tracknews.rotracknews.chtracknews.uk
logo


rss
Categorii

ANALIZĂ: Cum au evoluat pieţele financiare în această săptămână, pe fondul tensiunilor globale

Teama unui război comercial şi frica unui presupus atac al americanilor asupra Siriei au dus la o scădere a pieţelor la nivel mondial în această săptămână. Miercuri, principalii indicatori ai pieţelor globale au înregistrat scăderi, iar preţul petrolului a crescut considerabil.

Tensiunile comerciale care au afectat economia mondială au părut să se liniştească la începutul aceastei săptămâni, când principalii protagonişti de la nivel global aflaţi în conflicte - preşedintele american Donald Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping - au adoptat mai multe poziţii diplomatice.

Marţi, preşedintele chinez Xi Jinping a avertizat într-un discurs susţinut în cadrul Forumului Boao pentru Asia, asupra unei „mentalităţi a războiului rece”, dar a promis să deschidă părţi ale economiei ţării, potrivit BBC.

„Societatea umană se confruntă cu o alegere majoră de a se deschide sau de a se închide, de a merge înainte sau înapoi. În lumea de astăzi, tendinţa de pace şi de cooperare avansează, iar mentalitatea Războiului Rece ca joc cu sumă nulă este un mod de abordare depăşit”, a spus Xi Jingping. „Acordarea atenţiei doar comunităţii proprii, fără a ne gândi la alţii, nu poate duce decât la un zid. Putem obţine rezultate câştigătoare numai prin insistenţa asupra dezvoltării paşnice şi a colaborării”, a adăugat preşedintele Chinei.

În cadrul aceluiaşi discurs, Xi Jinping s-a angajat să reducă tarifele la autoturisme şi să relaxeze cerinţele pentru firmele străine care investesc în China, însă au existat puţine specificaţii concrete cu privire la momentul în care s-ar întâmpla schimbările.

„Regimul sirian face lucruri pe care nimeni nu le considera posibile, în pofida intervenţiei corupte şi nesfârşite efectuate de Rusia, care consumă mult timp şi atenţie (...)”, a afirmat Donald Trump.

„Relaţiile noastre cu Rusia sunt în acest moment în situaţia cea mai rea de până acum, inclusiv comparativ cu Războiul Rece. Nu există motive pentru această situaţie. Rusia are nevoie să o ajutăm economic, un lucru pe care l-am face uşor, şi avem nevoie să coopereze toate naţiunile. Să oprim cursa înarmării?”

Administraţia Bashar al-Assad şi Rusia au negat orice implicare în atacul chimic de la periferia Damascului, sugerând că incidentul ar putea fi folosit doar ca pretext pentru o intervenţie militară.

Donald Trump a promis o ripostă dură la atacul chimic produs la periferia Damascului, soldat, potrivit diverselor surse, cu moartea a 40-60 de persoane şi rănirea altor aproximativ 1.000. Preşedintele SUA s-a consultat cu Franţa şi Marea Britanie pentru o ripostă militară multinaţională în Siria.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat Washingtonul să nu lanseze niciun atac contra Siriei. Oficiali militari de la Moscova au ameninţat că armata rusă va doborî rachetele lansate de SUA şi va ataca sistemele de lansare.

Pe fondul temerii legate de atacul americanilor asupra Siriei, miercuri cei mai importanţi indici ai pieţelor globale au înregistrat scăderi.

Şedinţa de tranzacţionare de miercuri a început prudent, dar a devenit rapid riscantă după ce preşedintele Donald Trump a scris că Rusia ar trebui „pregătită” pentru ca rachetele americane să lovească Siria în urma unui atac suspectat de arme chimice.

Contractele futures pe acţiuni din SUA şi acţiunile europene au scăzut, iar preferinţa pentru active de calitate superioară a determinat o creştere a aurului, titlurilor de trezorerie şi yenului japonez. Pieţele emergente au scăzut în ton cu cele valutare. Mărfurile au rămas bine susţinute, iar ţiţeiul a crescut, pe măsură ce aluminiul s-a îndreptat spre cel mai înalt nivel din ianuarie până acum.

Anterior, evoluţiile din Asia au fost mixte, cu indicii din China şi Hong Kong la cele mai mari câştiguri, după ce guvernatorul Băncii Populare din China Yi Gang a oferit mai multe detalii cu privire la angajamentele de a deschide cea de-a doua cea mai mare economie din lume. Anunţul a fost văzut ca o relaxare a tensiunii comerciale cu SUA, dar preocupările protecţioniste au fost trecute în plan secundar, pe măsură ce stresul geopolitic din jurul Siriei a crescut.

