logo
joi, 21 martie 2019


Categorii

Cele mai întâlnite comportamente care duc la divorţ, dezvăluite de psihologi: vârsta la momentul căsătoriei, un factor important

După numeroase studii, oamenii de ştiinţă au făcut lista celor mai predictibile comportamente de cuplu care duc la divorţ.

Nimeni nu poate spune cu certitudine că un cuplu nu va rezista în timp. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă s-au dovedit destul de buni în a prezice destrămarea unui cuplu, analizând modul în care evoluează relaţia, nivelul de educaţie sau cum aleg să rezolve conflictele, scrie businessinsider.com. Conform specialiştilor, există şapte factori care pot prezice divorţul:

Acestea fiind spuse, cercetările sugerează că partenerii care se căsătoresc în adolescenţă sau mai târziu de 30 de ani sunt expuşi unui risc mai mare de divorţ.

Un studiu Harvard din 2016, publicat în revista American Sociological Review, sugerează că nu este vorba despre nivelul salariului care ar creşte riscul de divorţ, ci mai degrabă diviziunea muncii. Cercetătorul concluzionează că stereotipul masculin susţinător al familiei este încă foarte viu şi poate afecta stabilitatea civilă.

„Riscul ca o căsătorie să se încheie cu un divorţ a fost mai mică în cazul persoanelor cu studii superioare. Mai mult de jumătate dintre căsătoriile celor care nu au terminat liceul au ajuns la divorţ, comparativ cu aproximativ 30% din căsătoriile absolvenţilor de facultate. Acest lucru are legătură cu faptul că nivelul de educaţie inferior prezice venituri mai mici - ceea ce, la rândul său, prezice o viaţă mai stresantă“, spun cercetătorii.

John Gottman, psiholog la Universitatea din Washington, numeşte anumite comportamente ale partenerilor „cei patru cavaleri ai apocalipsei“. Asta pentru că ei prezic divorţul cu precizie înfricoşătoare:

Dacă nu îi arătaţi afecţiune partenerului ar putea fi o problemă. Pe de altă parte, şi prea multă iubire ar fi o problemă. După numeroase studii, psihologul Ted Huston spune că partenerii prea romantici sunt predispuşi în mod deosebit la divorţ, pentru că o astfel de intensitate este greu de menţinut.

Nu subestimaţi taxa pe care stresul o poate avea asupra unei căsnicii. O cercetare din 2007, publicată în Jurnalul de Relaţii Sociale şi Personale, a analizat factorii care au dus la divorţul cuplurilor europene şi a constatat că stresul zilnic a fost unul din cele mai întâlnite motive de divorţ.

Un studiu din 2013, publicat în Jurnalul căsătoriei şi al familiei, a constatat că obiceiul „retragerii“ şi lipsa comunicării cresc ratele de divorţ. Psihologul Paul Schrodt crede că este un tipar greu de înfrânt, deoarece fiecare partener crede că celălalt este cauza problemei.

13 mar 19:02
Comentarii
Ultimele Știri
SocialProfesorul Rusalin Işfănoni a devenit cetăţean de onoare. Şi...

Rusalin Işfănoni a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara. Se numără printre cei mai cunoscuţi et...

SocialCaraş-Severin: Incendiu puternic în gara Oraviţa, fiind afec...

Un incendiu puternic a izbucnit, joi, în gara Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, la mai multe vagoane de tren dezafectate. ...

SocialVIDEO O adolescentă a fost salvată de pompieri dintr-o fântâ...

O fată de 15 ani a fost salvată de pompierii ISU Olt, joi-seara, dintr-o fântână din zona gării din Caracal. Din primele...

EconomicProiect de OUG: Ministerul Finanţelor preia de la ANAF activ...

Ministerul Finanţelor va prelua, începând cu 1 iunie 2019, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Direc...

ExterneLiderii UE iau în calcul o amânare a Brexitului până pe 7 ma...

Liderii UE au discutat joi seara, la Bruxelles, opţiunile privind extinderea Brexitului, luând în considerare o amânare ...

SocialPrimele concluzii în cazul accidentului mortal de la Zalău. ...

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat de 80 de ani şi o femeie de 76 de ani au d...

SocialDisputele politice au blocat o investiţie importantă la Motr...

Consilierii locali din municipiul Motru au refuzat să primească gratuit combustibil pentru centrala din oraş care le fru...

SocialLiceenii buzoieni, invitaţi să afle ofertele de studii pentr...

Cele mai cunoscute universităţi de stat din România îşi vor prezenta, la sediul Muzeului Judeţean, în perioada 12-13 apr...

SocialRemus Borza, despre războiul taximetriştilor cu aplicaţiile ...

Peste 2.000 de taxiuri au blocat, miercuri şi joi, Piaţa Victoriei, protestatarii cerând Guvernului interzicerea aplicaţ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].