logo
sâmbătă, 23 februarie 2019


Categorii

De ce îşi pierde România „creierele“. Suntem ţara cu cel mai mare procent de emigranţi cu studii superioare

România nu este în stare să îşi ţină „creierele“ în ţară. Suntem ţara cu cel mai mare procent din populaţia cu studii superioare care emigrează.

Aproape jumătate de milion de români cu studii superioare au emigrat anul trecut. Ca număr, suntem pe locul trei în Uniunea Europeană, dar ca procent al „creierelor emigrate” în populaţia totală a ţării urcăm direct pe locul I. Salariile mici îi alungă din România, iar traiul decent îi ţine în ţara care îi adoptă. Autorităţile nu fac destul nici ca să îi ţină, dar nici ca să îi atragă înapoi; există iniţiative, dar răzleţe şi insuficiente.

Libera circulaţie a muncitorilor, unul din drepturile fundamentale ale Uniunii Europene, a adus numeroase oportunităţi pentru lucrători, dar în unele regiuni ale Uniunii acest lucru a dus la o emigrare masivă a forţei de muncă cu studii superioare. Este şi cazul României, unde emigrarea „creierelor“, fenomen cunoscut sub numele de „brain drain“, a căpătat proporţii îngrijorătoare.

2,38% din români,

toţi cu studii superioare,

au emigrat anul trecut,

cel mai mare procent din UE

Ţara noastră a avut atât cel mai mare număr de emigranţi din UE, anul trecut, cât şi cel mai mare procent al emigranţilor cu educaţie superioară, raportat la populaţia totală a ţării. Circa 467.500 de români cu studii superioare au emigrat anul trecut, potrivit unei statistici realizate de Comitetul European al Regiunilor (CoR), un organism consultativ al UE. Mai mulţi au emigrat doar din Polonia (576.300 de persoane) şi Germania (472.700). Însă ca procent cei mai mulţi au plecat din România: 2,38% din populaţia totală, în timp ce în Polonia şi Germania procentele erau de numai 1,51%, respectiv 0,57%.

Şi un studiu recent al UNESCO, citat de EduPedu, arată că, cu cât sunt mai educaţi, cu atât e mai mare predispoziţia oamenilor spre relocare pentru a câştiga mai bine de pe urma calificării lor. După ce au analizat 53 de state, specialiştii au ajuns la concluzoa că probabilitatea migraţiei s-a dublat printre cei cu studii primare, s-a triplat în rândul celor cu educaţie secundară (liceu şi gimnaziu) şi s-a mărit de patru ori printre cei cu studii superioare comparativ cu cei fără educaţie.

Posibilităţile de a găsi un loc mulţumitor pe piaţa muncii, plătit corespunzător, sunt mult mai mari în străinătate, mai ales pentru cei cu studii superioare

Mircea Kivu, sociolog

Salariul în ţara de baştină, pe de o parte, spune sociologul Mircea Kivu. „Cauzele sunt în principal economice. Posibilităţile de a găsi un loc mulţumitor pe piaţa muncii, plătit corespunzător, sunt mult mai mari în străinătate, mai ales pentru cei cu studii superioare. În România, în mediul privat, mai mult de jumătate din contractele de muncă sunt plătite la nivelul salariului minim”, spune sociologul.

Potrivit raportului CoR, pe migranţii cu studii superioare, în special pe cei mai tineri, îi mai alungă condiţiile negative din piaţa forţei de muncă, de exemplu şomajul ridicat şi salariile scăzute. Printre alţi factori se regăsesc barierele administrative, depresiunea economică, de exemplu închiderea firmelor, şi un mediu politic defectuos.

Pe de altă parte, sunt şi condiţiile pe care le găsesc în ţara de „adopţie“. Calitatea vieţii, în ceea ce priveşte accesibilitatea şi disponibilitatea locuinţelor, costul vieţii, calitatea sistemului de educaţie şi infrastructura disponibilă, dar şi activităţile culturale şi sistemul de sănătate sunt factorii cheie care îi atrag pe migranţii cu educaţie superioară în altă ţară.

