logo
duminică, 21 aprilie 2019


Categorii

Comisia de buget a deputaţilor a dat raport favorabil pe legea privind rezervele de aur BNR

Comisia de Buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a emis un raport favorabil, cu amendamente, pe proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

Comisia a votat şi un amendament la proiectul legislativ prin care, în caz de situaţie de criză care ar pune în pericol stabilitatea monetară, ţinta de inflaţie sau politicile macroeconomice, BNR informează Parlamentul şi Guvernul în cel mult 20 de zile.

"Se păstrează intrenţia iniţială şi se simplifică dispoziţiile, în sensul în care însuşindu-ne o serie întreagă de observaţii, propuneri făcute şi de Consiliul Legislativ şi de BNR, se păstrează propunerea iniţială a proiectului, aceea de a constitui rezerva de aur a BNR doar pe teritoriul României şi de informare de îndată dar nu mai târziu de 20 de zile de către BNR a Parlamentului, respectiv a Guvernului, în cazul în care apar situaţii de criză care ar pune în pericol stabilitatea monetară, ţinta de inflaţie, politicile macroeconomice”, a declarat Şerban Nicolae, iniţiator al proiectului.

Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca BNR să repatrieze 56 de tone de aur.

Raportul favorabil al Comisiei de buget-finanţe a Senatului la propunerea legislativă include un amendament admis formulat de senatorul PNL Florin Cîţu, iniţiativa fiind modificată după cum urmează:

„(1) Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:

a) aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate;

b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări, pe care le stabileşte Banca Naţională a României;

c) orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a efectual cumpărături de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi speciale de tragere;

d) cambii (act prin care cel care semnează se obligă să plătească, necondiţionat, la un anumit termen şi într-un anume loc, o sumă de bani, definiţie DEX, – n.r.), cecuri, bilete de ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României;

e) bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României.

(2) Banca Naţională a României urmăreşte menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României”, potrivit raportului de admitere al Comisiei pentru buget care va fi votat luni de Senat.

De asemenea, amendamentul liberalului a introdus un termen de 20 de zile în care BNR să prezinte Guvernului şi Legislativului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale, dacă există pericolul diminuării acestora. Raportul va include şi cauzele reducerii rezervelor internaţionale şi recomandările BNR pentru Executiv.

„Art. 30 (3) Dacă există pericolul diminuării rezervelor internaţionale, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările BNR privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei”, conform sursei citate.

Amendamentul senatorului PNL prevede şi introducerea unui nou alineat la art. 30 al Legii care stipulează că: „(4) Din rezerva constituită, BNR poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri. Depozitele de aur constituite de BNR în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”.

În prezent, România are rezerve de aur, care fac parte din rezervele internaţionale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme şi 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaţionale ale ţării. Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ aceeşai din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR, astfel că Banca Angliei nu poate efectua niciun fel de operaţiuni care vizează aurul României.

Faţă de aceste niveluri, reiese că proiectul de act normativ propune ca România să mai păstreze rezerve de aur în străinătate de 5,185 tone, iar repatrierea să fie de peste 56 de tone, respectiv 91,5% din cantitatea actuală aflată în străinătate.

Senatul a adoptat iniţiativa legislativă ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor având rol de for decizional.

16 apr 13:05
Comentarii
Ultimele Știri
SportParis Saint-Germain a câştigat titlul de campioană în Ligue ...

Paris Saint-Germain şi-a asigurat matematic titlul de campioană în Ligue I, duminică, după ce ocupanta locului secund, L...

SocialTânărul care l-a huiduit pe Dragnea la Suceava acuză că a fo...

Tânărul care a reuşit să-l înfurie pe Liviu Dragnea la Suceava susţine că, după ce a fost scos din sala unde avea loc în...

PoliticLudovic Orban reclamă primăria din Alexandria, după ce liber...

"Nu mulţi ştiu, dar s-au depus eforturi uriaşe pentru a ne împiedica să ne prezentăm candidaţii în Alexandria. PNL a sol...

ExterneLider democrat: Trump riscă să fie vizat de procedura demite...

Partidul Democrat, majoritar în Camera Reprezentanţilor, va continua investigaţiile în cazul preşedintelui Donald Trump,...

SocialCuc preia iniţiativa şi îl acuză pe Tudorel Toader: Observaţ...

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, la Târgu Jiu, că a lansat ordonanţa pe achiziţii, însă a pri...

SocialVIDEO Au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare, de Flori...

În duminica Floriilor, au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare în centrul Buzăului, unde a avut loc un festival gas...

SportReacţie candidă a lui CTP după Garcia - Halep: „Am răcnit ca...

Analistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi Sport sentimentele care l-au cotropit în timpul meciului câştigat de...

PoliticRaport. Cum au crescut banii daţi pentru partide de la an la...

Banii primiţi de partide de la stat au crescut în 2018 de la 30 de milioane de lei la 170,3 milioane lei, arată ultimul ...

SocialPreotul Opre Crăciun a fost comemorat. Calvarul fostului deţ...

Localnicii au venit în număr mare la slujba de comemorare a preotului Opre Crăciun (1925 – 2012), un fost martir al înch...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].