logo
sâmbătă, 23 februarie 2019


Categorii

Business Review: Guvernul român vrea parteneriat cu primul unicorn românesc, UiPath

Guvernul român intenţionează să încheie un parteneriat cu UiPath, lider global în automatizarea proceselor şi companie care a devenit primul unicorn românesc, pentru a automatiza procesele mai multor sisteme IT publice.

„Am avut o discuţie cu ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi vrem să găsim soluţii pentru a intra într-un parteneriat cu UiPath pentru a automatiza anumite sisteme IT publice. În prezent, ne gândim la idee. Apoi vom vorbi cu UiPath, care lucrează deja cu alte guverne şi credem că acest parteneriat nu poate fi decât benefic”, a declarat pentru Business Review Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Întrebaţi dacă sunt interesaţi de un parteneriat cu autorităţile din România, reprezentanţii UiPath au declarat pentru Business Review că, în măsura în care actorii din sectorul public românesc sunt interesaţi de automatizare, ei sunt pregătiţi să colaboreze.

Platforma UiPath este utilizată de numeroase agenţii guvernamentale americane prin intermediul parteneriatului companiei cu Deloitte Federal. În luna ianuarie, Deloitte a colaborat cu UiPath pentru a furniza servicii de automatizare a proceselor (Robotic Process Automation – RPA) pentru guvernul Statelor Unite.

„În ultimele 12 luni, am văzut semnale consecvente ale pieţei că agenţiile federale sunt pregătite să îmbrăţişeze RPA ca o modalitate de a îmbunătăţi îndeplinirea misiunilor. Lucrând cu UiPath, am fost capabili să demonstrăm cât de repede şi la preţuri accesibile RPA poate avea un impact asupra agenţiilor federale”, a declarat Marc Mancher, directorul Deloitte Consulting LLP.

În Europa, UiPath oferă în prezent asistenţă municipiului Trelleborg din Suedia.

Conform datelor furnizate de UiPath, până în prezent „automatizarea proceselor a condus la economii administrative de timp de nu mai puţin de 79% în departamentul de servicii sociale şi de 95% în departamentul pieţei muncii”.

UiPath este o companie specializată în dezvoltarea roboţilor software care automatizează procesele de luru în companii şi preiau astfel munca repetitivă de la angajaţi. Startup-ul este una dintre cele trei companii mari de pe întreg mapamondul pe acest segment al inteligenţei artificiale.

În primăvara acestui an, UiPath a primit o finanţare de 153 de milioane de dolari şi a devenit primul unicorn românesc, adică a ajuns să fie evaluată în urma acestei investiţii la 1 miliard de dolari. Astăzi, valoarea companiei, condusă de Daniel Dineş, CEO-ul companiei, şi de către Marius Tîrcă (CTO), este estimată la trei miliarde de dolari.

11 oct 16:19
Comentarii
Ultimele Știri
ExterneTrump acceptă să lase până la 400 de militari în Siria şi of...

Preşedintele american Donald Trump a acceptat, până la urmă, să lase trupe în nord-estul Siriei, cu speranţa de a-i conv...

SocialMihai Şora: Ne vedem mâine seară în Piaţa Victoriei

„Bună dimineaţa, oameni buni! Soare cu dinţi la Bucureşti, minus patru grade, o lumină toscană, nicio adiere de vânt. Mă...

ExterneVenezuela se confruntă cu proba forţei în „Ziua Z”, stabilit...

Lupta pentru putere în Venezuela cunoaşte un episod crucial sâmbătă, ”Ziua Z” stabilită de opozantul Juan Guaido a intră...

ExterneCel puţin 84 de oameni au murit în India după ce au băut alc...

Cel puţin 84 de persoane au murit după ce au băut alcool contrafăcut toxic, în nord-estul statului indian Assam şi alte ...

SocialExperienţa cruntă a unui poliţist român, soldat ONU în inima...

Un an într-una dintre cele mai sărace ţări din Africa, deşi deţine bogăţii inimaginabile, este o experienţă care nu poat...

SocialAmbasadorul SUA în România a donat cărţi în Teleorman: „Acol...

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a donat vineri, 22 februarie, cărţi Bibliotecii Judeţene ”Marin Preda” din Alexa...

ExterneCe au în comun Brexitul şi fotbalul: Remain United versus Re...

Atacantul englez Gary Lineker a spus că „fotbalul este un joc simplu-22 de bărbaţi fugăresc o minge timp de 90 de minute...

SocialPoliţia Transporturi: Peste 800 de călători, prinşi circulân...

Aproximativ 500 de poliţişti şi 82 de angajaţi ai societăţilor de transport feroviar au patrulat în aproape 400 de staţi...

SocialZeci de oameni au fost blocaţi în nămeţi, după viscolul care...

Vântul puternic şi ninsoarea abundentă înregistrate vineri seara au dus la blocarea a peste 20 de maşini pe drumul spre ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].