logo
sâmbătă, 23 februarie 2019


Categorii

Fostul președinte american George Bush a murit la 94 de ani

Fostul președinte al Statelor Unite, George Bush Sr., a murit la vârsta de 94 de ani. Informația a fost confirmată de familie, potrivit Washington Post.

Potrivit People, el a murit la ora 10.10, a precizat purtătorul său de cuvânt Jim McGrath.

Bush a fost unul dintre cei mai longevivi președinți ai Statelor Unite. El a avut un singur mandat la Casa Albă, între 1989 și 1993.

În luna aprilie, la câteva ore după înmormântarea soției sale, Bush Sr. a fost internat la spital, la secția de terapie intensivă, după ce a făcut o infecție puternică. Soția sa, Barbara Bush, a murit pe 17 aprilie, la vârsta de 92 de ani.

George Bush este tatăl lui George W.Bush, fost președinte republican al SUA, care a avut două mandate la șefia Statelor Unite, între 2001 și 2009, cât și a lui Jeb Bush, fost guvernator în Florida, care a ratat nominalizarea republicanilor pentru funcția de președinte în 2016, arată Metro.

El a fost pilot în al Doilea Război Mondial și a făcut bani din industria petrolului, iar în 1964 a intrat în politică, conform BBC News.

1 dec 07:49
Comentarii
Ultimele Știri
SocialAlte 58 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportat...

Alte 58 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, în Bucureşti şi în nouă judeţe. Cele ...

SocialSoluţia naturistă pentru dermatită, cu ulm, stejar alb şi tă...

Dermatita, inflamaţia pielii provocată de agenţi externi, nu reprezintă o ameninţare pentru viaţă şi nici nu este contag...

SocialCe s-a întâmplat cu diaconiţele, femeile din clerul inferior...

Conform teologilor, diaconiţele erau slujitoare ale Bisericii. În primele secole creştine, ele făceau parte din clerul i...

SocialCum se poate scădea drastic consumul de carburant la maşină....

Consumul de combustibil la o maşină depinde şi de stilul de condus. Un stil mai agresiv poate să determine un consum mai...

SocialTragedia cercetătoarei care a murit după o discuţie cu Nicol...

Reputat cercetător în domeniul biologiei, supranumită Vraciul plantelor, cu un doctorat obţinut în SUA, Alice Săvulescu,...

SocialCum a construit Carol I un spital modern după o partidă de v...

Spitalul de la Năruja, judeţul Vrancea, a fost construit doar într-un singur an, fiind pentru acele timpuri cel mai mode...

SocialCe băuturi şi cocktailuri sunt scăzute în calorii şi pe care...

Băuturile alcoolice nu reprezintă cel mai sănătos mod de a trăi. De fapt, un studiu realizat anul trecut arată că alcool...

SocialSecretele celui mai mare seducător din istorie. Cinci trucur...

Giacomo Casanova este cel mai renumit seducător al istoriei. Se spune că a avut peste 132 de amante şi că nu exista feme...

PoliticNoul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu apără „tehnic” mod...

Noul ministru al Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, care a depus vineri jurământul, a vorbit la Digi24 despre programu...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].