logo
marţi, 11 decembrie 2018


Categorii

Facebook ne-a trădat din nou : a divulgat discriminant, datele utilizitarilor, pentru Netflix și Airbnb

Facebook a oferit unor companii, între care Netflix şi Airbnb, acces preferenţial la datele utilziatorilor, limitând în schimb serviciile pentru majoritatea celorlalte, potrivit emailurilor şi prezentărilor făcute publice de un parlamentar britanic, transmite Reuters.

Un număr de 223 de pagini de comunicări care au avut loc în perioada 2012-2015 între angajaţi de rang înalt ai Facebook, între care şi directorul general Mark Zuckerberg, arată că reprezentanţii operatorului reţelei sociale au discutat despre obţinerea de venituri din vânzarea accesului la date, au urmărit şi au respins rivali şi s-au pregătit pentru o posibilă lovitură, în timp ce au acţionat pentru a obţine mai multe date ale utilizatorilor.

Miercuri, un membru conservator al Parlamentului britanic, Damian Collins, a făcut publice documentele, după ce le-a solicitat luna trecută companiei Six4Three, sub ameninţarea unor sancţiuni. Fostul dezvoltator de aplicaţii Six4Three a obţinut aceste documente în cadrul unui proces din California, în care acuză Facebook că nu a respectat promisiunile făcute dezvoltatorilor.

Facebook, care a apreciat că procesul intentat de Six4Three este lipsit de fundament, a spus că documentele publicate induc în eroare dacă sunt scoase din context, dar nu a oferit detalii.

Susţinem modificările aduse platformei în 2015, pentru a opri o persoană să pună la dispoziţia dezvoltatorilor date ale prietenilor săi”, a spus un purtător de cuvânt al Facebook.Cu toate că au fost redactate în cadrul procesului, materialele trebuiau să fie făcute publice, deoarece ”ridică întrebări serioase referitoare la modul în care Facebook tratează datele utilizatorilor, politicile sale de colaborare cu dezvoltatorii de aplicaţii şi modul în care se foloseşte de poziţia dominantă deţinută pe piaţa mediei sociale (Twitter, Damian Collins, membru conservator al Parlamentului britanic)

Collins s-a aflat printre coordonatorii unei anchete din Marea Britanie referitoare la ştirile false din media socială, una dintre multele probleme care au adus Facebook în atenţia guvernelor din mai multe ţări. Alte întrebări s-au referit la accesul ilegal la date, acuzaţiile de părtinire politică din partea Facebook în recomandările de conţinut, şi tacticile de lobby.

Aplicaţia de întâlniri Badoo şi Lyft se află printre companiile care au obţinut acces la datele prietenilor utilizatorilor, potrivit documentelor.

Collins a mai acuzat Facebook că a luat măsuri agresive împotriva aplicaţiilor concurente, prin respingerea accesului lor la datele utilizatorilor.

Documentele includ o comunicare din 2013 între Zuckerberg şi directorul Justin Osofsky, în care au decis să oprească accesul companiei Vine la datele prietenilor utilizatorilor, în ziua în care rivala Twitter a lansat serviciul de conţinut video.

Sursa: news.ro

6 dec 00:00
Comentarii
Ultimele Știri
SportCine sunt singurele handbaliste din lotul României care nu a...

România este una dintre formaţiile cu cele mai multe goluri înscrise la acest turneu final al Campionatului European.

SportFOTO Cea mai bună handbalistă a Spaniei este cetăţean de ono...

România întâlneşte azi Spania, la Campionatul European de handbal feminin, şi porneşte are nevoie de victorie pentru a s...

SportSimona Halep, schimbare importantă în perspectiva sezonului ...

Simona Halep se antrenează, dar face în paralel şi recuperare, pentru a fi în plenitudinea forţelor la începutul sezonul...

SocialPetalele de trandafir ajută la tratarea aftelor. Cum se prep...

Aproximativ 25% din populaţia globului dezvoltă, la nivelul cavităţii bucale, afte, mici ulceraţii dureroase şi adesea r...

SocialCum s-a modificat actualul teritoriu al României din 1480 pâ...

120 de hărţi rare au fost expuse public în premieră la Timişoara şi prezintă o imagine de ansamblu a modificării structu...

SocialVIDEO România în vreme de restrişte. Ce făceau ostaşii român...

Imagini cu România din timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, trăgaciul Marelui Război care a dus la Marea Unire, au...

SocialCele mai bizare ritualuri matrimoniale. De ce continuă locui...

De departe, cele mai ciudate obiceiuri legate de căsătorie şi de nuntă sunt în Asia, însă are şi teritoriul locuit de ro...

SocialCele mai bizare mărturii despre dictatorii excentrici din se...

Extrem de bogaţi şi puternici, dictatorii din secolul XX au uimit lumea prin excentricitatea lor şi prin deciziile bizar...

PoliticŞedinţă a CSAT marţi. Pe ordinea de zi sunt subiecte privind...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi fiind subiecte priv...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].