Cotidianul Los Angeles Times, vândut în cadrul unei tranzacţii de 500 de milioane de dolari
logo


Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cotidianul Los Angeles Times, vândut în cadrul unei tranzacţii de 500 de milioane de dolari

Grupul de presă american Tronc, Inc. va ceda, pentru 500 de milioane de dolari, cotidianul Los Angeles Times şi alte câteva titluri locale societăţii de investiţii a miliardarului Patrick Soon-Shiong, transmite AFP.

În preţ mai sunt incluse cotidianul californian San Diego Union-Tribune şi alte câteva titluri locale.

În 2000, cotidianul Los Angeles Times a trecut sub controlul Tribune Company, o companie cu sediul la Chicago (Illinois), ale cărei operaţiuni în presă au fost reunite sub numele de Tribune Publishing în 2014.

În 2016, Los Angeles Times a fost cumpărat de Tronc.

În ultimele luni, redacţia cotidianului a devenit din ce în ce mai ostilă conducerii Tronc, acuzată că vrea să facă în mod forţat tranziţia la digital în detrimentul unui jurnalism local de calitate.

Spre deosebire de alte mari publicaţii americane, precum The New York Times, The Washington Post şi USA Today, Los Angeles Times a făcut târziu trecerea la internet, iar, în octombrie 2017, avea doar 105.000 de abonaţi pentru ediţia digitală şi un tiraj duminical mediu de 827.500 de exemplare.

La jumătatea lunii ianuarie, redacţia a votat în majoritate pentru crearea unui sindicat, o revoluţie pentru un cotidian celebru pentru atitudinea sa anti-sindicate.

În paralel, Tronc l-a concediat pe directorul publicaţiei, Ross Levinsohn, după ce au fost făcute publice acuzaţii de hărţuire sexuală la adresa sa, care datau de dinainte ca acesta să preia conducerea cotidianului.

În ultimii anii, publicaţia a cunoscut mai multe schimbări la nivel de conducere.

Vânzarea Los Angeles Times este, de asemenea, un nou episod al rivalităţii dintre Patrick Soon-Shiong, medic şi antreprenor de origine sud-africană, care a făcut avere în industria farmaceutică, şi omul de afaceri Michael Ferro, care a preluat controlul companiei Tronc.

Iniţial aliaţi, cei doi bărbaţi s-au certat, Soon-Shiong a încercat să preia controlul grupului de presă, în care deţine 26,7% din capital, faţă de 28% cât deţine Ferro şi companiile sale.

Din 2016, Soon-Shiong a propus cumpărarea Los Angeles Times, dar a fost refuzat de familia Ferro. Cele două părţi au reuşit, în cele din urmă, să ajungă la o înţelegere.

8 feb 11:05
Comentarii
Ultimele Știri
SocialZece lucruri inedite despre Spania. Câte limbi se vorbesc în...

Spania este una dintre cele mai importante destinaţii turistice din Europa, concurând doar cu Franţa şi Italia pe acest ...

SocialCea mai simplă şi gustoasă reţetă de ardei copţi

Serviţi ca atare, puşi la borcan, folosiţi în zacuscă sau în alte preparate, ardeii copţi reprezintă unul dintre cele ma...

SocialCum se făcea medicina populară în unele sate din Banat la în...

Cum se făcea medicina la începutul anilor 1900 în satele româneşti din Banatul de Sud am putut afla dintr-o povestire sc...

SocialZacusca de smochine: cum se face şi ce ingrediente se mai fo...

Zacusca este o unul dintre cele mai vechi feluri mâncare pregătite în România. De obicei se folosesc ca ingrediente tot ...

SocialRoland Borşa, războinicul misterios care i-a zdrobit pe tăta...

Ultima mare expediţie mongolă îndreptată către inima Europei a avut loc la sfârşitul secolului al XIII-lea şi a fost, în...

SportNumerele 3, 4 şi 5 mondial, eliminate în optimi, la Cincinna...

Americanca Sloane Stephens, locul 3 WTA, germana Angelique Kerber, locul 4 WTA, şi jucătoarea franceză Caroline Garcia, ...

SportBecali, în lacrimi: Patronul FCSB şi-a desfiinţat echipa de ...

Gigi Becali spunea, înaintea meciului tur cu Hajduk Split, că echipa sa va rezolva calificarea încă din deplasare. Încă ...

SportBecali s-a rugat la toţi sfinţii ca să se califice FCSB şi a...

Gigi Becali a declarat, joi, că s-a rugat la toţi sfinţii ca FCSB să se califice, însă a precizat că meritul victoriei c...

ExterneCutremur de magnitudinea 5,2 în zona central-estică a Itaiei...

Un cutremur de magnitidinea 5,2 a fost resimţit joi seara în partea central-estică a Italiei, potrivit Institutului Naţi...

Sănătate
SănătateLegea farmaciei, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii far...

SănătateInovaţie stomatologica. "Proteza minune" a ajuns şi în Român...

Ţara noastră se numără printre populaţiile cu cele mai grave probleme dentare din Europa. Studiile arată că 7 din 10 rom...

SănătatePremieră medicală: tratarea, prin imunoterapie, a cancerului...

La Institutul Naţional de Cancer din Maryland, SUA, s-a înregistrat o premiera medicală, vindecarea completă, prin imuno...

SănătateCe este panleucopenia, cea mai gravă boală care vă poate afe...

Când pisica este apatică, refuză mâncarea şi chiar apa, dormitează tot timpul şi nu-şi mai linge blăniţa, este timpul să...

SănătateCum se raportează pediatrii la faimoasa „provocare“ româneas...

Bebeluşii trebuie îmbrăcaţi adecvat pe timpul verii. Medicii pediatri avertizează că micuţii se pot îmbolnăvi dacă vor f...

SănătateSemne care anunţă deficienţa de sodiu

Sunt foarte multe semne pe care organismul le transmite în momentele în care se confruntă cu o carenţă de sodiu. Acest m...