logo
marţi, 11 decembrie 2018


Categorii

Au bătut palma | Toader promovează OUG pe amnistie, Dragnea îi asigură ministerul și imunitatea de după

Surse din anturajul grupării Dragnea, confirmate pe holurile Ministerului de Justiție, au declarat pentru Track News că este o chestiune de zile până când ordonanța de urgență mult dorită de Dragnea pentru a rămâne în libertate, va fi avizată de Tudorel Toader: amnistia și grațierea. Decizia a fost luată după negocieri dure între Dragnea și Tudorel Toader, o parte din acestea derulându-se chiar în timtp ce Opoziția forța revocarea liderului PSD și a "argatului" sau, Florin Iordache", de la conducerea Camerei deputaților.

Pentru ce și-a vândut sufletul avocatul Diavolului

În schimbul trădării statului de drept, Toader a obținut de la Dragnea continuitatea mandatului la Justiție, care-i permite un statut prefențial pentru el și familie (în special pentru fiul său), dar și imunitate în fața legii, după ce va fi obligat să părăsească ministerul. Sursele Track News dezvăluie faptul că Toader a negociat dur mai ales pentru perioada sa post-mandat, în contextul în care, din punct de vedere profesional și academic, el nu mai există, fiind umilit atât de procurorul general Augustin Lazăr, cât și de specialiștii europeni în jurisprudență (Comisia de la Veneția, Comisia Europeană, și alții). De asemenea, ca avocat, Toader nu ar mai avea nicio șansă "la bară", fiind total desconsiderat profesional de către magistrați. Dragnea l-ar fi păcălit pe Toader cu susâinerea pentru o funcție europeană, de reprezentare a statului român, care sa-i asigure o leafă consistentă, dar și protecție față de Codul penal al României.

Laurențiu Leoreanu, deputat PNL, consideră că OUG pe amnistie și grațiere va fi configurată astfel: "Cele trei ar fi variantele de amnistie pentru cei condamnați până la 5 ani, până la 8 ani, sau până la 10 ani. Cred că, mergând pe o moderație, va fi până la 8 ani că să se poata salva la pachet și domnul Dragnea și domnul Vâlcov. Iar cele două variante erau până de Crăciun sau după Sf. Ioan."

Dragnea se va spăla pe mțini, spunând că Toader a inițiat amnistia sa

Scenariul negociat de Dragnea cu Toader va fi că OUG pe amnistie și grațiere vine de la ministerul Justiției, ca urmare a unei analize profunde, în sprijinul societății civile. Mutarea va fi susținută de un pic mai europeanu Tăriceanu, șantajat cu ridicarea imunității la cererea DNA. primul pas al înțelegerii pentru OUG a fost făcut. Tăriceanu a primit imunitate până în februarie 2019, ca urmare a votului de susținere acordat de senatorii lui Dragnea, în ședința în care s-a dezbătut solicitarea DNA. Dragnea și-a pregătit terenul încă de ieri, imediat după negocierile cu Toader. El a declarat că, vezi Doamne!, la fel ca premierul Viorica Dăncilă, nu are pe masa sa niciun proiect vizând amnistia şi graţierea.

“Nici eu nu am pe masă nicio ordonanţă de amnistie. (...) Este a mia oară când îmi puneţi întrebarea asta. Tot discutaţi de ea, pentru că până la urmă o să se plictisească lumea”, a spus Dragnea miercuri la Parlament.

Întrebat despre declaraţiile secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu referitoare la necesitatea unui astfel de proiect, Dragnea a spus:

“Codrin este prietenul meu şi nu îmi permit să îl cert în public (...) Am mai spus opinia mea despre asta. Eu nu sunt împărtăşitor de opinii ale altora”.

Întrebat dacă i-a cerut personal ministrului Justiţiei o soluţie pentru un act normativ vizând amnistia şi graţierea, Dragnea a afirmat:

“Am cerut public, şi dacă am cerut-o public sunt sigur că a auzit şi dumnealui (n.r. ministrul Justiţiei), să se găsească o soluţie pentru a încerca să se repare toate nedreptăţile din ultimii ani din România, care tot ies la iveală”.

Referindu-se la un termen în care ministrul ar urma să vină o soluţie în acest sens, Dragnea a spus:

“Nu îmi permit să dau eu termene” şi a afirmat că ”în această viaţă” crede că ministrul va veni cu acest proiect, care ar trebui asumat de Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Pe de altă parte, Dragnea a declarat că nu ştie dacă proiectul ar trebui iniţiat de Guvern sau de parlamentari.

Premierul Viorica Dăncilă a reiterat pe 30 noiembrie că nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului.

“Repet, nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului. Vom avea sărbători liniştite. Nici nu mai este timp, se termină luna”, a spus Dăncilă, la recepţia oferită de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Cătălin Portocală

6 dec 14:56
Comentarii
Ultimele Știri
SocialPetalele de trandafir ajută la tratarea aftelor. Cum se prep...

Aproximativ 25% din populaţia globului dezvoltă, la nivelul cavităţii bucale, afte, mici ulceraţii dureroase şi adesea r...

SocialCum s-a modificat actualul teritoriu al României din 1480 pâ...

120 de hărţi rare au fost expuse public în premieră la Timişoara şi prezintă o imagine de ansamblu a modificării structu...

SocialVIDEO România în vreme de restrişte. Ce făceau ostaşii român...

Imagini cu România din timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, trăgaciul Marelui Război care a dus la Marea Unire, au...

SocialCele mai bizare ritualuri matrimoniale. De ce continuă locui...

De departe, cele mai ciudate obiceiuri legate de căsătorie şi de nuntă sunt în Asia, însă are şi teritoriul locuit de ro...

SocialCele mai bizare mărturii despre dictatorii excentrici din se...

Extrem de bogaţi şi puternici, dictatorii din secolul XX au uimit lumea prin excentricitatea lor şi prin deciziile bizar...

PoliticŞedinţă a CSAT marţi. Pe ordinea de zi sunt subiecte privind...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi fiind subiecte priv...

EvenimentCărţile de identitate româneşti, bariere pentru libera circu...

Cartea de identitate romanească nu îndeplineşte măsuri minime de siguranţă recunoscute de statele membre UE, acuză român...

SocialVIDEO Până unde poate duce încăpăţânarea unui om: să facă o ...

Într-o ţară din lume există o clădire prin care trece, la propriu, o autostradă. Proprietarul a refuzat să dea clădirea ...

SocialDe ce este important ca familia să se adune la masă măcar o ...

Specialiştii spun că familia ar trebui să se unească la masă măcar o dată pe zi pentru a discuta despre probleme şi desp...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].