logo
vineri, 19 aprilie 2019


Categorii

Detalii în cazul celor doi ostatici moldoveni. Procurorii au deschis un dosar penal şi vor investiga dacă persoane terţe au tergiversat eliberarea acestora

Autorităţile din mai multe instituţii din Republica Moldova, inclusiv Procuratura Generală, întreprind de mai mult timp acţiuni pentru rezolvarea, în cele mai sigure şi optime condiţii, a situaţiei privind cei doi cetăţeni moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan. Pe acest caz a fost deschis şi un dosar penal, materialele căruia au fost secretizate, cercul de persoane implicate fiind strict limitat, se spune într-un comunicat de presă al PG.

„La finele anchetei vom veni cu detalii despre caz, care fără îndoială, vor face ca lucrurile să fie clare pentru toată societatea. La această etapă putem doar menţiona că au fost întreprinse activităţi fără precedent pentru organele de drept din Republica Moldova, unele din ele cu risc major. Pe întreaga perioadă a anchetei s-a ţinut cont şi de consultanţa colegilor din alte state cu practici avansate pentru astfel de situaţii. Tot la această etapă putem menţiona că am constatat în cadrul măsurilor întreprinse mai multe încercări de aşa-numită implicare în eliberarea ostaticilor a diferitor personaje, care de fiecare dată zădărniceau activitatea organelor de stat competente şi tergiversa procesul de eliberare a victimelor. Aceste implicări erau motivate fie de interes material, fie de a obţine alte avantaje. Ne vom expune în modul corespunzător şi asupra acestor circumstanţe, la fel cum vom investiga şi ultimele declaraţii expuse în spaţiul public despre implicarea unor forţe pentru a tergiversa procesul de eliberare a ostaticilor. Cazul este unul cu particularităţi specifice, care presupune acţiuni cu un mare grad de discreţie, dar mai ales, un mare grad de profesionalism şi responsabilitate, toate acestea având un rol esenţial în asigurarea securităţii celor doi moldoveni care au fost ţinuţi ostatici. În acest context, menţionăm că unele informaţii vehiculate în spaţiul public zilele acestea de anumite persoane sunt total iresponsabile, riscă să pună în pericol viaţa persoanelor ţinute ostatice, dar şi să compromită operaţiunile speciale, aflate în desfăşurare, având în vedre faptul că cele două persoane încă nu sunt în custodia autorităţilor Republicii Moldova şi în deplină siguranţă. Facem apel la mass-media să manifeste maximă prudenţă şi reţinere în mediatizarea informaţiilor vehiculate în spaţiul public de persoane neautorizate. Este un caz care priveşte vieţile unor concetăţeni şi orice fel de abordare inadecvată ar putea produce daune majore operaţiunilor aflate în desfăşurare. Atragem, de asemenea, atenţia persoanelor care vehiculează informaţii de natură să pună în pericol viaţa ostaticilor, asupra consecinţelor legale pe care le pot purta în cazul în care prin acţiunile lor vor genera o turnură negativă în acest caz. Cu astfel de cazuri privind luarea de ostatici s-au confruntat multe ţări din lume, rezolvarea acestor situaţii a fost întotdeauna extrem de complexă şi dificilă, uneori a durat ani de zile şi a necesitat implicarea unor resurse instituţionale importante, dar şi o mare discreţie. Autorităţile moldoveneşti au manifestat şi vor manifesta maximă preocupare pentru rezolvarea în cele mai bune condiţii a cazului cetăţenilor moldoveni deţinuţi ca ostatici în Afganistan, punând pe primul plan grija ca vieţile lor să nu fie periclitate nici un moment”.

Cei doi cetăţeni moldoveni ţinuţi ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberaţi. Aceştia se află actualmente la spital la Moscova, iar la sfârşitul săptămânii vor fi aduşi în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut luni, 11 februarie, de către preşedintele Igor Dodon, care a declarat că acest lucru s-a reuşit datorită implicării conducerii Federaţiei Ruse, ca urmare a adresării sale, transmite IPN.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a acuzat pe Igor Dodon de cinism şi de comiterea unor fapte ilegale, după ce şeful statului a anunţat luni, 11 februarie, că s-a implicat personal şi a reuşit să soluţioneze problema celor doi piloţi moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan. Candu a mai declarat că Dodon riscă dosar penal pe acest caz.

12 feb 14:03
Comentarii
Ultimele Știri
EconomicRECORD: 17 milioane de turişti, pe câmpurile de flori olande...

Biroul Olandez de Turism estimează un număr de peste 17 milioane de vizitatori ai ţării, pe parcursul sărbătorilor pasca...

SportAstra Giurgiu - U Craiova 0-1, în runda a şasea a play-off-u...

U Craiova a câştigat meciul din rundea a şase a play-off-ului din Liga I Betano, disputat vineri seară, pe terenul celor...

ExterneMike Pompeo anunţă că SUA va continua eforturile privind den...

Secretarul de stat american Mike Pompeo a informat că eforturile Statelor Unite, privind denuclearizarea, continuă, după...

Entertainment„Din culisele cinematografiei“. Povestea românului care, dup...

După ce a fost actor sau cascador la Buftea, în filme precum „Baltagul“, „Mihai Viteazul“, „Mirii anului II“ sau „Şapte ...

EvenimentCinci bărbaţi, arestaţi preventiv după percheziţiile făcute ...

Cinci bărbaţi, cu vârste între 33 şi 62 de ani, au fost arestaţi preventiv în urma celor 46 de percheziţii făcute în jud...

SocialUniunea TESA din Sănătate le cere public lui Dragnea şi Tări...

Uniunea TESA din Sănătate cere public preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, prec...

ExterneRomânia şi Turcia au semnat un protocol comercial: Bucureşti...

România şi Turcia au semnat, vineri, un protocol al Comisiei Comune pentru Relaţii Economice şi Comerciale, anunţă minis...

SportDoi şerpi au pătruns în biroul unuia dintre cei mai mari fot...

George Weah (52 de ani), preşedintele Liberiei şi fostul mare fotbalist al anilor 90', a avut parte de o surpriză neplăc...

SocialFostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, ACHITAT. Decizia instanţ...

Persoanele trimise în judecată în dosarul în care fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, a fost acuzat de fapte de corupţie...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].