logo
joi, 23 mai 2019


Categorii

Banala cutie de pantofi care schimbă destine în toată lumea. Gestul unui părinte din Cluj care a creat o comunitate de mii de oameni

În urmă cu 11 ani, Valentin Vesa, un inginer IT din Cluj, a vrut să-i arate fiului său ce înseamnă să împarţi. Aşa a pornit proiectul Shoebox prin care copii nevoiaşi primesc un dar de la oameni pe care nu i-au văzut niciodată. Azi sunt mii de voluntari implicaţi în această poveste. „Marea mea speranţă e că atunci când vor creşte mari vor face la fel“, spune iniţiatorul proiectului.

„Sunt multe poveşti faine care nu sunt niciodată spuse“, zice Valentin Vesa, un inginer IT din Cluj. Shoebox, proiectul pe care l-a iniţiat cum 11 ani, a pornit din dorinţa de a-şi învăţa fiul, Luca, să împartă din ce are mai bun. I-au explicat şi de ce.

„Ei (n. r. Luca şi sora lui) îşi pregătesc cutia din timpul anului. Când văd cum copilul meu, care are 14 ani, zice: «tati, mă gândesc şi la alţii de lângă mine înainte să mă gândesc numai la mine», mi se pare că e cel mai mare câştig al meu ca şi părinte“, mărturiseşte Valentin.

Shoebox, adaugă el, e un proiect de voluntariat ce nu are în spate nicio entitate juridică, niciun ONG. E inspirat după acele cadouri pe care le aduceau englezii şi nemţii după Revoluţie în România. În primii ani nu erau miile de voluntari ca acum.

„Învăţăm oamenii să facă voluntariat. (…) Şi de-a lungul celor 11 ani, enorm de mult s-a schimbat mentalitatea. Din punct de vedere la participării, oamenii devin tot mai serioşi. (…) Câteodată te uimeşte conţinutul cutiilor. Te uimeşte şi când vine câte o bătrânică sau un om simplu cu 10-15 cutii şi numai chestii noi înăuntru. Şi cum stau la unul din centrele de colectare din Cluj îi întreb: cum aţi pregătit, de unde aţi auzit de proiect? îmi răspund: «Domnule, dacă e pentru copii săraci, copii orfani, nu pot să pun orice înăuntru. Ştiu că e greu, nici viaţa mea nu a fost uşoară». Oamenii aceia ştiu şi nu o să-ţi pună mizerii în cutii“, spune iniţiatorul Shoebox.

Mai zice că, pe site, la „locaţii“ nu se văd mii de spaţii de unde lumea adună cadouri. Multe firme, inclusiv multinaţionale, preferă din motive de securitate ori logistică să nu precizeze locaţia. „Asta e un trend ce a crescut în ultimii ani“, adaugă clujeanul.

Un alt mare sprijin îl au de la o firmă de curierat ce acoperă aproape toată ţara. Valentin se bucură cu fiecare an pentru că echipa se tot măreşte, iar acei voluntari ce se stabilesc, fie şi temporar, în ţări ca Brazilia şi SUA, dezvoltă acolo, local, iniţiative similare.

Daruri Shoebox au ajuns şi în Ucraina datorită mobilizării neaşteptate şi copleşitoare a studenţilor din Iaşi, dar şi în Kenya, Tunisia şi peste câteva zile şi în Nigeria. Un medic român din Londra strânge de mai bine de 4 ani cutii cu daruri pentru copii din România.

„Sunt oamenii care se implică an de an, astea sunt câştigurile pe care eu le văd. Oamenii simt un fel de chemare naturală de a-l ajuta pe cel de lângă ei, ceea ce acum 10 ani nici nu exista în România. (…) Nu doar Shoebox e proiectul în care se întâmplă lucruri, o grămadă de alte proiecte sunt care ajută bătrânii, bolnavii, oamenii aflaţi pe moarte.

Trebuie să te implici în ceva ca să simţi că trăieşti nu doar pentru tine.

(…) O cutie pe care o dai unei familii sărace sau unui copil orfan nu-i va scoate niciodată din sărăcie. Dacă acum 10 ani de zile am avut o listă cu nişte copii, acum acei copii nu sunt decât cu 10 ani mai bătrâni, nu trăiesc de 10 ori mai bine. Peste noapte n-o să se facă bogaţi. Prin acea cutie care a deschis o uşă şi un voluntar a zis «Crăciun fericit!», ei au stabilit relaţii. Sunt oameni care de ani de zile se văd, îi scot în oraş (n. r. pe copii), merg în excursii, la pizza. Sunt oameni care s-au implicat şi le sponsorizează studiile“, povesteşte Valentin Vesa.

Îşi aminteşte de o fată ce acum e femeie în toată firea, studentă în anul al III-lea la Medicină căreia oameni de bine i-au făcut ochelari şi i-au dat lunar bani ca să meargă înainte. „Momentul ăla în care v-am cunoscut pe voi a fost momentul în care cineva mi-a întins o mână fără să fi strigat eu înainte. A fost prima dată când cineva mi-a dat ceva fără să strig că nu mai pot“, mărturiseşte Valentin.

Astfel de relaţii s-au legat între mulţi voluntari şi copii. Mulţi lasă telefoane copiilor, îşi salvează numărul lor în agendă şi le zic să-i sune la nevoie. Clujeanul mai povesteşte:

„Un băieţel de 12-13 ani i-a zis mamei să pună un telefon acolo, şi-a memorat numărul, a scris el, cu mâna lui, pe o hârtie: «Pe mine mă cheamă Mircea, ţi-am salvat numărul meu şi dacă te simţi vreodată singur, şi n-ai cu cine să vorbeşti, sună-mă».

Asta m-a învăţat pe mine Shoebox-ul. (…) Acel copil va ţine minte că a venit cineva, i-a dat un cadou şi marea mea speranţă e că atunci când va creşte mare va face la fel. Asta e marea investiţie a proiectului Shoebox“.

Afişul proiectului

Mai puteţi citi:

Eşti din Cluj şi vrei să faci o surpriză persoanei dragi? Un ciclist îţi transportă gratuit cadoul în Ajunul Crăciunului

7 dec 19:45
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].