logo
marţi, 25 septembrie 2018


Categorii

Dragnea: Pentru prima dată repartizarea locurilor la universităţi a fost făcută fundamentat

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului, că anul acesta, pentru prima dată, repartizarea locurilor la universităţi s-a făcut fundamentat, precizând că ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a făcut o informare în acest sens.

”A fost o informare prezentată de domnul ministru al Educaţiei, în legătură cu un subiect care se dezbate de câteva zile, despre repartizarea locurilor la universităţi. A fost o informare bună, o informare care ne-a lămurit pe toţi. (...) Este vorba de faptul că pentru prima dată această repartizare a fost făcută fundamentat, a fost făcută în baza unor criterii şi a unor fundamentări serioase. Din câte am înţeles noi astăzi, până acum nu a existat nicio nanofundamentare a modului cum s-au repartizat aceste locuri", a declarat Liviu Dragnea.

El a mai spus că au existat câteva principii de bază care au fost respectate pentru această repartizare - în primul rând nevoia de corelare a specializărilor din educaţie cu ceea ce este nevoie pe piaţa muncii.

”Şi toţi ştim că există o diferenţă destul de mare, şi asta de ani de zile între ceea ce apar ca specializări din educaţie şi ceea ce este nevoie pe piaţa muncii. Chiar ne spunea ministrul Apărării astăzi că sunt multe multinaţionale care an de an de abia aşteaptă să termine promoţiile de la Academia Tehnică Militară pentru a-i "racola" pe bună dreptate, sunt foarte buni specialişti, chiar şi plătesc costurile generate de studii, pentru că în zona ciivlă nu mai sunt atât de multe specializări care sunt necesare pe piaţa muncii. De asemenea, un alt criteriu important se referă la respectarea programului de guvernare şi anume sunt două criterii - un număr dedicat pentru absolvenţii care vin din zona rurală - şi aici vorbim aici de mai puţin de 10 % din numărul de locuri şi de asemenea locuri alocate pentru domeniile strategice, pentru domeniile în care România are potenţial. (...) vorbim de medici, de constructori, de ingineri agronomic, ingineri mecanici, ingineri tehnologi, vorbim de domenii unde este nevoie serioasă de specializare pe piaţa muncii", a adăugat preşedintele PSD.

16 apr 17:34
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentCine e prima femeie care a reuşit să apese butonul roşu la „...

Ilka Kiş, în vârstă de 26 de ani, este prima femeie care a reuşit să parcurgă întreg traseul şi să apese butonul roşu la...

EntertainmentFotografii de colecţie: cum era viaţa oamenilor înainte de a...

Un pasionat de fotografie a descoperit negative foto ce surprind viaţa oamenilor înainte să fie dependenţi de tehnolgie....

SportDrama lui Alibec: a ieşit în lacrimi de pe teren. Mulţescu s...

Astraa trecut cu 3-0 de Gaz Metan Mediaş în ultimul joc al etapei a noua din Liga 1. Giurgiuvenii au acumulat 17 puncte ...

ExterneRaport militar: Myanmarul a comis atrocităţi împotriva musul...

O investigaţie guvernamentală americană a concluzionat că militarii din Myanmar au desfăşurat o campanie coordonată de c...

SocialCele mai amuzante bancuri universitare. De ce înjură studenţ...

Bancurile scrise pe seama studenţilor sunt printre cele mai amuzante. În cele ce urmează vă vom prezenta o selecţie cu z...

SocialUrmaşul celebru al marelui povestitor Ion Creangă. Cum arată...

Scriitorul copilăriei noastre, Ion Creangă, a avut în familia sa urmaşi care i-au dus cu mare cinste numele mai departe....

SocialCinci aspecte inedite despre Belgia. Cât a durat cea mai lun...

Este patria cicolatei de lux şi a berii de calitate, este ţara în care se mănâncă, probabil, cei mai mulţi cartofi prăji...

SocialFOTO Vizita lui Nicoale Ceauşescu la Baia de Arieş în 1976. ...

Începutul exploatării miniere de cupru din Apuseni a fost marcat printr-o vizită de lucru fastuoasă realizată de Nicolae...

SocialNunţile regale ale monarhilor români, umbrite mereu de scand...

Familia Regală a României a domnit sub auspiciile crezului impus Carol I: ”Totul pentru ţară, nimic pentru mine”, dar to...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].