logo
joi, 15 noiembrie 2018


Categorii

Cheltuielile casei au crescut cu 3,7% în primul trimestrul

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în creştere la 3,7%, de la 3,4% anterior, contribuţia cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor la creşterea economiei în primul trimestru al acestui an, potrivit datelor publicate vineri.

De asemenea, datele referitoare la contribuţia investiţiilor au fost revizuite în urcare de la 0,8% la 1% în timp ce exporturile sunt pe minus cu 1,8% faţă de minus 0,6% anterior, în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB în T1.

"Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări (cea de vineri, 6 iulie, şi cea din 7 iunie, n.r.) au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +3,4% la +3,7%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la 105,4% la 105,9%; cheltuiala pentru consumul final individual şi colectiv al administraţiilor publice, de la +0,4% la -0,6%, ca urmare a reducerii volumului lor de activitate de la 102,4% la 96,6%; formarea brută de capital fix, de la +0,8% la +1,0%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la 104,8% la 106,3%; exportul net, de la -0,6% la -1,8%", se menţionează în datele oficiale.

În primele trei luni ale acestui an, Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creştere de 0,1%, în termeni reali, faţă de trimestrul precedent, până 226,281 miliarde de lei preţuri curente. Faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, avansul PIB a fost de 4% pe serie brută şi de 4,2%, pe serie ajustată sezonier.

Comparativ cu varianta provizorie (1), dinamicile PIB şi a valorii adăugate brute au rămas nemodificate, valoarea adăugată brută diminuându-şi contribuţia la creşterea PIB cu 0,1 puncte procentuale. De asemenea, volumul şi contribuţia impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,8, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.

Statistica oficială relevă, totodată, că volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate nu a înregistrat, în general, modificări importante, cu excepţia: comerţului cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportului şi depozitării, respectiv hotelurilor şi restaurantelor - cu o reducere a volumului de activitate de 0,4 puncte procentuale; tranzacţiilor imobiliare (+0,2%), activităţilor de spectacole, culturale şi recreative, dar şi reparaţiilor de produse de uz casnic şi alte servicii (+0,2%).

INS notează că seria brută a PIB s-a revizuit pentru perioada 2013-2017 pentru a asigura coerenţa cu conturile sectorului "Administraţii publice' şi cu Balanţa de Plăţi. "Revizuirea a avut loc ca urmare a aplicării noii politici de revizuire a indicatorilor macroeconomici elaborată pentru a respecta cerinţele impuse de Regulamentului 2304/2016 referitor la modalităţile, structura, periodicitatea şi indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea datelor transmise conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului", precizează sursa citată.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%.

Banca Mondială a anunţat recent că economia României va înregistra un avans de 5,1% în 2018, însă a avertizat că această creştere este peste potenţial. O creştere economică de 5% este preconizată şi de Fondul Monetar Internaţional, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) estimează o creştere de 4,6% în 2018 şi de 4,2% în 2019.

Comisia Naţională de Prognoză indică o creştere a PIB de 6,1% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021.

În 2017, economia România a consemnat un avans de 6,9%, comparativ cu anul precedent, în 2016 a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008, iar în 2015 a avansat cu 3,9%.

Sursa: agerpres.ro

6 iul 10:36
Comentarii
Ultimele Știri
PoliticTraian Băsescu: „Dacă ţineţi la România, schimbaţi Guvernul!...

Traian Băsescu a scris pe contul său de socializare, miercuri seară, că singura soluţie pentru ca România să-şi recapete...

SocialLuptă în trei pentru postul de şef al Poliţiei Municipale. C...

Doi din cei cinci înscrişi în concurs nu s-au prezentat în sala de examen. Printre ei, actualul desemnat la şefia Poliţi...

EvenimentReacţia şocantă a unui protestatar #Rezist la moartea unei j...

Cristian Mihai Dide, un cunoscut protestatar al mişcării #Rezist, a avut o reacţie incalificabilă referitoare la acciden...

ExterneBREXIT: Theresa May a obţinut susţinerea Guvernului britanic...

Premierul britanic Theresa May a anunţat că membrii Guvernului de la Londra au căzut de acord asupra proiectului negocia...

PoliticDăncilă a discutat cu Dunja Mijatović, comisarul pentru Drep...

Premierul Viorica Dăncilă a discutat, într-o întâlnire avută la Palatul Victoria, cu Dunja Mijatović, comisarul pentru D...

ExterneVIDEO Migranţi din America Centrală au ajuns la graniţa Stat...

Cîteva sute de migranţi care au plecat acum o lună din Honduras au ajuns miercuri la graniţa dintre Mexic şi Statele Uni...

SocialCăile ferate devastate de hoţi. Doi tineri au fost arestaţi ...

Doi tineri au fost arestaţi preventiv după ce au devastat instalaţiile de cale ferată din Petroşani. Au produs pagube de...

EvenimentTrecerile de pietoni 3D care îi obligă şoferii să frâneze, d...

De ani buni suntem campioni la tragedii pe şosele cu aproximativ 100 de morţi la milionul de locuitori. Ceea ce nu se şt...

SocialDosar penal în cazul incendiului de la depozitul din Ploieşt...

Poliţia Prahova a deschis dosar penal în cazul incendiului care a izbucnit, duminică, la depozitul ilegal din strada Mim...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].