Moneda rusească a scăzut până la cel mai mic nivel din ultimele 16 luni, iar randamentele la datoria locală au crescut la cel mai înalt nivel consemnat după luna noiembrie. Costul asigurării datoriilor ruseşti împotriva neplăţii a crescut la cel mai înalt nivel din august şi până acum.

Principalii indici care au înregistrat scăderi miercuri dimineaţa au fost: - Indicele european Stoxx 600 a scazut cu 0,7% la ora 7:53 în New York, înregistrând cea mai mare scadere în mai mult de două săptămâni - Contractele futures pe indicele S&P 500 au scăzut cu 0,9% - Indicele MSCI All-Country World a scăzut cu 0,1% - Indicele FTSE 100 al U.K. a scăzut cu 0,1% - Indicele DAX al Germaniei a scăzut cu 0,9%, cea mai mare diminuare în aproape trei săptămâni - Indicele pieţei emergente MSCI a scăzut cu 0,2% - Indicele MSCI Asia Pacific a scăzut cu mai puţin de 0,05%.

În acelaşi context, miercuri preţul petrolului a crescut accelerat, atingând cotaţii care n-au mai fost consemnate de peste două săptămâni.

În doar câteva ore, preţul ţiţeiului listat pe bursa de la New York a urcat de la 65 la aproape 67 de dolari/baril, salt care nu a mai avut o asemenea rapiditate în ultimele opt luni.

De asemenea, preţul ţiţeiului a crescut şi pe pieţele la termen. Spre exemplu, petrolul extras din Texas cu livrare în luna mai a fost de 65,9 dolari pe baril la New York Mercantile Exchange, în creştere cu 39 de cenţi faţă de cotaţiile din ziua anterioară. La fel, ţiţeiul Brent cu livrare în iunie a fost de 71,47 dolari pe baril la bursa de la ICE Futures Europe din Londra, în creştere cu aproximativ 3 dolari.

Toate acestea se întâmplă într-o perioadă în care tendinţa cotaţiilor la ţiţei era de fapt inversă, adică de scădere, pe fondul supraproducţiei cu care se confruntă majoritatea pieţelor.

„Încercăm să includem în preţ riscul unui război în Siria”, a spus un trader citat de Bloomberg.

Vineri, principalii indicatori ai pieţelor mondiale indicau creşteri, inclusiv la criptomonede, unde creşterile au fost între 8 şi 12%.

13 apr 10:02
Comentarii
Ultimele Știri
SocialPovestea celui mai vechi drum din România, jumătate naţio...

Vâlcea şi Argeş împart o arteră care într-un judeţ apare ca drum naţional, iar în - celălalt judeţean....

EvenimentCurtea Constituţională a admis sesizarea preşedintelui Io...

Curtea Constituţională a României a admis astăzi, cu unanimitate de voturi, sesizarea făcută de preşedintele...

Politic InternDeputatul PDM Nicolai Dudoglo riscă să fie exclus din form...

Deputatul PDM Nicolai Dudoglo riscă să fie exclus din formaţiune, pentru că parlamentarul ar fi înfiinţat o...

SocialUn tânăr care a picat proba practică a examenului auto, c...

Un tânăr de 26 de ani din Făgăraş, judeţul Braşov, care a susţinut, joi, examenul practic pentru obţinerea...

EntertainmentLOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extr...

Joi, 26 aprilie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc după ce la...

SocialŞase bombe, descoperite la ieşirea din Focşani

Şase bombe au fost descoperite, joi, la ieşirea din Focşani spre Goleşti, judeţul Vrancea. Elementele de muniţie...

EntertainmentKanye West şi-a declarat dragostea pentru „fratele“ Don...

Rapperul american Kanye West i-a adus miercuri un omagiu lui Donald Trump, numindu-l „fratele său“, un mesaj care...

EconomicGuvernatorul BNM: Victoriabank şi Moldova-Agroindbank se af...

Băncile comerciale Victoriabank şi Moldova Agroindbank se află sub supravegherea intensivă a Băncii Naţionale...

SocialRetailerul german Drogerie market (dm) investeşte 13 milioa...

Retailerul german Drogerie market (dm), care îşi are sediul din România la Timişoara, continuă să se extindă....

mai mult...Sport
SportŞansa i-a surâs Simonei Halep: a scăpat de adversarul pe ...

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Stuttgart, dar suprafaţa de joc nu o încântă. Ea o va întâlni pe Coco...

SportSimona Halep, dezvăluiri în premieră despre familia sa. ...

Simona Halep a acceptat invitaţia revistei Elle pentru a realiza un pictorial şi un interviu. Ea a vorbit şi despre...

