logo
sâmbătă, 15 decembrie 2018


Categorii

Helsinki. Întâlnirea de gradul zero Trump-Putin, începe azi

Donald Trump se întâlneşte, luni, la Helsinki cu Vladimir Putin, în încercarea de a îmbunătăţi relaţiile ţării sale cu Rusia.

În timp ce Trump se poate lăuda cu o experienţă de 18 luni la Casa Albă, Vladimir Putin este de 18 ani la putere şi a avut de-a face cu alţi trei preşedinţi americani. În plus, Putin este un fin psiholog şi probabil îi ştie deja slăbiciunile actualului şef de la Casa Albă. Aşa că unii analişti se tem că Putin va reuşi să-l manipuleze pe Trump, mai ales că la început vor discuta doar ei doi, fără consilieri.

Înainte de a ateriza la Helsinki, Donald Trump a părut mai rezervat decât îi stă în fire. „Mă duc cu aşteptări mici, nu mă duc cu aşteptări mari”, a spus el.

Întâlnirea, despre care consilierii săi spun că nu este un summit, vine într-un context complicat. Justiţia americană tocmai a inculpat 12 membri ai serviciilor de informaţii ruse pentru atacul cibernetic care a vizat Partidul Democrat în campania electorală.

James Goldgeier, analist Consiliul pentru Relaţii Externe:„Fiecare mişcare pe care o face în privinţa Rusiei e privită în contextul amestecului Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi a semnelor de întrebare privind complicitatea.”

Recent, Trump anunţa că va discuta cu Putin despre Ucraina, Siria şi proliferarea nucleară. Unii analişti spun că, dacă Putin a studiat întâlnirea lui Trump cu liderul nord-coreean, atunci ştie că poate obţine concesii dacă îi face promisiuni şi, mai ales, îi flatează orgoliul.

Este exact temerea rivalilor democraţi ai lui Trump, dar şi a unor analişti. Iar faptul că preşedinţii vor discuta mai întâi fără consilieri nu îi linişteşte deloc.

Mark Warner, senator democrat: „Putin e un agent antrenat de KGB, care îşi face temele. Temerea mea e că Putin ar putea veni cu hărţi ale Ucrainei, hărţi ale Siriei şi ar putea încerca să facă vreo înţelegere şi, la drept vorbind, să profite de acest preşedinte. Aşa că m-aş simţi mult mai bine dacă ar fi şi alţi americani în încăpere.”

Încă dinainte să-l întâlnească, Trump l-a felicitat pe Putin pentru organizarea „celui mai bun Campionat Mondial de fotbal”. Alţi trei predecesori de-ai săi au încercat să-l înmoaie pe liderul rus făcându-i complimente, dar fără mare succes, deşi toţi au căutat să-şi construiască o relaţie personală cu Putin.

Întrevederea vine la o zi după ce Donald Trump a declarat, într-un interviu difuzat duminică, că Rusia, Uniunea Europeană și China sunt „inamicii” Statelor Unite.

„Cred că avem mulţi inamici. Cred că Uniunea Europeană este un inamic, cu ceea ce ne face în domeniul comerţului. Bineînţeles că nu ne-am gândi la Uniunea Europeană, dar este un inamic. Rusia este un inamic în anumite aspecte. China este un inamic economic, evident că este un inamic. Dar asta nu vrea să însemne că sunt răi, asta nu vrea să însemne nimic. Asta vrea să însemne că sunt concurenţi”, a spus Trump, subliniind că UE „este foarte dificilă”, informează AFP.

Sursa: Pro TV

16 iul 09:45
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentPrimele declaraţii ale câştigătorului Vocea României: „Îi mu...

Bogdan Ioan, un arhitect în vârstă de 28 de ani, este câştigătorul „Vocea României“. Copleşit de emoţii, elevul lui Smil...

PoliticDirectorul ANRE, Tudor Copaci, a demisionat din funcţie

Trei directori ai Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pleacă din funcţi...

SocialPROGNOZA METEO Cum va fi vremea în weekend. Iarna îşi reintr...

Prognoza meteo pentru zilele de la sfârşitul săptămânii vine cu o vreme de iarnă veritabilă, cu precipitaţii abundente ş...

PoliticCe crede Igor Dodon despre numirea în funcţia de judecător l...

Igor Dodon consideră că numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a celor doi deputaţi PDM, Artur Reşetn...

EconomicReuters: Johnson & Johnson ştia de existenţa azbestului în p...

Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson ştia de zeci de ani faptul că în pudra de talc pentru copii pe care o produce exi...

SocialCum şi-a riscat viaţa László Tőkés în decembrie 1989. Rolul ...

Iniţial câteva sute de enoriaşi maghiari au venit în apărarea pastorului reformat László Tőkés – un opozant al regimului...

PoliticIgor Dodon ameninţă să scoată lumea în stradă dacă va fi sus...

Igor Dodon ameninţă că va scoate lumea în stradă dacă viitorul Parlament, cel de după alegerile din 24 februarie, va dec...

EntertainmentCine este Bogdan Ioan, câştigătorul Vocea României: un arhit...

Bogdan Ioan a fost desemnat de telespectatori câştigătorul Vocea României 2018 şi i-a adus lui Smiley cea de-a doua vict...

SportMeci de cinci stele: Avem finala Europeanului de handbal! Du...

România a ratat meciul pentru medalia de aur care va fi disputat de două formaţii care s-au întâlnit şi în prima fază a ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].