logo
marţi, 11 decembrie 2018


Categorii

Germania: După 18 ani, Uniunea Creştin-Democrată are un nou lider. Cine este AKK, succesoarea lui Merkel

Cancelarul federal german Angela Merkel va fi urmată la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) de către Annegret Kramp-Karrenbauer, cunoscută ca „mini-Merkel“.

Annegret Kramp-Karrenbauer şi-a confirmat statutul de favorită la succesiunea Angelei Merkel la conducerea CDU. A avut nevoie de două tururi pentru a fi aleasă. După primul tur, câştigat cu 452 voturi în faţa principalului său contracandidat, Friedrich Merz (392 de voturi), şi ministrului Sănătăţii, Jens Spahn (157 de voturi), a obţinut victoria lejer în al doilea tur cu 517 voturi din cele 999 exprimate.

Poreclită de media germane „AKK“, Annegret Kramp-Karrenbauer a fost şefa guvernului din micuţul land federal Saarland, din sud-vest, în perioada august 2011-februarie 2018. Este considerată ca fiind foarte apropiată de Angela Merkel.

De altfel, în luna februarie a acestui an, când Kramp-Karrenbauer a devenit secretar general al CDU, presa din Germania vorbea despre ea ca despre „succesoarea lui Merkel“.

Deşi Annegret Kramp-Karrenbauer a respins vehement potenţialul său statut de „prinţesă moştenitoare“, precizând că nu îşi însuşeşte „această etichetă“, ea este în continuare supranumită „Merkel a Saarland-ului“ sau „mini-Merkel“. Şi asta pentru că există multe asemănări între ea şi cancelarul german atât din punct de vedere al ideologiei, cât şi al caracterului.

Căsătorită şi mamă a trei copii, licenţiată în ştiinţe politice şi drept public, AKK nu are experienţă ministerială la nivel naţional. Are însă experienţa „marilor coaliţii“ cu cei de centru-stânga, conducând în Saarland o alianţă cu social-democraţii vreme de două mandate.

La fel ca Merkel, Kramp-Karrenbauer apără o direcţie centristă pentru CDU în faţa presiunilor în creştere pentru un viraj mai pronunţat la dreapta pentru contracararea ascensiunii extremiştilor de dreapta, nota recent AFP. Este însă mai fermă decât cancelarul în problema migranţilor, mai ales în privinţa celor care mint în legătură cu identitatea lor. De asemenea, manifestă o anumită distanţă faţă de Merkel în materie de politică externă. Se pronunţă în favoarea unor cote feminine în consiliile de administraţie şi pledează pentru o linie mai dură faţă de Rusia.

Marea întrebare este legată de viitorul lui Merkel la conducerea Guvernului federal.

Angela Merkel vrea să rămână cancelar până la expirarea mandatului în exerciţiu, în 2021. Potrivit lui Armin Laschet, un membru important al CDU, prioritatea este susţinerea actualului Executiv.

În ultimul său discurs ca lider al CDU, Angela Merkel a lansat un apel vibrant pentru apărarea valorilor „democratice“ şi „creştine“ în faţa înmulţirii tendinţelor naţionaliste şi populiste în lume.

„În aceste momente dificile, nu trebuie să ne uităm valorile creştin-democrate“, a spus cancelarul în faţa celor 1.001 delegaţi reuniţi la Congresul CDU din Hamburg.

Merkel a condus CDU timp de 18 ani.

7 dec 18:44
Comentarii
Ultimele Știri
SocialPetalele de trandafir ajută la tratarea aftelor. Cum se prep...

Aproximativ 25% din populaţia globului dezvoltă, la nivelul cavităţii bucale, afte, mici ulceraţii dureroase şi adesea r...

SocialCum s-a modificat actualul teritoriu al României din 1480 pâ...

120 de hărţi rare au fost expuse public în premieră la Timişoara şi prezintă o imagine de ansamblu a modificării structu...

SocialVIDEO România în vreme de restrişte. Ce făceau ostaşii român...

Imagini cu România din timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, trăgaciul Marelui Război care a dus la Marea Unire, au...

SocialCele mai bizare ritualuri matrimoniale. De ce continuă locui...

De departe, cele mai ciudate obiceiuri legate de căsătorie şi de nuntă sunt în Asia, însă are şi teritoriul locuit de ro...

SocialCele mai bizare mărturii despre dictatorii excentrici din se...

Extrem de bogaţi şi puternici, dictatorii din secolul XX au uimit lumea prin excentricitatea lor şi prin deciziile bizar...

PoliticŞedinţă a CSAT marţi. Pe ordinea de zi sunt subiecte privind...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi fiind subiecte priv...

EvenimentCărţile de identitate româneşti, bariere pentru libera circu...

Cartea de identitate romanească nu îndeplineşte măsuri minime de siguranţă recunoscute de statele membre UE, acuză român...

SocialVIDEO Până unde poate duce încăpăţânarea unui om: să facă o ...

Într-o ţară din lume există o clădire prin care trece, la propriu, o autostradă. Proprietarul a refuzat să dea clădirea ...

SocialDe ce este important ca familia să se adune la masă măcar o ...

Specialiştii spun că familia ar trebui să se unească la masă măcar o dată pe zi pentru a discuta despre probleme şi desp...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].