logo
sâmbătă, 19 ianuarie 2019


Categorii

Fostul deputat PSD Vlad Cosma acuză falsificări de probe într-un dosar DNA/ Reacţia DNA: Situaţia a fost prezentată denaturat

Vlad Cosma a prezentat unele înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă. DNA precizează, luni, într-un comunicat de presă, că fostul deputat a prezentat denaturat situaţia.

Procurorii DNA precizează, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal".

DNA mai transmite însă că, înaintea difuzării acestor înregistrări, persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la şeful Serviciului Teritorial Ploieşti şi la alţi procurori/ofiţeri de poliţie judiciară, ultima dată fiind chiar vineri, 9 februarie 2018, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în acelaşi dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat şi fiul său.

"În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracţiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum şi să întocmească şi să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătăţirea situaţiei juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului. Persoanele respective au atras atenţia procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care şi cel privindu-i pe inculpaţii sus menţionaţi", se arată în comunicatul DNA.

DNA publică şi o transcriere a unei discuţii dintre o persoană din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie de la ST Ploieşti - 09.02.2018:

Persoană: … Duminică iese pe televizor. Şi-au făcut nişte înregistrări, nişte chestii de genul ăsta… şi vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea. … N-am ce să fac! Că asta… că n-au… Au făcut, au aranjat tot! Să… Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele. … Nici nu v-am spus!… Şi dacă va fi un scandal foarte mare şi o băşică foarte mare, care va exploda, pentru că el are nişte chestii foarte, foarte… … O să iasă un scan… o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Şi o să fie o… întreg scandal. Eu acuma vă spun decât… vă spun… vă trag un semnal de alarmă… Adică, ce puteţi să faceţi?… că nu puteţi să le faceţi, că el le are… Oricum sunt toate date, montate… … Ei au ce au, că… ăla mi-a zis: ”…Domn’e (…) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!” … Dumneavoastră trebuie să înţelegeţi, că nu e de glumă! Au făcut nişte discuţii mari pe la C.S.M., pe la CONSILIUL MAGISTRATURII, pe la ÎNALTA CURTE… tot felul de discuţii… cu S.R.I.-ul… s-au înţeles… au fost toţi, împreună, la SEBI GHIŢĂ, în… în ăsta, cum îi spune? În… ă… în SERBIA. … Au avut pe-acolo discuţii… le-a arătat… au montat împreună… Sunt montate oficial cu ăia după la R.T.V., cu GÂDEA, de la ANTENA 3… Deci, nu… nu e un scăndăluţ! … E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… şi ROMÂNIA TV… şi ANTENA 3! ANTENA 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…! … Doamna… trebuie găsită o variantă prin care să scăpaţi de ăştia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toţi! Credeţi-mă, s-au făcut nişte…! Ofiţer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta? Persoană: Nu ştiu! Să-l lăsaţi, dracu’, în pace! …trebuie să ne aşezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima… ….Duminică apare… Trebuia să apară pe data de 15… eu ştiam ceva, n-am fost sigur… da’ am avut noi… ne-a amânat nouă procesu’… şi acum avem pe 18 proces… şi s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile şi… a zis … „Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la puşcărie?” …Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos… şi eu acuma vă spun în felul următor… asta, aşa… fac o discuţie… şi uit că am făcut-o! Vedeţi-vă de pielea dumneavoastră, că sunteţi la fel de băgată ca şi ceilalţi! … Este vorba şi de serviciul, şi de salariile, şi …[neinteligibil]…, şi de familia dumneavoastră.

…Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea… Eu vă spun cinstit! Vedeţi-vă de pielea dumneavoastră! …Oamenii-s nebuni! Nu vă daţi seama ce filme au făcut, ce discuţii, ce îmbârligări! Au discuţii cu CIUTACU, cu… cu nu ştiu care, cu nu ştiu care, cu nu ştiu care, cu nu ştiu… cu douăzeci de inşi… cu VICOL, cu BLAGA, cu UDREA, cu BICA, care intră în direct de nu ştiu unde, cu PONTA, care nu ştiu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ şi n-au vrut să …[neinteligibil]… una cu alta! Cu DRAGNEA, care îi cere schimbarea lui KÖVESI… cu înregistrări, în care discută NEGULESCU la telefon… … E ticluită ca lumea şi sunt pregătiţi rău de tot! … Şi după ce vedem primul set şi vedem impactul care este… o să vă dau un telefon, că vin… şi vedem.

