logo
vineri, 14 decembrie 2018


Categorii

Expoziție-eveniment la Biblioteca Academiei Române, 10-20 octombrie

Expoziţia "Iosif Iser - gravor" este organizată de Biblioteca Academiei Române, prin Cabinetul de Stampe, în perioada 10-20 octombrie. Vernisajul va avea loc miercuri, la ora 13.30, în Sala "Theodor Pallady" din Calea Victoriei 125.

Expoziţia este cea de-a doua pe care Biblioteca Academiei Române o dedică marelui artist român în acest an, când se împlinesc 60 de ani de la moartea sa.

Dacă la sfârşitul lunii mai au fost expuse aproape 100 de lucrări din generoasa operă grafică a lui Iser (peste 700 de desene se află numai în colecţiile Bibliotecii Academiei Române), acum Cabinetul de Stampe oferă publicului întâlnirea cu Iosif Iser gravorul, o componentă mai puţin studiată de exegeţii săi şi căreia artistul însuşi nu-i consacră decât 10 ani, întrucât migala caracteristică lucrului în gravură nu era tocmai pe măsura firii sale tumultoase. A realizat însă aproape 60 de gravuri, într-un număr restrâns de teme, care se regăsesc şi în desenul şi în pictura sa: tătăroaice, ţărănci din Argeş, nuduri, odalisce şi balerine, spaniole, femei în interior, câteva portrete şi peisaje.

Cătălina Macovei, şefa Cabinetului de Stampe, informează că:

Biblioteca Academiei Române deţine ciclul aproape complet al lucrărilor realizate de Iosif Iser, mai ales în tehnica point sèche-ului (gravură cu ac rece), de la stadiul de épreuve d’artiste la stadiile numerotate sau chiar la tiraje târzii, ceea ce scoate în evidenţă complexitatea acestui aspect din creaţia sa artistică şi ne determină să-l situăm, alături de alţi artişti români şi străini contemporani cu el în rândul gravorilor moderni care merită să fie studiaţi şi să îmbogăţească patrimoniului colecţiilor de prestigiu".

Biblioteca Academiei Române oferă specialiştilor şi publicului iubitor de artă o expoziţie eveniment, în care vor fi prezente 74 de garvuri, alături de opera artistului român fiind expuse câteva lucrări aparţinând prietenilor săi francezi pe care i-a frecevantat în perioada sa pariziană la Academia Liberă a lui Othon Friesz: André Derain, D. E. Galanis, Jules Pascin.

Expoziţia va putea fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.00.

Sursa: news.ro

9 oct 00:00
Comentarii
Ultimele Știri
SocialDirectorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, prins în ...

Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Gorj, a fost pus sub acuzat de către procurorii anticor...

SocialBărbatul care a înşelat persoane din trei judeţe prin metoda...

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost arestat pentru înşelăciune, după ce poliţiştii au stabilit că acesta a sunat mai mul...

PoliticPSD amână construirea spitalelor regionale pentru 2021. Ce p...

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că autorităţile române au decis să înceapă construcţia spitalelor r...

EconomicFOTO „Autostrada urbană“ a fost inaugurată. Şoferii pot intr...

„Autostrada urbană”, cum a fost poreclit ciotul de 6,5 kilometri din Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, a fost inaugura...

EntertainmentPovestea lui Petrache Poenaru, marele român care a inventat ...

Noul episod al seriei „Români care au schimbat lumea“, difuzată de TVR 1, realizat de Daniela Mitrache, aduce telespecta...

SocialŞoferi sancţionaţi contravenţional după ce au fost surprinşi...

Doi bărbaţi, de 41 şi 51 de ani, s-au ales cu amenzi şi cu marfa confiscată, în contextul în care nu au putut justifica ...

SocialContrabandistul care s-a dat bolnav ca să scape de arest. A ...

Judecătorii l-au plasat sub control judiciar pe un bărbat suspectat de contrabandă cu ţigări, după ce acesta s-a interna...

SocialVIDEO Un oltean a intrat în greva foamei după ce câinii şefu...

Un fermier a protestat vineri, 14 decembrie, în faţa Prefecturii Olt, acuzându-l pe directorul Casei Judeţene de Pensii ...

PoliticOrban, înainte de moţiune: 85-90% din populaţia României nu ...

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că încearcă mobilizarea a cât mai mulţi parlamentari care să voteze dwmi...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].