logo
luni, 18 februarie 2019


Categorii

Fondul Proprietatea: inclusiv consumatorii casnici vor fi afectați de scumpiri la diferite produse

Fondul Proprietatea își exprimă îngrijorarea majoră cu privire la impactul foarte dăunător asupra companiilor și investițiilor din sectorul energetic, a securității energetice a României și, în final, a consumatorilor, dacă se va implementa un Ordin al Autorității Naționale pentru Reglementarea Energiei (ANRE) prin care producătorii de energie sunt obligați să vândă la prețuri mici.

Ordinul, recent adoptat de ANRE, va crea dezechilibre severe pe piața energiei din România, consideră Fondul Proprietatea. Potrivit ordinului, producătorii de energie trebuie să vândă către consumatorii casnici la prețuri reglementate, astfel încât profitul să nu fie mai mare de 5%. De asemenea, companiile de stat Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar urma să fie forțate să vândă până în 65% din producție la prețuri mici pe piața reglementată.

În opinia Fondului Proprietatea, o consecință imediată a aplicării ordinului este creșterea prețurilor pe piața concurențială, cu efecte negative asupra economiei României, încrederii investitorilor în predictibilitatea politicilor în domeniul energetic și a valorii de piață a companiilor afectate. Consumatorii casnici vor fi afectați negativ ca urmare a creşterii acestor preţuri care se vor regăsi în scumpiri la diferite produse.

Ordinul ANRE nu tratează în mod echitabil producătorii de energie electrică, punând povara subvenționării consumatorilor care beneficiază de furnizarea de energie electrică în mod reglementat în special în sarcina producătorilor care au costurile de producție cele mai scăzute (precum Hidroelectrica și Nuclearelectrica, companii controlate de statul român), mai arată Fondul Proprietatea.

Potrivit acestuia, stabilirea profitului reglementat la valoarea arbitrară de 5% nu are niciun fundament economic, creează prejudicii financiare semnificative producătorilor afectați și nu este în acord nici cu textul Ordonanței de Urgență 114/2018. Astfel, Ordinul penalizează producătorii de energie care au luat măsuri de creștere a eficienței și creează un avantaj nejustificat producătorilor de energie electrică ineficienți. Având în vedere toate acestea, Fondul Proprietatea recomandă ferm utilizarea unei referințe de preț de piață pentru stabilirea prețului la energie electrică vândută pe piața reglementată, cum ar fi, pentru exemplificare, prețul pe piața zilei următoare.

Poate duce la importuri de electricitate la prețuri care nu pot fi plafonate, astfel penalizând și mai mult consumatorii și producătorii din România.

Fondul Propritatea mai arată că Ordinul afectează în mod sever companiile, forțându-le să vândă energie pe piața reglementată:

-Stabilirea unor cantități specifice de energie pe piața reglementată dublată de impunerea unor prețuri reglementate sub prețul pieței vor avea consecințe grave asupra situației financiare a companiilor care vor fi obligate să vândă energie în astfel de condiții reglementate. Cele mai afectate vor fi Hidroelectrica și Nuclearelectrica.

-Cantitatea maximă de energie electrică ce va fi vândută pe piața reglementată (până la 65% din producția de energie hidro și nucleară) este excesiv de ridicată, putând cauza companiilor Hidroelectrica și Nuclearelectrica pierderi financiare de ordinul sutelor de milioane de lei. De asemenea, aceste măsuri vor avea ca efect colectarea, sub formă de dividende, a unor venituri reduse de către Stat din aceste companii, întrucât toate pierderile sunt suportate în final de acționarii celor două companii.

-În plus, impunerea unor producători a condiției de a vinde pe piața reglementată un volum disproporționat de mare din producția anuală, pe fondul obligațiilor curente ale acestora din contracte deja încheiate, îi expune riscului de a achiziționa electricitate de pe piața liberă pentru a acoperi cererea de energie pe piața reglementată. Astfel, producătorii vor raporta pierderi record din achiziția de electricitate la un preț mai mare de pe piața concurențială comparativ cu prețul la care vor trebui să vândă pe piața reglementată. Acest tip de practici a reprezentat unul dintre motivele care a cauzat insolvența Hidroelectrica în 2012, coroborat cu alți factori care au influențat situația financiară a companiei.

