-au pierdut viaţa din...

Lider sindicat Poliţie, confirmă ce bănuiau toţi şoferii: Poliţiştii au o normă de amenzi pe care trebuie să o îndeplinească

Poliţiştii au o normă de amenzi pe care trebuie să o îndeplinească pentru ca şefii lor să se poată lăuda cu...