logo
marţi, 11 decembrie 2018


Categorii

Guvernul francez a suspendat taxa pe carburanți | ”Vestele galbene” amenințate cu moartea

Protestatarii din mişcarea „vestelor galbene” au anulat întâlnirea cu premierul francez Edouard Philippe programată pentru marţi după ce unii membri au primit ameninţări cu moartea, scrie BBC, în timp ce presa locală anunţă că guvernul francez va suspenda taxa controversată pe carburanţi.

Conform unor surse guvernamentale, prim-ministrul Edouard Philippe va anunţa suspendarea taxei pe carburanţi care urma să fie implementată de la 1 ianuarie 2019, pentru a încerca să pună capăt protestelor violente.

De asemenea, vor fi luate şi alte măsuri care au ca scop calmarea situaţiei, conform surselor.

Câţiva membri ai grupului au fost ameninţaţi cu moartea de alţi protestatari mai duri, care i-au avertizat să nu intre în negocieri cu guvernul.

Vestele galbene protestează privind o taxă controversată asupra carburanţilor de la jumătatea lui noiembrie. Însă protestele reflectă o nemulţumire vastă faţă de activitatea guvernului şi a preşedintelui Emmanuel Macron în general.

Trei persoane au murit de când au început protestele iar violenţele şi vandalismul de sâmbătă din timpul protestelor de la Paris au fost condamnate de Macron.

Mişcarea şi-a luat numele de la vestele fosforescente pe care trebuie să le aibă în maşină toţi şoferii francezi, conform legii. Mişcarea s-a dezvoltat datorită reţelelor sociale şi are susţinători din întreaga arie politică. Preşedintele Macron şi-a acuzat oponenţii politici că se folosesc de mişcare pentru a-i bloca reformele.

Macron a vizitat Arcul de Triumf duminică, după ce unul dintre cele mai cunoscute monumente ale Franţei a fost vandalizat de protestatari. Mai multe grupuri de bărbaţi tineri, având feţele acoperite, unii dintre ei înarmaţi cu bâte şi topoare, au creat haos pe străzile din centrul Parisului sâmbătă, dând foc mai multor maşini şi clădiri.

Sursa: news.ro

4 dec 00:00
Comentarii
Ultimele Știri
SocialPetalele de trandafir ajută la tratarea aftelor. Cum se prep...

Aproximativ 25% din populaţia globului dezvoltă, la nivelul cavităţii bucale, afte, mici ulceraţii dureroase şi adesea r...

SocialCum s-a modificat actualul teritoriu al României din 1480 pâ...

120 de hărţi rare au fost expuse public în premieră la Timişoara şi prezintă o imagine de ansamblu a modificării structu...

SocialVIDEO România în vreme de restrişte. Ce făceau ostaşii român...

Imagini cu România din timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, trăgaciul Marelui Război care a dus la Marea Unire, au...

SocialCele mai bizare ritualuri matrimoniale. De ce continuă locui...

De departe, cele mai ciudate obiceiuri legate de căsătorie şi de nuntă sunt în Asia, însă are şi teritoriul locuit de ro...

SocialCele mai bizare mărturii despre dictatorii excentrici din se...

Extrem de bogaţi şi puternici, dictatorii din secolul XX au uimit lumea prin excentricitatea lor şi prin deciziile bizar...

PoliticŞedinţă a CSAT marţi. Pe ordinea de zi sunt subiecte privind...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi fiind subiecte priv...

EvenimentCărţile de identitate româneşti, bariere pentru libera circu...

Cartea de identitate romanească nu îndeplineşte măsuri minime de siguranţă recunoscute de statele membre UE, acuză român...

SocialVIDEO Până unde poate duce încăpăţânarea unui om: să facă o ...

Într-o ţară din lume există o clădire prin care trece, la propriu, o autostradă. Proprietarul a refuzat să dea clădirea ...

SocialDe ce este important ca familia să se adune la masă măcar o ...

Specialiştii spun că familia ar trebui să se unească la masă măcar o dată pe zi pentru a discuta despre probleme şi desp...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].