logo
miercuri, 23 ianuarie 2019


Categorii

De ce sunt românii periculoşi la volan

Peste jumătate dintre participanţii la traficul din România sunt slab educaţi atât la gimnaziu şi liceu cât şi şcolile de şoferi, şi primesc exemple proaste în familie. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu online iniţiat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Chestionarul online, la care au răspuns în mod voluntar 3.785 de persoane, a vizat identificarea opiniilor faţă de nivelul de siguranţă perceput în traficul rutier, conceptele de educaţie şi principalele elemente care contribuie la siguranţa rutieră.

Iniţiativa a trezit mai ales interesul tinerilor din mediul urban, 74,9% dintre respondenţi fiind din această categorie. Potrivit acestora, 30,8% au fost implicaţi în accidente de circulaţie rutieră (dintre care două treimi în calitate de victime), iar 49% au fost sancţionaţi în calitate de şoferi. Respondenţii spun că profilul general al participantului la traficul din România este influenţat de slaba educaţie rutieră primită în şcoli (53,4%), superficialitatea pregătirii în şcolile de şoferi (52,7%) şi exemplul primit în familie (51%).

Şoferii se comportă contextual

Psihologii afirmă că profilul participantului la trafic este determinat de mai mulţi factori, iar de cele mai multe ori şoferii se comportă contextual, împumutând atitudinea majorităţii. Asta înseamnă că, dacă în Bucureşti există o tendinţă mai mare de încălcare a regulilor rutiere, chiar şi şoferii disciplinaţi vor fi tentaţi să o facă. „Sunt mai mulţi factori care influenţează profilul participantului la trafic. Un alt factor determinant este nivelul de stres, activat de aglomeraţia din ce în ce mai mare de pe şosele. De cele mai multe ori, oamenii se comportă contextual. Acelaşi şofer se comportă în Bucureşti într-un fel, iar în Cluj în alt fel. Avem contexte care activează o formă de «patologizare» a conduitei deviante, o încurajează practic. Cei trei factori nu sunt suficienţi pentru a justifica aceste comportamente în trafic.

Suntem cameleonici, luăm înfăţişarea mediului în care ne manifestăm. Avem capacitatea de autoreglare comportamentală. Asta e bine atâta timp cât o ducem într-un sens adaptativ. Dacă ajungem într-o zonă conflictuală şi împrumutăm acea atitudine agresivă, atunci nu mai e bine“, a explicat psihologul Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră PsihotrafiQ.

Contribuţia personală la siguranţa în trafic

Potrivit statisticilor, la nivel naţional, zilnic, în medie, îşi pierd viaţa câte 5 persoane, 22 sunt rănite grav, 87 sunt rănite uşor şi au loc circa 275 accidente soldate numai cu pagube materiale. Aceste cifre confirmă gravitatea situaţiei, care plasează România pe penultimul loc la nivel european (înaintea Bulgariei), în privinţa siguranţei rutiere. Evaluarea efectuată de respondenţi arată că aceştia consideră că pot să-şi aducă, într-o proporţie de 52%, propria contribuţie la îmbunătăţirea climatului de siguranţă rutieră.

8 mar 04:26
Comentarii
Ultimele Știri
SocialUn şofer amendat pentru lipsa trusei medicale a sunat la 112...

Un şofer oprit în trafic şi amendat de poliţişti a găsit o metodă neobişnuită de a se răzbuna pe agenţii de la Circulaţi...

PoliticLudovic Orban spune că informaţiile conform cărora primarul ...

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că sunt simple zvonuri informaţiile că primarul din Iaşi, Mihai Chiric...

PoliticRobu: Printr-o regretabilă eroare în exprimare, în loc de di...

Primarul din Timişoara, Nicolae Robu, revine şi spune că, "printr-o regretabilă eroare în exprimare", a afirmat în decla...

ExterneSute de mii de venezueleni protestează faţă de Nicolas Madur...

Sute de mii de venezueleni au ieşit pe străzi miercuri pentru a cere demisia guvernului preşedintelui Nicolas Maduro, sc...

SocialSalvamontiştii din Sibiu avertizează că în munţii Făgăraşulu...

Salvamontiştii din Sibiu avertizează că în munţii Făgăraşului riscul producerii unor avalanşe este mare - 4, pe o scală ...

SocialCâte arme de foc au fost confiscate de poliţişti. Numărul lo...

Numărul actelor de braconaj a crescut în judeţul Hunedoara în 2018, la fel şi numărul armelor de foc pe care poliţiştii ...

SocialPoliţia a făcut un anunţ oficial în privinţa şoferului impli...

O tânără în vârstă de 20 de ani din Suceava a murit în noaptea de duminică spre luni, 21 ianuarie, într-un accident de c...

PoliticAmbasadorul României la Washington s-a întâlnit cu secretaru...

Ambasadorul României la Washington, George Maior, s-a întâlnit, la Pentagon, cu Mark. T. Esper, secretarul Forţelor Tere...

PoliticÎncă un ministru din Guvernul Dăncilă povesteşte că a adopta...

În contextul informaţiilor publicate recent în presă despre familia premierului Viorica Dăncilă, care a adoptat în ianua...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].