logo
vineri, 24 mai 2019


Categorii

Coaliția penalilor, PSD-ALDE, blochează cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale a lui Tăriceanu

Cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale a președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu, este în continuare blocată de coaliția penalilor. PNL și USR au acuzat marși amânarea începerii urmăririi penale, documentele fiind trimise către Parlament de DNA din decembrie 2018.

Motivul invocat de preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Robert Cazanciuc, pentru prelungirea termenului de studiere a dosarului Tăriceanu prin care se solicită încuviinţarea urmăririi penale, a fost unul cât se poate de banal: să poată fi văzut și de senatorii care nu sunt membri ai Comisiei juridice.

În cadrul şedinţei Comisiei juridice, Cazanciuc a prezentat motivul întârzierii:

Ar trebui să trimitem la Biroul permanent solicitarea de a studia în continuare dosarul, pentru că Biroul permanent a fost cel care a stabilit că pot să studieze şi senatorii care nu sunt membri ai Comisiei juridice dosarul"(Cazanciuc).

Cei de la PNL și USR, respectiv senatorii Daniel Fenechiu (PNL) şi Edward Dircă (USR) au fost împotriva acestei decizii, pe un ton ironic, arătând că data până la care se poate consulta dosarul a fost deja stabilită.

Până în 2020 noiembrie, poate să vadă dosarul. În noiembrie, având în vedere că sunt alegerile (parlamentare-n.red), ar fi cazul să înceteze. Dacă e prea scurt 2020 noiembrie, putem să mergem până în decembrie"(Fenechiu).

Îmi amintesc că, la ultimul termen, când am discutat chestiunea aceasta, stabilisem că până la data de... se poate consulta dosarul. Practic, acum prelungim termenul"(Dircă).

Membrii Biroului permanent din Senat au decis, în luna decembrie a anului trecut, prelungirea cu zece zile a termenului pentru întocmirea raportului de către senatorii jurişti în cazul cererii DNA de încuviinţare a urmăririi penale împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Procurorii DNA au cerut ridicarea imunităţii parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru a-l ancheta în cazul unei mite de 800 de mii de dolari pe care ar fi primit-o când era premier. Sursa banilor ar fi fost niște conturi offshore, de la o companie austriacă ce a distribuit în România licenţe Microsoft.

În perioada 2007-2008, Călin Popescu Tăriceanu, la bvremea aceea premier,ar fi fost cel care a intervenit pentru aprobarea unor documente în schimbul a 800.000 de dolari, bani dați de Fujitsu Siemens Austria,pe care președintele actual al Senatului i-ar fi folosit pentru finanțarea campaniei electorale.

.

19 feb 23:10
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].