logo
marţi, 26 martie 2019


Categorii

Cum l-a "hartuit" Maria Grapini pe Emmanuel Macron

Europarlamentarul Maria Grapini l-a mustrat pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în faţa întregului plen al Parlamentului European de la Strasbourg. Grapini a criticat public ideile lui Macron despre viitorul Europei şi al Uniunii Europene.

La şedinţa din plenul Parlamentului European de la Strasbourg, organizată în a doua jumătate a lunii aprilie, europarlamentarul român Maria Grapini a avut o atitudine critică faţă de ideile exprimate în public de Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, cu privire la modul în care ar trebui să arate Europa în viitor.

Macron a precizat în repetate rânduri că Franţa şi Germania ar trebui „să fie o putere peste celalte state”.

Maria Grapini l-a contrazis pe preşedintele francez, declarând: „Domnule preşedinte Macron sunteţi proeropean sunt şi eu proeropeană şi vă felicit pentru ceea ce aţi spus aici. Însă aş vrea să-mi răspundeţi într-un lucru, poate clarificaţi. Sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să nu avem o democraţie autoritară, ci să avem autoritatea democraţiei. E foarte important acest lucru. Însă nu credeţi că declaraţiile dumneavoastră legate de faptul că Franţa şi Germania trebuie să fie nucleul dur şi să conducă şi aceasta are o aroganţă de a fi o putere peste celelalte state, nu duce la euro-scepticism? Cum să convingem noi cetăţenii din ţara mea, din România, că sunt egali la masa negocierilor dacă dumneavoastră aţi declarat că vreţi o Europă cu 2 viteze, că vreţi să fie două state mai state decât celelalte? Cum să facem să reformăm Europa, despre care dumeavoastră aţi vorbit, dacă vreţi această discrepanţă între statele membre? Vă mulţumesc !”.

Prezent la şedinţa de plen a Parlamentului European de la Strasbourg, în calitate de invitat, Emmanuel Macron i-a răspuns europarlamentarului Maria Grapini, fără a-i contrazice ideile pe care le-a exprimat: „Există deja o Europă cu mai multe viteze. Există Europa euro-ului , Europa schengen-ului, există deja o Europă cu mai multe viteze, dar dar sarcina pe care o avem noi este ca să nu declarăm aceste cluburi ca fiind închise şi să nu decidem că noi suntem arbitrari cu privire la modul în care noi dorim să-i primim pe unii în aceste cercuri sau nu. Pentru ca să avansăm în Europa trebuie ca cei mai puternici, cei mai ambiţioşi să poată să avanseze, aşa a avansat Europa întotdeauna. Dacă Europa ar fi aşteptat întotdeauna după tot clubul, îmi cer iertare să vă spun, nu aţi fi aici. Europa s-a născut din ambiţia unora care au luat câteodată riscuri nebune şi care au urmărit aceste riscuri”.

4 mai 09:47
Comentarii
Ultimele Știri
SportCe va face Bianca Andreescu cu cei 1,3 milioane de dolari câ...

Bianca Andreescu adat lovitura vieţii, câştigând turneul de la Indian Wells, care i-a adus şi un premiu financiar de 1,3...

SportDe ce a abandonat Bianca Andreescu la Miami! Canadianca este...

Bianca Andreescu nu a putut să-şi continue parcursul bun pe care l-a avut în această lună, fiind nevoită să abandoneze l...

SportVIDEO Scene şocante! Violenţă extremă la un meci de rugby, l...

Scene desprinse parcă din filme de război s-au derulat la un meci de rugby din campionatul de juniori al României.

SportAu rămas doar opt! Cum arată tabloul sferturilor de finală a...

Turneul de la Miami a ajuns în faza sferturilor de finală, acolo unde au rămas cele mai bune opt jucătoare ale competiţi...

SocialVIDEO Incendiu de vegetaţie uscată, scăpat de sub control. D...

Un incendiu de vegetaţie uscată iscat de un bătrân de 85 de ani s-a extins la două case din localitatea dâmboviţeană Răz...

SocialOra Pământului, la Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domneas...

Ora Pãmântului (Earth Hour) este un eveniment international, organizat în ultima sâmbãtã a lunii martie a fiecãrui an, c...

SocialPrognoza meteo: Iarna se întoarce în forţă. Un val de aer po...

Iarna se întoarce în forţă în toată ţara, după zilele frumoase de vară când în sudul ţării s-au atins şi 25 de grade. De...

EconomicTopul celor mai mari 10 exportatori români de cereale. În ce...

Exporturile de cereale ale României au atins cote înalte anul trecut, depăşind valoarea de 2 miliarde de euro, aproape j...

SocialUrmăriţi internţional pentru furt şi fraude, capturaţi de po...

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de investigaţii criminale Ialomiţa au acţionat pentru depistarea persoanelor...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].