SportFOTO Simona Halep, pe coperta unei reviste mondene. Cum a re...

Simona Halep a realizat un pictorial pentru revista Elle. De îndată ce a văzut coperta, antrenorul ei, Darren Cahill,...

SportCSM Bucureşti, campioană fără să transpire: "trigroaice...

CSM Bucureşti a câştigat pentru a patra oară consecutiv titlul la handbal feminin. “Tigroaicele” au devenit...

SportFotbalul e un joc practicat de 22 de bărbaţi care aleargă...

În manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor Real Madrid s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Bayern Munchen. „Albii“...

SportDan Petrescu a reuşit să îl enerveze şi pe prietenul să...

FCSB şi CFR Cluj joacă duminică seara în meciul care a fost pompos numit „finala campionatului”. Adevărul este...

Eveniment
EvenimentPrimarul Constanţei, în avionul care a revenit la Bucureş...

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, s-a aflat în avionul Tarom cu destinaţia Barcelona şi care a...

EvenimentMaşinile poluante nu vor fi interzise în Capitală

Primăria Capitalei îi linişteşte pe bucureşteni şi spune că, în viitorul apropiat, nu intenţionează să...

EvenimentCurtea Supremă aşteptată să pronunţe sentinţele în do...

După patru amânări consecutive, Curtea Supremă urmează să pronunţe astăzi sentinţele în dosarul...

EvenimentPublicaţia Times New Roman va da în judecată CNCD: „Art...

În legătură cu decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), prin care Times New Roman a...

EvenimentCurtea Supremă a amânat pentru 9 mai pronunţarea în dosa...

Curtea Supremă a amânat din nou, pentru a cincea oară, pronunţarea sentinţelor în dosarul retrocedărilor...

EvenimentRomânia pitorească…

● Nu există Rai fără Iad. Vizavi de casa în care locuiesc s-a deschis, de ceva timp, un fel de magazin...

Cultură și Media
Cultură și MediaAgustí Villaronga, premiat cu Ursul de Argint, în distribu...

Actorul spaniol Agustí Villaronga, premiat cu Ursul de Argint şi Goya, s-a alăturat distribuţiei celui de-al...

Cultură și MediaUNITER: "50 de secunde", de Daniel Oltean, desemnată cea ma...

"50 de secunde", de Daniel Oltean, a fost desemnată cea mai bună piesă românească a anului 2017, de juriul...

Cultură și MediaMinistrul Culturii: Solicitare de candidaturi pentru formare...

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) lansează invitaţia de a formula propuneri în vederea...

Cultură și MediaAcademia Româna şi-a ales vicepreşedinţii

Academicienii Bogdan C. Simionescu, Victor Spinei, Răzvan Theodorescu şi Victor Voicu au fost aleşi, vineri,...

Cultură și MediaRegizorul David Cronenberg, premiat cu Leul de Aur pentru î...

Regizorul canadian David Cronenberg va fi premiat cu Leul de Aur pentru întreaga carieră la ediţia de anul acesta a...

Cultură și MediaLars von Trier revine la Cannes, la şapte ani după ce a fo...

Regizorul danez Lars von Trier revine la Festivalul de la Cannes, cu un film în afara competiţiei, "The House that...

Economic
EconomicCe trebuie să facă România pentru economia socială în p...

În contextul în care România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în perioada ianuarie-iunie 2019,...

EconomicAPIA: termenul de depunere a cererilor de subvenţii pentru ...

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) îi informează joi, pe potenţialii beneficiari, că...

EconomicPetre Daea: România este ruptă din punct de vedere agricol...

Producţia agricolă este una dintre cele mai bune din UE, dar recoltele nu pot fi consumate din cauza efectivului redus...

EconomicSTUDIU 90% dintre companii întâmpină dificultăţi în ca...

Conform legislaţiei în vigoare, operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje şi produse ambalate sunt...

EconomicFondurile europene pentru România, în pericol din cauza mo...

Limitarea atribuţiilor Curţii de Conturi, inclusiv în privinţa recuperării prejudiciilor şi a controalelor privind...

EconomicSTUDIU Robotizarea creează noi locuri de muncă şi susţin...

Automatizarea şi robotizarea activităţilor din industrie şi alte sectoare de activitate stimulează apariţia...

Entertainment
Entertainment„Las Fierbinţi“. Aspirina, radiografie dură a societă...

În seara aceasta, Aspirina este constrânsă de Vasile să-şi vândă terenurile pe care un om politic urmează să...

Entertainment5 sfaturi de la turiştii care au vizitat Thailanda:„Unele...

Turiştii care au trecut prin Thailanda au lăsat câteva recomandări pentru siguranaţa celor care vor alege „Land...