O altă transcriere a unei discuţii dintre o altă persoană din anturajul familiei Cosma şi un procuror ST Ploieşti - 29.01.2018 arată că:

Persoană: Nu! Problema e că… o să înceapă un mare scandal la ANTENA 3… şi v-au filmat… şi pe dumneavoastră…...Nu ştiu! Au intrat doi… cablaţi cu interfoane, cu camere, cu tot… … Intră şi GHIŢĂ de la BELGRAD, în direct… S-a dus VOICULESCU acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe D.N.A. Ploieşti!.... VLĂDUŢ COSMA. Are termen în februarie şi acuma vrea să dea drumul… …Şi… concluziile ajung la KÖVESI. că de aia s-a dus VOICULESCU, că vor să... habar n-am!… ă… ştiu doar că o să le dea drumu’… la ANTENA 3, la GÂDEA, …, tot se duc, fac repetiţii… montaje. Serios! … Da, nu ştiu. Că miza e alta, miza e de distrugere, nu de cancan! … Adică, nu e o situaţie de cancan, că vor să dea nişte înregistrări! Ideea e să-l distrugă pe domnul ONEA… nu ştiu!… să ajungă la KÖVESI… Dacă e şi VOICULESCU băgat… şi GHIŢĂ… în treaba asta, e o chestiune mai serioasă! Nu e făcută doar aşa, de… VLĂDUŢ!

DNA arată că difuzarea înregistrărilor are ca scop compromiterea procurorilor şi a ofiţerilor de poliţie care au instrumentat cauzele privindu-i pe Mircea Cosm, Vlad Cosma şi pe fostul deputat Sebastian Ghiţă , în condiţiile în care pe rolul ICCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018.

Procurorii DNA mai transmit că alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menţionate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracţiuni, şi infracţiunea de şantaj.

Fostul deputat PSD, Vlad Cosma, a prezentat, duminică seară, unele înregistrări în care a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice documente, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă.

12 feb 11:19
Comentarii
Ultimele Știri
SocialAPIA : Fermierii pot depune cererile de plată pentru anul 20...

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul judeţean Călăraşia anunţat că data de 31 ianuarie 2019...

SocialVenitul de cetăţenie, ajutorul pe care statul italian îl ofe...

Aprobat în urmă cu două zile, “venitul de cetăţenie” promis cetăţenilor italieni săraci, dar şi străinilor care stau de ...

ExternePatru voluntare au fost găsite vinovate că au intrat ilegal ...

Un judecător federal din SUA a găsit vinovate patru femei pentru că au intrat ilegal într-o rezervaţie naturală, încercâ...

ExterneCine sunt cei „doi bărbaţi periculoşi“ căutaţi pentru înjung...

Doi „indivizi periculoşi“ sunt căutaţi în legătură cu înjunghierea mortală a fostului canotor dinamovist care lucra ca b...

SocialCum se măsoară vinovăţia după un accident rutier mortal. Stu...

Judecătoria Alba Iulia a condamnat un şofer la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Instanţa a considerat ...

SocialReportaj în satul în care un tată şi-a omorât fiica: a fost ...

Comunitatea din satul Săcele (judeţul Constanţa) este şocată de ceea ce s-a petrecut vineri în casa familiei Bighiu. Sâm...

SportSerena abia aşteaptă meciul cu Simona: Williams a explicat c...

Serena Williams (16 WTA) s-a calificat înaintea Simonei Halep în optimile de la Australian Open, meciul ei cu Dayana Yas...

SportSimona Halep a dezvăluit cum va aborda meciul cu Serena Will...

Simona Halep o va întâlni în optimile de finală de la Australian Open pe Serena Williams, partida urmând a se juca luni....

PoliticIstoricul Marius Oprea îl acuză pe Cioloş că şi-a fondat par...

Marius Oprea îl acuză pe Dacian Cioloş că unul dintre fondatorii legali ai partidului PLUS a fost maior al Securităţii, ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].