logo
sâmbătă, 15 decembrie 2018


Categorii

Eurovision 2018 | Un bărbat a urcat pe scenă şi i-a smuls microfonul reprezentantei Marii Britanii. Ce a strigat acesta / Individul, reţinut de poliţişti

Un bărbat a reuşit să urce pe scenă şi să îi smulgă microfonul reprezentantei Marii Britanii, SuRie, în timpul finalei Eurovision 2018, care are loc sâmbătă seară, la Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

Potrivit BBC, intrusul ar fi spus: "Pentru naziştii din presa britanică, vrem libertate".

Reprezentanta Marii Britanii a rămas fără microfon timp de aproximativ 20 de secunde, până i s-a adus un altul, iar în tot acest timp a bătut din palme.

A reuşit să îşi ducă la bun sfârşit piesa, dar, spre final, s-a putut vedea că fusese destul de afectată.

European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, organizatorul Eurovision, a transmis pe site-ul oficial al competiţiei: "Regretăm faptul că scena a fost invadată în timpul interpretării reprezentantului Marii Britanii de la marea finală Eurovision Song Contest, de la Lisabona, din această seară. Persoana responsabilă a fost reţinută de poliţie. Cântăreţei britanice SuRie şi echipei sale le-au fost oferită opţiunea de a cânta din nou, dar au decis să nu o facă, pentru că au fost foarte mândri de performanţa ei şi au decis că nu există niciun motiv să cânte din nou".

Marea Britanie participă anul acesta la Eurovision cu piesa "Storm", interpretată de SuRie.

În urma semifinalelor de marţi şi joi s-au calificat în finala Eurovision 2018 Norvegia, Serbia, Danemarca, Moldova, Olanda, Australia, Ungaria, Suedia, Slovenia, Ucraina, Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda şi Cipru. Lor li se adaugă grupul celor cinci mari (Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia) şi ţara gazdă, Portugalia.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, iar concursul a fost câştigat de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa "Amar Pelos Dois".

Ca şi cele două semifinale, de marţi şi joi, finala Eurovision 2018 este transmisă în direct la TVR.

13 mai 00:43
Comentarii
Ultimele Știri
SocialDascălul care şcoleşte profesorii în arta dezbaterilor: „Te ...

Mara Perţa (49 de ani) este formator al Asociaţiei Române de Dezbatere, Oratorie şi Retorică (ARDOR), instructor, arbitr...

SocialFOTO Reînvie jucăriile de altădată, 100% din lemn. „Când cop...

Jucăriile 100% din lemn care pot fi, în acelaşi timp, şi obiecte decorative vesele, lucrate manual în atelierul său de t...

SportFOTO „Perla“ rugby-ului românesc: Singurul proiect cu care s...

Cum naţionala a fost exclusă de la Cupa Mondială după un scandal de nivel internaţional, au rămas puţine motive de bucur...

PoliticCine sunt oamenii care i-au făcut partid lui Dacian Cioloş. ...

Dacian Cioloş a lansat, sâmbătă, Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), formaţiune care a fost deja înre...

SocialVIDEO Inteligenţa emoţionantă de care a dat dovadă o căţea p...

Jandarmii montani din Gorj au salvat sâmbătă, 15 decembrie, şase pui de câine găsiţi într-o pădure din zona montană Rânc...

SocialVIDEO Traficul auto pe drumurile din judeţ, dat peste cap de...

Coliziune între două autovehicule pe şoseaua Buzău – Brăila, în dreptul localităţii Tăbărăşti, din caza neadaptării vite...

PoliticSiegfried Mureşan, mesaj dur pentru USR după întâlnirea cu D...

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan critică decizia liderilor USR de a merge în audienţă la Palatul Victoria exact î...

SocialFOTO Salvat ca prin minune de săteni, după ce tractorul s-a ...

Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat în şanţul cu apă de pe marginea drumul...

SportMesaj emoţionant al Cristinei Neagu pentru fetele din naţion...

România va juca finala mică a Campionatului European de handbal feminin din Franţa, urmând să întâlnească Olanda, dumini...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].