EntertainmentCum să scapi de mătreaţă cu cele mai simple soluţii

Mătreaţa a devenit o problemă jenantă şi nu mai ştii ce să faci? Nu dispera! Cu îngrijirea adecvată, vei uita...

EntertainmentMaşina lui Ianis Hagi, implicată într-un accident la Cons...

Maşina BMW a lui Ianis Hagi (19 ani) a fost implicată, miercuri seară, într-un accident care a avut loc la intrarea...

EntertainmentCe cauzează boala ficatului gras

Boala ficatului gras este afecţiunea care apare în momentul în care în organ se acumulează o cantitate mult prea...

EntertainmentCe „faimos“ a fost eliminat de la Exatlon în ultima edi...

Arena de aseară a show-ului „Exatlon“, de la Kanal D, în care a fost anunţat concurentul din Echipa Faimoşilor...

Externe
ExterneGeneral american: Adversarii ne „bruiază“ avioanele de ...

Avioanele de luptă ale armatei americane care efectuează în Siria misiuni de susţinere a trupelor de la sol şi a...

ExterneArmata siriană a eliberat un cartier al Damascului care era...

Armata siriană a intrat joi într-un cartier care era ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic, la o săptămână de...

ExterneLieberman, ministrul israelian al Apărării: Israelul nu vr...

Avigdor Lieberman, ministrul israelian al Apărării, a avertizat în mod explicit că Israelul va reacţiona militar...

ExterneCriza politică din Armenia se agravează, oligarhii armeni ...

În Armenia, mişcarea de protest nu slăbeşte, iar criza politică se agravează. Noi mitinguri sunt planificate...

ExterneRiyad Malki, ministrul de Externe al Autorităţii Palestini...

Riyad Malki, ministrul de Externe al Autorităţii Palestiniene, susţine că Bruxelles-ul a transmis clar tuturor...

ExterneOficial german: Gazoductul Nord Stream 2 nu va creşte depen...

Berlinul nu va deveni mai independent de Moscova prin aprobarea construirii gazoductului Nord Stream 2, al cărui...

Justiție
JustițieSaakaşvili, consemnat la domiciliu pe timpul nopţii pentru...

O Curte de Apel de la Kiev a dispus vineri consemnarea la domiciliu, pe trimpul nopţii, a opozantului Mihail...

JustițieUn presupus logistician în atentatele de la 3 noiembrie şi...

Unul dintre presupuşii logisticieni ai atentatelor de la 13 noiembrie 2015 şi atacului din Thalys de la 21 august...

JustițieTribunalul București a decis: TEL DRUM nu intră în insolv...

Judecătorii de la Tribunalul București au admis cererea DNA de interdicție a inițierii procedurii de dizolvare sau...

JustițieEXCLUSIV Cine sunt clujenii SĂLTAȚI de DIICOT și Agenția...

Rețeaua de clujeni care vindeau medicamente interzise în Statele Unite, funcționa atât de bine încât avea...

JustițieTribunalul Bucureşti a admis cererea DNA de blocare a proce...

Tribunalul Bucureşti a admis vineri solicitarea DNA privind instituirea pentru 60 de zile a interdicţiei iniţierii...

JustițieAvocaţii lui Julian Assange cer justiţiei britanice să an...

Avocaţii lui Julian Assange au cerut vineri justiţiei britanice să anuleze mandatul britanic de arestare emis pe...

Social
SocialZiua liberă de luni va fi recuperată de bugetari până la...

Bugetarii şi elevii se pregătesc pentru minivacanţa de 1 Mai. Ziua liberă de luni, 30 aprilie va fi recuperată...

SocialFOTO Prima clinică de cardiologie dotată la standarde euro...

Prima clinică de cardiologie din Oltenia dotată la standarde europene a fost inaugurată astăzi la Craiova. Medicii...

SocialRezultate Loto 6/49 din 26 aprilie. Care sunt numerele câş...

Joi, 26 aprilie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc după ce la tragerile...

SocialGropi astupate în bătaie de joc pe un drum judeţean: piet...

Un drum judeţean din nordul extrem al României a devenit o adevărată împărăţie a gropilor. Mai mult decât...

SocialANALIZĂ Cum a ajuns o bolnavă de schizofrenie să îşi uc...

Un vid legislativ, lipsa unei reţele de asistenţă socială şi neimplicarea comunităţii locale, dar şi a...

SocialElevii, instruiţi de poliţişti în cadrul unei acţiuni d...

Poliţiştii călărăşeni de prevenire a criminalităţii s-au întâlnit cu elevii în cadrul unor activităţi...