logo
vineri, 24 mai 2019


Categorii

Când inocența învinge încalzirea globală. Activistă la 16 ani, nominalizată la Premiile Nobel

Încălzirea globală o scoate pe Greta Thunberg la protest. Activistă de 16 din Suedia este nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace.

Tânăra este fondatoarea protestelor la nivel internațional ale studenților pentru climă, care a scos sute de mii de oameni din peste o sută de țări. Oamenii cer măsuri pentru limitarea efectelor încălzirii globale.

Tânăra a impresionat pe toată lumea prin discursurile sale pasionale, în special cel de anul trecut, de la Forumul din Davos.

Greta Thunberg, activistă de mediu: „Mă numesc Greta Thunberg, am 15 ani şi sunt din Suedia. Vă vorbesc în numele (mișcării, n.r.) Climate Justice Now! Mulți oameni cred că Suedia este o țară mică și acțiunile ei nu contează, dar eu am învățat că nu ești niciodată prea mic că să schimbi lucrurile și dacă câțiva copii pot ajunge pe prima pagină a ziarelor doar pentru că nu au mers la școală, imaginați-vă ce am putea face împreună dacă ne-am dori cu adevărat. Dar pentru a face asta trebuie să vorbim sincer, indiferent cât de inconfortabil ar fi.

Tu vorbești de o creștere eternă a economiei verzi doar pentru că ești prea speriat să nu fii popular. Tu vorbești despre un viitor bazat pe aceleași idei proaste care ne-au adus în această situație, când singură soluție ar fi să tragem frâna de urgență. Nu ești suficient de matur pentru a spune lucrurilor pe nume. Chiar și această povară o lași pe umerii noștri, ai copiilor.

Dar mie nu îmi pasă dacă nu sunt populară. Mie îmi pasă de justiția climatică şi planete vii. Civilizația noastră este sacrificată în interesul unui număr mic de oameni care continuă să câștige sume imense de bani. Biosferă noastră este sacrificată pentru că oamenii bogați din țări că a mea să poată trăi în lux. Suferința celor mulți plătește pentru luxul celor puțini. Anul 2078 voi sărbători împlinirea a 75 de ani. Dacă voi avea copii, poate ei vor petrece acea zi cu mine, poate mă vor întreba de ține. Poate mă vor întreba de ce nu ai făcut nimic cât încă mai era timp.

Spui că îți iubești copiii mai presus de toate şi, cu toate astea, le furi viitorul chiar din fața ochilor. Până când nu vei începe să te concentrezi pe ceea ce trebuie făcut și nu pe ceea ce este posibil din punct de vedere politic, nu avem nicio speranță. Nu putem rezolva o criză dacă nu realizăm că există o criză. Trebuie să ținem combustibilii fosili în subteran şi trebuie să ne concentrăm pe capitalurile proprii. și dacă este imposibil să găsim soluții în sistemul nostru, atunci poate ar trebui să îl schimbăm cu totul.

Nu am venit aici pentru a-i imploră pe liderii noștri să le pese. Ne-ați ignorat în trecut și o veți face din nou. Ați rămas fără scuze și noi am rămas fără timp. Am venit aici pentru a vă spune că a venit vremea schimbării, fie că vă place sau nu. Puterea adevărată aparține oamenilor. Vă mulțumesc!”

Această a început să protesteze în fiecare zi de vineri în fața parlamentului suedez, lipsind în același timp de la școală. Această mișcare a condus la o serie de proteste la nivel internațional, astfel că, pe 18 și 19 ianuarie 2019, peste 60 de mii de elevi au protestat în Suedia, Germania, Belgia, Italia și Elveția.

Menționăm că anul trecut, publicația Time a listat-o între cei mai influenți teenageri în 2018, iar de 8 Martie anul acesta, ea a fost desemnată, în Suedia, cea mai importantă Femeie a Anului.

Ana-Maria Ipate

15 mar 14:22
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].