logo
vineri, 22 februarie 2019


Categorii

Firea îi trimite pe taximetriști în curtea Vioricăi Dăncilă

Protestele taximetriştilor din Bucureşti împotriva aplicaţiilor de tip Uber vor fi reluate miercuri în Piaţa Victoriei . Vor fi aplicate restricţii de circulaţie în zonă și pentru evitarea blocării traficului în Capitală, Gabriela Firea solicită Guvernului rezolvarea conflictului.

Confederaţia Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea desfăşurării unui miting de protest în Piaţa Victoriei, în zilele de 13, 14, 27 şi 28 februarie, în intervalul 9.00 – 15.00. Transportatorii acuză Guvernul că refuză să actualizeze legea taximetriei (nr. 38, actualizată în 2017), în sensul eliminării concurenţei neloiale practicate de platformele de tip Uber”(comunicat al Primăriei Capitalei).

S-a renunțat la protestul din 14 februarie, potrivit PMB.

La solicitarea expresă a reprezentanţilor Primăriei Capitalei, organizatorii protestului au fost de acord să limiteze durata acestuia la câteva ore în data de 13 februarie şi să renunţe la cel din data de 14 februarie, solicitat initial, dar au precizat că dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate în urma acţiunii de maine, la sfârşitul lunii vor reveni cu autovehiculele din dotare pentru a continua protestul”(comunicat al Primăriei Capitalei).

Proteste vor fi și în alte orașe din țară.
Iași
Taximetriştii vor protesta, timp de două zile și în centrul Iaşului. Sute de şoferi sunt aşteptaţi la protest, în zilele de 13 şi 14 februarie, în intervalul orar 10.00 - 13.00, arterele de circulaţie afectate fiind str. Anastasie Panu, str. Palat şi str. Costache Negri. Accesul auto în parcarea din faţa Palatului Culturi va fi închis în intervalul orar menționat.
Timișoara

Asociatia Banat Taxi a luat hotărârea de a se alătura protestului organizat în data de 13-14 februarie în toate orașele mari din țară. Suntem de acord să luptăm împreună pentru combaterea pirateriei.

Așadar, începând de astăzi, Asociația Banat Taxi, îndrumă toți membri activi și simpatizanți să se pregătească de un protest de amploare în Timișoara”(Asociația Banat Taxi).

.
12 feb 18:00
Comentarii
Ultimele Știri
SocialTentativă de jaf la un bancomat din Băleni. S-a folosit un c...

Poliţia este pe urmele unor suspecţi care au încercat să spargă un bancomat din Băleni. Oamenii legii au un cerc de susp...

ExterneLondra şi UE lucrează la o „declaraţie politică paralelă“ cu...

Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) avertizează că şansele ajungerii la un acord imediat privind Brexitul au scăzut, ...

SocialTransportul şcolar, vizat de un control al poliţiştilor de l...

Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de efective de la ordine publică, au desfăşurat un control pentru verificarea legalităţii...

EntertainmentAndreea Marin, despre apariţia la iUmor: „E o ipostază în ca...

În cel de-al şaselea sezon al show-ului „iUmor“ vor exista invitaţi speciali, printre aceştia numărându-se prezentatoare...

SocialDosar de furt instrumentat prin Eurojust. Mai multe perchezi...

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a delegat, prin intermediul EUROJUST, poliţiştii specializaţi în investigaţ...

SocialUPDATE VIDEO Aterizare forţată pe aerodromul din Tuzla. Una ...

Salvatorii au intervenit în cazul unui incident aviatic produs pe aerodromul din Tuzla, judeţul Constanţa. o persoană şi...

PoliticBazarul naţional

Reiau, mai jos, un articol de-acum vreo trei ani, plictisit să constat că pare scris azi. Evident, poate fi „îmbogăţit“ ...

SocialNoile cărţi de identitate, motiv de revoltă la mănăstirea pă...

Îmbunătăţirea securităţii documentelor de identitate a cetăţenilor din Uniunea Europeană nu e pe placul monahilor de la ...

EvenimentVIDEO Scandal la Ministerul Justiţiei. Intrarea în sediu şi ...

Mai mulţi protestatari, printre care se află cunoscuţii Sandu Matei şi Marian „Ceauşescu“, au fost reţinuţi joi seară de...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].