În primul rând, salarii mai mari, reafirmă Mircea Kivu. În al doilea rând, planuri de carieră. „Un absolvent de învăţământ superior sigur că este interesat ce salariu i se oferă, dar este interesat şi de ce perspective are să evolueze”, spune sociologul. Şi o îmbunătăţire a condiţiilor generale de trai este necesată. „E aproape un truism să spunem că autorităţile române ar trebui să facă ceva să se trăiască mai bine în România”, mai arată Kivu.

Raportul CoR recomandată ca autorităţile locale şi regionale de unde provin „creierele“ să devină în primă fază conştiente de această problemă şi să identifice talentele pe care le vor şi pe care vor să le reţină, atragă sau recâştige. „Demararea unui dialog cu «talentele» în sine este esenţială. Acest lucru este în special necesar pentru tinerele talente“, arată raportul.

Raportul CoR dă şi două exemple de bune practici din România: unul din municipiul Cluj-Napoca şi altul din judeţul Harghita.

În capitala Ardealului, autorităţile municipalităţii au răsplătit tinerii cercetători cu premii în bani şi, indirect, au semnalat potenţialul lor inovativ către afacerile locale. Impactul a fost că, în 2015, primul an al iniţiativei, au fost primite 60 de aplicaţii. Premiul anual acordat anual primilor trei cercetători a răsplătit până acum 12 tineri cercetători, cu o sumă totală de 12.000 de dolari (locul 1 - 1.500 dolari, locul 2 - 1.000 dolari şi locul 3 - 500 dolari). Mai mult, iniţiativa a generat interacţiunea tinerilor cercetători premiaţi cu firmele de afaceri inovatoare participante.

În Harghita, consiliul oraşului a identificat provocărilor şi posibilele soluţii legate de şomajul în rândul tinerilor, prin participarea la un proiect cofinanţat de UE. Acesta a permis autorităţilor locale să stabilească un dialog cu cetăţenii.

6 dec 18:16
Comentarii
Ultimele Știri
SocialAlte 58 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportat...

Alte 58 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, în Bucureşti şi în nouă judeţe. Cele ...

SocialSoluţia naturistă pentru dermatită, cu ulm, stejar alb şi tă...

Dermatita, inflamaţia pielii provocată de agenţi externi, nu reprezintă o ameninţare pentru viaţă şi nici nu este contag...

SocialCe s-a întâmplat cu diaconiţele, femeile din clerul inferior...

Conform teologilor, diaconiţele erau slujitoare ale Bisericii. În primele secole creştine, ele făceau parte din clerul i...

SocialCum se poate scădea drastic consumul de carburant la maşină....

Consumul de combustibil la o maşină depinde şi de stilul de condus. Un stil mai agresiv poate să determine un consum mai...

SocialTragedia cercetătoarei care a murit după o discuţie cu Nicol...

Reputat cercetător în domeniul biologiei, supranumită Vraciul plantelor, cu un doctorat obţinut în SUA, Alice Săvulescu,...

SocialCum a construit Carol I un spital modern după o partidă de v...

Spitalul de la Năruja, judeţul Vrancea, a fost construit doar într-un singur an, fiind pentru acele timpuri cel mai mode...

SocialCe băuturi şi cocktailuri sunt scăzute în calorii şi pe care...

Băuturile alcoolice nu reprezintă cel mai sănătos mod de a trăi. De fapt, un studiu realizat anul trecut arată că alcool...

SocialSecretele celui mai mare seducător din istorie. Cinci trucur...

Giacomo Casanova este cel mai renumit seducător al istoriei. Se spune că a avut peste 132 de amante şi că nu exista feme...

PoliticNoul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu apără „tehnic” mod...

Noul ministru al Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, care a depus vineri jurământul, a vorbit la Digi24 despre programu...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].