logo
luni, 22 octombrie 2018


Categorii

B1 TV, amendată cu 12.500 de lei de CNA, în urma unor reclamaţii de instigare la ură împotriva comunităţii maghiare

Televiziunea B1 TV a fost amendată cu 12.500 de lei de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), marţi, pentru două ediţii ale emisiunii „Lumea lui Banciu” care au fost reclamate că au instigat la ură împotriva comunităţii maghiare. În una dintre aceste ediţii moderatorul Radu Banciu a comentat un videoclip apărut pe reţelele de socializare publicat de un bărbat care spunea că la un supermarket din Odorheiul Secuiesc nu a fost servit pentru că nu a ştiut limba maghiară.

La una dintre cele două ediţii, difuzată pe 31 august, reclamată, între alţii, şi de ActiveWatch, a apărut pe ecran titlul: „Acesta este Ţinutul Secuiesc, Refuzat să fie servit pentru că nu ştia ungureşte, Românii, umiliţi în Harghita. Guvernul tace”.

„S-a afirmat că persoanele de etnie maghiară «erau să-l şi bată, îl omorau; te omoară, bă, te calcă în picioare, ăia sunt sectanţi (...), ăia sunt unguri toţi (...) ăstea sunt lucruri curente» şi ,,nea Nicu (...) cu tunurile cu apă îi scotea pe toţi, da, Ordoheiu Secuiesc, după o fază de genu acesta nu mai avea populaţie de etnie maghiară; se duceau tancurile de la Tg. Mureş, că de-aia erau plasate acolo (...) se duceau tancurile şi le rădeau magazinele», «am ajuns să fim trataţi ca nişte animale», (…) «în ce ţară îşi permite comunitatea maghiară să dea lecţii?», deşi din imagini rezultă că realizatorul video-ului provocase discuţiile, de altfel extrem de paşnice ca ton”, arată una dintre reclamaţii.

Cealaltă ediţie, difuzată pe 23 iulie, a fost reclamată pentru că după ce a citit comunicatul de presă al profesorului universitar doctor Ioan Sabău Pop, liderul Forumului Civic al Românilor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, după vizita preşedintelui Klaus Iohannis în cele trei judeţe, Radu Banciu „a continuat minute întregi cu un discurs instigator la ură împotriva minorităţii maghiare”.

La difuzarea ediţiei din 23 iulie a acestei emisiuni s-au încălcat dispoziţiile articolelor 40 alineatul 5, 47, alineatul 3, 64, alineatul 1, litera a, şi 67 din Codul audiovizualului, iar în ediţia din 31 august au fost încălcate prevederile articolelor 47, alineatul 3 şi 64, alineatul 1, literele a şi b, din acelaşi Cod.

Potrivit articolului 40, alineatul 5, moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Articolul 47 prevede, la alineatul 3, că sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.

„În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”, arată articolul 64, alineatul 1, litera a.

Potrivit articolului 67, în exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.

16 ian 18:34
Comentarii
Ultimele Știri
SportToată România îl plânge pe Ilie Balaci: mesajele lui Gică Ha...

Ilie Balaci a murit ieri dimineaţa la vârsta de 62 de ani. A fost un jucător exponenţial, tehnic şi cerebral, fotbalistu...

SportCristi Chivu, îndurerat după decesul lui Ilie Balaci: „Nu cr...

Fostul internaţional Cristian Chivu i-a adus un omagiu lui Ilie Balaci, despre care a spus că i-a oferit să joace posibi...

SportIlie Balaci s-a întors spre soţie şi a început să plângă: „A...

Ilie Balaci a murit la 62 de ani, lăsând în urmă o cariera fantastică, dar şi un regret imens, acela că nu a putut juca ...

SportBalaci a avut un viciu periculos: „Făceam asta de la 18 ani!...

Mircea Lucescu a vorbit cu durere în glas despre „Minunea blondă“, chiar dacă fostul mare internaţional a fost exclus di...

SportIlie Balaci a murit supărat pe Craiova: „Nu mi-a oferit nimi...

Ilie Balaci a acordat un interviu memorabil pentru „Weekend Adevărul“ în 2014. În rândurile de mai jos, puteţi citi cele...

SportCraiova Maxima, o echipă blestemată: Balaci, ultimul dintr-o...

Într-o zi mohorâtă de toamnă, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României s-a stins la 62 de ani, suferind ...

SportBalaci, sfârşit tragic: Ce i-a cerut mamei sale cu doar câte...

Ilie Balaci avea 62 de ani şi, potrivit apropiaţilor, era într-o stare fizică bună. De aceea, nenorocirea de duminică a ...

ExterneMinistrul saudit de Externe Adel al-Jubeir: moartea lui Khas...

Ministrul saudit de Externe Adel al-Jubeir a catalogat duminică drept o „operaţiune scăpată de sub control” şi o „aberaţ...

SocialAvertisment pentru pacienţii astmatici, predispuşi toamna la...

Vremea capricioasă de toamnă nu le este tocmai prielnică pacienţilor care suferă de astm bronşic, umiditatea crescută, a...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].