logo
duminică, 24 martie 2019


Categorii

Criza forţei de muncă se adânceşte pe litoral. Patronii caută angajaţi din Asia pentru a-i înlocui pe românii care pleacă în străinătate

Şi anul acesta, angajatorii din turism atrag atenţia că nu găsesc forţă de muncă pentru afacerile de pe litoralul românesc. Aceeaşi criză a fost şi în 2018, când patronatele s-au plâns de un deficit de 5.000 de angajaţi chiar cu câteva zile înainte de deschiderea sezonului estival.

„Găsitul forţei de muncă pe plan local devine tot mai greu de realizat. Anul acesta criza va fi mai agravată. Este un cumul de factori: scade natalitatea în fiecare an, o parte a tinerilor abandonează şcoala şi nu au calificări, alţii visează să meargă în străinătate, alţii <> un loc de muncă în domeniul public unde salariile sunt mai mari decât în privat”, spune Dănuţ Jugănaru, directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Constanţa. Una dintre soluţiile pe care investitorii din domeniul turismului le au în vedere pentru acest sezon estival este aducerea forţei de muncă din ţări non UE, în special din Asia. Doar că acest lucru presupune respectarea unei legislaţii în domeniu care aduce şi câteva costuri pentru angajatori. „În momentul în care-şi verifică bugetul, mulţi antreprenori vor renunţa deoarece sunt sezonieri, lucrează doar 3 sau 4 luni pe an (cât ţine sezonul pe litoral), iar costul biletului de avion dus-întors este mare, apoi se adaugă alte avize, cazarea şi masa. Soluţia cu străinii este la îndemâna operatorilor care au deschise hotelurile tot timpul anului”, adaugă Dănuţ Jugănaru. Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) afirmă că patronii caută soluţii de angajare a străinilor pe perioadă sezonieră, iar în celelalte luni aceştia ar putea fi preluaţi de alţi investitori din ţară. „Trebuie să studiem cadrul legal pentru aceasta. Există contracte care permit să aducem personal din străinătate doar pentru 6 luni”, spune Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR. De ce sunt preferaţi angajaţii din Asia Printre avantajele apelării la astfel de angajaţi se numără, în primul rând, stabilitatea (contracte de muncă ferme, semnate cu ei), predictibilitatea şi timpul alocat muncii. „Sunt mai muncitori. Nu fug la vecinul că dă cu 50 de lei în plus. Peste tot unde apar aceşti angajaţi exotici sunt bine primiţi, bine văzuţi şi dau o notă de exotism locaţiei respective şi asta este un plus. Este interesant să fii servit la masă de o filipineză”, spune Dragoş Răducan. Un alt avantaj este, în opinia directorului Camerei de Comerţ Constanţa, faptul că ei au o productivitate a muncii mai ridicată. „Asiaticii sunt obişnuiţi să muncească mai mult de 8 ore, chiar cer ei, în limita legislaţiei, să lucreze şi ore suplimentare. Dacă tot au venit aici, şi sunt departe de familie, vor să lucreze mult şi să trimită banii acasă.” La ora actuală, Şantierul Naval Constanţa (SNC) are angajaţi aproximativ 150 de cetăţeni din Vietnam. Directorul companiei ne asigură că nu este simplu să ai astfel de angajaţi care trebuie integraţi printre muncitorii români. „Înseamnă un efort suplimentar de adaptare la limbă, de adaptare la mentalităţile şi obiceiurile noastre şi ale lor. Trebuie să le asiguri hrană apropiată de ceea ce mănâncă acasă, iar pentru asta am adus bucătari vietnamezi. În ceea ce priveşte munca sunt diferenţe destul de mari. Ei au un stil de a munci, un stil destul de liniar. Nu intră în viteză la fel de repede ca şi personalul românesc atunci când este o urgenţă. Este dificil în a se familiariza cu procedurile companiei”, spune directorul SNC, Radu Rusen. Pentru Şantierul Naval, aceşti angajaţi prezintă un avantaj deoarece conferă o stabilitate a personalului pentru o perioadă de timp (în general, 2 ani). „Îţi dă o anumită stabilitate şi predictibilitate, deoarece pentru societăţile cu un număr mare de angajaţi, o fluctuaţie a personalului îţi creează probleme”, declară directorul. Birocraţie multă Procedura de aducere în România a personalului din ţările extracomunitare este una destul de întortocheată. În primul rând se face o cerere pentru eliberarea avizului de angajare, depusă de angajator la sediul Inspectoratului pentru Imigrări (IGI) de pe raza căruia are sediul social sau domiciliul. Apoi, angajatorul trebuie să dovedească printr-o adeverinţă eliberată de Agenţia Judeţeanţă pentru Ocuparea Forţei de Muncă din judeţul său că locul de muncă pe care aduce muncitorul extracomunitar nu a putut fi ocupat de candidaţi români. După obţinerea avizului de muncă, angajatorul trimite documentul în străinătate celui recrutat, pentru a obţine de la misiunile diplomatice ale României viză de şedere. De asemenea, angajatorul trebuie să-i ofere celui adus în România un salariu negociat care să fie cel puţin echivalentul minimului pe economie, cazare şi masă. În general, angajatorii români apelează la fiirme specializate în recrutare pentru a duce astfel persoane din străinătate.

Pe aceeaşi temă:

Ce salarii pot câştiga românii pe litoral în 2018. „Leafa poate ajunge la 6.000 de lei vara, cu tips-ul care le rămâne integral“

Cum influenţează salariile tot mai mari de la stat piaţa muncii din România. „Sunt locuri călduţe unde plimbi o hârtie de la un birou la altul“

Investitorul de origine libaneză Mohammad Murad: „Vrem să recuperăm toate valorile turismului românesc“

27 feb 14:05
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentCum se prepară baclavaua cu nuci, fistic şi miere

Desert turcesc, baclavaua este considerată una dintre cele mai cunoscute prăjituri ale Orientului. Nu trebuie să mergeţi...

PoliticReacţia Comisiei Europene după anunţul Vioricăi Dăncilă priv...

După ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, ex...

SocialAlertă meteo: Temperaturile scad semnificativ

După ce vremea ne-a răsfăţat în ultimele zile cu soare şi temperaturi ridicate, de săptămâna aceasta va deveni capricioa...

SocialAccident grav la intrare în Orşova. Trei copii au ajuns la s...

Două autoturisme s-au ciocnit duminică seară pe DN 6, la intrarea în municipiul Orşova. În urma impactului, trei copii a...

EntertainmentCât a costat cel mai ieftin bilet de avion cumpărat anul tre...

Deşi românii îşi cumpără biletele de avion în medie cu 28 de zile înainte de călătorie, peste 35% dintre români preferă ...

EvenimentUn oficial palestinian cere UE să acţioneze după anunţul Vio...

„Cerem UE să acţioneze în privinţa acestei decizii, care încalcă politici europene consacrate. Vom discuta acest subiect...

EntertainmentCe este vaza abundenţei şi cum îţi poate aduce noroc la bani...

Vaza abundenţei este, conform tehnicilor feng shui, una dintre cele mai folosite şi benefice moduri de a atrage prosperi...

PoliticPSD validează mâine lista pentru europarlamentare. Cine desc...

Comitetul Executiv Naţional (CEx) al Partidului Social Democrat se reuneşte luni, 25 martie, de la ora 12.30. La finalul...

EntertainmentMel B a dezvăluit că a avut o aventură cu colega ei de trupă...

Mel B (43 de ani) a declarat în timpul filmărilor pentru show-ul TV „Piers Morgan's Life Stories“ că a avut o aventură c...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].