-Măsura reduce stocurile de cash ale companiilor, care ar putea fi folosite pentru finanțarea investițiilor, astfel afectând în mod negativ stabilitatea pe termen lung a sectorului energetic.

-De asemenea, Ordinul care stabilește prețuri reglementate încalcă în mod flagrant legislația națională și europeană în vigoare. Atât Legea 132/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale (Legea energiei), cât și Directiva Europeană 72/2009 care stabilește reguli comune pentru piețele interne ale energiei cer în mod categoric ca mecanismele de reglementare a prețurilor să fie: (1) nediscriminatorii față de producătorii de electricitate; (2) justificate din punct de vedere economic; și (3) transparente. Ordinul nu îndeplinește niciuna dintre aceste trei condiții.

Măsurile propuse sunt extrem de mioape, orientate către beneficii pe termen scurt, cu costuri disproporționat de ridicate. Ele vor avea ca efect profituri mai puțin sustenabile pentru companiile afectate, având impact atât asupra taxelor, cât și a dividendelor încasate la bugetul de stat și vor distruge investițiile viitoare din setorul energetic și periclita securitatea energetică a României. Între timp, consumatorii, care se presupune că vor fi protejați prin prețul reglementat, ar putea economisi foarte puțin la facturile de energie. Ordinul ANRE se bazează pe premisa falsă că mecanismele economice pot fi controlate prin decizii administrative. Este o rețetă pentru dezastru care va duce la pierderi semnificative pentru companiile din energie și va alunga investitorii din piață. În acest sens, cel mai îngrijorător efect este acela că, prin împovărarea companiilor precum Hidroelectrica și Nuclearelectrica cu regulamente fără justificare economică, ANRE omoară gâsca cu ouă de aur. Pe termen lung, românii nu vor beneficia de pe urma Ordinului, iar țara ar putea fi forțată să importe energie la prețuri mai ridicate și care nu pot fi controlate de autoritățile române (a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea)

Fondul Proprietatea solicită ANRE să ia la cunoștință efectele extrem de dăunătoare ale Ordinului asupra sectorului energiei și recomandă consultări aprofundate cu stakeholderii din industrie.

Sursa: hotnews.ro

6 feb 13:54
Comentarii
Ultimele Știri
SocialCreierul femeilor îmbătrâneşte mai încet decât cel al bărbaţ...

Studiile arată că creierul unei femei este cu trei ani mai tânăr decât cel al unui bărbat de aceeaşi vârstă. Cercetători...

SocialPovestea profesorului care a scris o carte despre rezistenţa...

Un cercetător şi profesor apreciat, Grigore Constantinescu a scris printre altele şi o carte despre rezistenţa anticomun...

SocialTop 10 bancuri cu străini. Cum aleg chinezii numele copiilor...

Românii nu ţin cont de naţionalitate atunci când vine vorba de bancuri. Vă prezentăm o selecţie cu bancuri ce au ca prot...

SocialDe unde vine celebra expresie „salvaţi de clopoţel” şi ce le...

Inventarea anesteziei, pe lângă evidentele avantaje, a dat bătăi de cap mediclilor, care uneori nu mai reuşeau să-şi adu...

SocialCum se plantează bulbii de lalele, narcise şi crocuşi pentru...

Pentru ca în luna aprilie să aveţi o grădină plină de flori, ar trebui ca încă de acum să păziţi o zi cu soare şi să înc...

SocialCum se prepară budinca din mac: secretele faimoasei Sanda Ma...

Vă propunem o budincă dulce cu mac, după o reţetă veche a Sandei Marin, autoarea celebrei cărţi de bucate româneşti....

ExternePatru din cinci preoţi de la Vatican ar fi homosexuali. Un j...

Investigaţiile jurnalistului francez Frédéric Martel dezvăluie culisele Vaticanului. Unii dintre preoţii cu cel mai mai ...

SportLiga Campionilor - Real şi Tottenham, calificări ca şi rezol...

Miercuri seară s-au disputat alte două meciuri în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Real a câştigat la...

EconomicContractele de închiriere pot fi înregistrate din nou la Fis...

Fiscul a stabilit noua procedură de înregistrare a contractelor de închiriere la organele fiscale, care permite acum inc...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].