logo
miercuri, 26 septembrie 2018


Categorii

Carte de bucate din timpul lui Cuza, reeditată după 153 de ani

"Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe reţete de bucate şi bufet 1865", de Christ Iónnin, o ediţie îngrijită şi adnotată de Simona Lazăr, va fi lansată miercuri, într-un eveniment care va avea loc la un restaurant din parcul Herăstrău din Capitală, potrivit organizatorilor.

Aceasta este prima reeditare a volumului original de la jumătatea secolului al XIX-lea, singura carte culinară publicată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, "Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe reţete de bucate şi bufet 1865", de Christ Iónnin.

"Deloc întâmplător faptul că Editura GastroArt îşi anunţă existenţa şi proiectele ambiţioase cu acest prim titlu, care, printre altele, are meritul de a folosi, pentru prima dată, terminologia «bucătărie română», chiar dacă volumul nu conţine musai preparate autentic româneşti. Urmează alte câteva titluri extrem de importante pentru istoria noastră gastronomică, lucrări ştiinţifice şi traduceri în premieră. Cartea este destinată atât profesioniştilor din industria de profil, cât şi publicului interesat de domeniul culinar. Reţetele din carte pot fi oricând puncte de pornire pentru mese copioase, care, în afară de gust, au şi o poveste.Urmează un tur prin ţară în care vom găti reţete din carte şi vom vorbim despre istoria noastră gastronomică, care este mult mai complexă şi mai interesantă decât suntem înclinaţi să credem", a declarat în exclusivitate pentru MEDIAFAX Cosmin Dragomir, iniţiator gastroart.ro.

Cartea beneficiază de peste 200 de note de subsol, prefaţă, studiu introductiv, tabel de măsuri şi este prima care foloseşte expresia "bucătărie română", dar conţine şi preparate din reţetarul universal.

Evenimentul de lansare are loc miercuri, de la 18.00, la restaurantul Pescăruş din Herăstrău şi este organizat de Editura Gastroart.

Simona Lazăr, Cosmin Dragomir şi chef Vasile Nicolae, alături de alţi invitaţi surpriză vor vorbi despre istoria gastronomiei româneşti şi despre reţetele de acum aproximativ 150 de ani. Evenimentul include şi o sesiune de autografe.

Editura GastroArt este proiect editorial care îşi propune să readucă în atenţia publicului cărţi vechi şi noi de gastronomie autohtonă, lucrări ştiinţifice de profil şi documente inedite.

21 mai 15:12
Comentarii
Ultimele Știri
SocialPercheziţii la persoane bănuite de trafic de minori. Suspecţ...

Şase percheziţii ale Poliţiei au avut loc, mierucri, la persoane bănuite de infracţiuni de trafic de minori. Suspecţii s...

SocialElevii din România care fac practică în cele mai dezvoltate ...

Elevii Liceului Agricol din Nicolae Bălcescu, oraşul Flămânzi, fac practică în cele mai performante ferme din toată Euro...

SocialTragedii rutiere: Două persoane au murit pe loc şi alte patr...

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, pentru a evita implicarea în a...

ExterneAtac la adresa libertăţii presei în Grecia şi Austria, două ...

Grecia şi Austria sunt două state membre UE foarte diferite, dar în această săptămână, au un punct comun trist: guvernel...

EconomicRomânia va continua să finanţeze reabilitarea grădiniţelor d...

România va continua să finanţeze reabilitarea grădiniţelor din Moldova, precum şi va susţine noi proiecte de îmbunătăţir...

SocialBucătarii din România au impresionat la Cupa Mondială din Ka...

Naţionala de bucătari s-a întors din Kazahstan cu medalia de argint de la Cupa Mondială, la care au participat 26 de ech...

EntertainmentSchimbare de look pentru Angelina Jolie. Actriţa nu mai arat...

Angelina Jolie se pregăteşte intens pentru noul ei film, „Come away“, şi filmează de zor în studiourile de la Hollywood....

SocialComuna din România care are o aplicaţie pentru telefonul mob...

Un student a realizat o aplicaţie pentru telefoanele mobile prin care oferă locuitorilor unei comune acces gratuit la in...

SocialPrefectul judeţului: 51 de focare de pestă porcină, confirma...

Tot mai multe focare de pestă porcină sunt confirmate în judeţul Călăraşi. Până în prezent, autorităţile au anunţat exis...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].