logo
vineri, 19 aprilie 2019


Categorii

Dragnea a pierdut partidul şi se umileşte, cerând susţinere unde mai poate. Cine îi va lua locul

A pierdut Bucureştiul, Ilfovul, Oltul lui Stănescu. ieri a pierdut Clujul, un alt punct regional al PSD. Nu este tot. A mai pierdut alte 12 filiale. Justiţia îl urmăreşte, Comisia Europeana şi Comisia de la Veneţia îi distrug step by step construcţia infracţională împotriva statului de drept, concepută doar ca să-l scape de închisoare. Partenerul toxic, Tăriceanu, îl împinge în prăpastie, încurajându-i mişcările disperate... El, însuşi, Călin Popescu Tăriceanu, va avea de suferit. În Europa a devenit un "nimeni", iar partidul său minuscul este atât de discreditat încât îi va fi aproape imposibil să mai viseze, măcar, la vreo alianţă cu care să căpuşeze vreun regim politic aşa cum o face cu PSD.

Cei care au spus "Ajunge!"

"Defectarea" PSD Cluj este o veste extrem de proastă pentru Liviu Dragnea, dată fiind influenţa pe care Clujul o are la Bucureşti şi în zona Transilvaniei, atât în politică, cât şi în mediul de business, dar şi prin faptul că această schimbare de optică deschide calea filialelor care până acum stăteau în expectativă de a se alătura unei viitoare "coaliţii anti-Dragnea", scrie G4Media.

Numărul organizaţiilor judeţene care nu îl mai susţin pe Liviu Dragnea a ajuns, astfel, la 16. Alături de Cluj, cel mai nou sosit în clubul anti-Dragnea, se mai află Timiş, Caraş Severin, trei organizaţii de sector din Capitală, Ilfov, Vrancea, Dâmboviţa, Olt, Argeş, Buzău, Vaslui, Constanţa, Giurgiu şi Brăila, scrie Ziua de Cluj.

Liderii filialelor din Bistriţa, Mureş şi Sălaj se află în expectativă, dar ar putea fi convinşi de cei de la Cluj să se alăture "opoziţiei" din PSD. De asemenea, în tabăra nehotărâţilor mai sunt pesediştii din Hunedoara, Iaşi, Prahova.

Nucleul dur al susţinătorilor lui Dragnea rămâne în judeţele Teleorman, Satu Mare, Maramureş, Braşov, Sibiu, Alba, Harghita, Covasna, Arad, Ialomiţa, Galaţi, Vâlcea, Gorj, Dolj, Bacău, Botoşani, Neamţ şi în trei organizaţii de sector din Bucureşti.

Conform G4Media, Liviu Dragnea, președintele PSD, are o întâlnire joi cu primarii de sectoare din București, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Dragnea vrea să ia pulsul organizației de București și să îi determine pe primarii de sectoare să nu treacă de partea puciștilor conduși de Paul Stănescu și Gabriela Firea.

Din cei șase primari de sectoare, trei ar fi trecut deja în tabăra anti-Dragnea, unul ar fi indecis și alți doi i-ar fi loiali președintelui partidului, potrivit surselor citate.

Scrisoarea

Informațiile vin pe fondul agitației din partid după ce Paul Stănescu, puternicul baron de Olt, a decis să dea atacul la fostul său aliat, Liviu Dragnea. Stănescu, sprijinit de Niculae Bădălău (Giurgiu), Mihai Tudose (Brăila) și Marian Neacșu (Ialomița, secretar general al partidului), încearcă să strângă masa critică necesară în CEX pentru a-l determina pe Liviu Dragnea să facă un pas înapoi.

”Deocamdată nu se înțeleg cine să fie lider. Bădălău vrea să fie președinte, Tudose vrea să fie președinte, Paul Stănescu nu vrea să ia tranziția. Scrisoarea există, dar nu este încă semnată de toți cei din grupul de nemulțumiți. Buzatu nu a semnat, Mocioalcă nu a semnat”, au declarat pentru G4Media.ro surse din grupul de nemulțumiți.

România TV, televiziunea fondată de Sebastian Ghiță, a anunțat joi că aproape 30 de lideri județeni PSD îi cer demisia lui Liviu Dragnea. Mai mult, RTV a avut pe burtieră în jurul prânzului următoarele titluri pe burtieră: Mazilierea liderului PSD, Lista trădătorilor din PSD, Șefii PSD care întorc armele împotriva lui Dragnea.

Pe de altă parte, surse din partid au declarat pentru G4Media.ro că în acest moment circa 15 lideri de filiale s-ar fi raliat puciștilor.

În PSD se pune problema, acum, cine îi va succeda lui Dragnea. Una dintre cele mai vehiculate variante este Mihai Tudose, fostul premier având avantajul, faţă de Gabriela Firea, al experienţiei guvernării, dar şi susţinerea a numeroase filiale PSD, altele decât Ilfov şi Bucureşti.

Track News

13 sep 11:38
Comentarii
Ultimele Știri
EvenimentBritanicii, revoltaţi! Prinţul Philip, din nou la volan, chi...

Prinţul Philip (97 de ani) a fost văzut la volan pentru prima dată după ce a renunţat la carnetul de şofer. Soţul Regine...

EntertainmentSUTE de kg de droguri, descoperite de poliţie pe bancheta di...

Agenţii de poliţie de la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic au descoperit 124 de kilograme de marijuana într-o maşi...

EconomicMinisterul Dezvoltării oferă finanţare nerambursabilă pentru...

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) deschide, vineri, un nou apel de proiecte pentru fina...

EconomicMinisterul Economiei a obţinut acordul pentru Fondul Europea...

Europarlamentarii au aprobat, joi, înţelegerea comună negociată cu Preşedinţia Română la Consiliul Uniunii Europene şi C...

EntertainmentSalon de Motociclete, Accesorii şi Echipamente poate fi vizi...

La Salon de Motociclete, Accesorii şi Echipamente Bucureşti (SMAEB) vor participa, începând de vineri, 65 de expozanţi, ...

ExterneDonald Trump denunţă "nebunescul raport Mueller" elaborat de...

Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat, vineri, "nebunescul raport" elaborat de procurorul special Robert Mueller, d...

PoliticDragnea despre poziţia UDMR legată de restructurarea Guvernu...

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri la Botoşani, referitor la declaraţia lui Kelemen Hunor despre restruc...

EntertainmentBeyoncé, mărturisiri despre complicaţiile grave din timpul s...

Cântăreaţa americană Beyoncé (37 de ani) a vorbit deschis, în cadrul documentarului ei „Homecoming“, despre complicaţiil...

SocialCinci ţărănişti sălăjeni trec în tabăra PNL. Printre ei, un ...

Cinci ţărănişti din Sălaj au trecut în tabăra liberalilor, după ce formaţiunea politică a semnat un protocol de susţiner...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].