tracknews.rotracknews.chtracknews.uk
logo


rss
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Horoscop La Mulți Ani! – pe stil vechi. Maica stareță Singlitichia, cea de bună aducere aminte, de la Sf. Mănăstire Suzana

Horoscop Într-o iarnă, acum mulţi ani, cred că la un an, sau doi, după cutremur, abia ajunsesem, după trei încercări, cu pâine, ulei şi zahăr la Sf. Mănăstire, întroienită de multă zăpadă, când Maica stareţă spune “Ascultaţi!". Am încremenit cu toţii. Parcă am auzit un ţiuit subţire, aşa de îndepărtat că parcă era în vis.

13,14 ianuarie

Horoscop Pe 13 ianuarie s-au născut Georges Gurgieff, Sophie Tucker, Charles Perrault, Robert Stack, Wyatt Earp, Minnie Theobald, Constantin (Dinu) Brătianu, George Gană, Mihai Truică. Pe 14 ianuarie s-au născut Albert Schweitzer, Faye Dunaway, Giulio Andreotti, Caterina Valente, Pierre Loti, Dimitrie Bolintineanu, Mihai Brediceanu, Benedict Gănescu, Victor Socaciu, Mihai Isbăşescu, Călin Popescu-Tăriceanu.

Horoscop Nimic în “Kalendar", iar în calendarul creştin-ortodox, pe 13 ianuarie sunt Sfinţii Ermil, Stratonic şi Iacob din Nisibe. În calendarul creştin-ortodox, pe 14 ianuarie, duminică, sunt Sfinţii Mucenici din Sinai şi Rait şi Sf. Nina.

"Evenimentul Zilei" din 13 ianuarie 1898 a fost apariţia, în prima pagină a ziarului "L'Aurore", a celebrului articol al lui Emil Zola "J'accuse!" (Acuz!). Un articol care ar trebui studiat de toţi jurnaliştii şi politicienii, un articol în care marele scriitor acuza direct, pe faţă şi pe nume membrii ai guvernului francez şi conducători ai armatei.

Horoscop Opinia publică a reacţionat, demonstraţii, bătăi pe stradă cu poliţia... Zola este condamnat că ar fi instigat la violenţă. El pleacă în Marea Britanie, de unde continuă luptă împotriva guvernului incompetent şi corupt. Toate acestea în legătură cu "afacerea Dreyfus", cazul judecării dubioase a unui ofiţer francez de origine evreiască. Trei luni mai târziu, sub presiunea opiniei publice, guvernul cade, îşi depune mandatul. Este înlocuit de altul... istoria nu precizează dacă a fost mai corupt sau mai incompetent decât cel pe care l-a înlocuit!

Se pare că 13 ianuarie este o zi de luptă împotriva intervenţiei străine în treburile interne. La 13 ianuarie 1976, în perioadă de răceală franco-americană, apare în "La Libération" o listă de 32 agenţi CIA, care acţionau sub acoperire la Paris. O întreagă reţea... într-o ţară "prietenă şi aliată, membră marcantă a NATO" după cum spunea pe atunci Gerald Ford, preşedintele SUA care nu a fost niciodată ales, referindu-se la Republica Franceză.

În “kalendar" pe 14 ianuarie, este iarăşi o sărbătoare veche, veche ca lumea - nimeni nu mai ştie cum se mai numeşte şi cum se ţine. Era un prilej de previziuni, de magie oraculară. Observarea cerului era importantă, probabil o moştenire de la augurii romani. Sau de la daci, de la Zamolxe, pe care Herodot îl creditează cu ştiinţa interpretării semnelor ceului, învăţată în Egipt şi/sau de la Pitagora.

Se mai ştie doar că dacă plouă sau ninge, e ceaţă sau alt fenomen meteo nefavorabil, preţurile vor creşte, “grâul se va scumpi" spune gromovnicul.

“Despre vreme: În 14 ianuarie de va fi senin, anul va fi bun. De va fi tulburat, boală în dobitoace. De va fi ploaie se vesteşte scumpete." (Olteanu, CPR, 2001, pag. 53, după CRP, 1944, pag. 6)

Peste sărbătoarea veche europeană oraculară de interes general, vreun consiliu ecleziastic a aşternut tot o sărbătoare colectivă, un exemplu de pioşenie şi de credinţă, Cuvioşii Părinţi ucişi în Sinai şi Rait. Mircea Eliade îmi spunea că a studiat aceste corespondenţe dintre sărbătorile vechi şi cele creştine, legătura dintre religia europeană şi cea orientală. Din nefericire nu a mai avut timp să-şi strângă gândurile într-un nou volum. Sunt multe taine despre aceste lucruri, ca şi despre asasinarea “ucenicului" său. Dar, “să nu tulburăm apele" cum spunea Profesorul!

Două zile “liniştite". Doar pentru unii, puțini, este Anul Nou!

La Mulți Ani!

128 de ani adăugată încă o zi la calendar

Horoscop Mirat și îngrijorat, papa Grigore al XIII-lea s-a întors la Roma și a pus pe cei mai mari savanți ai timpului să verifice teoria fermierilor toscani. Astronomii strânși s-au uitat unul la altul și au zâmbit. Știm de mult aceste lucru, Sfinte Părinte, dar nu știam cum o să fie primit de Vatican! Așa că în anul 1582 apare bula papală, care corectează calendarul, adaugă zece zile, în aliniament cu cealaltă corecție, făcută la Marele consiliu ecumenic de la Niceea, în anul 325. Și tot atunci a fost avansată ideea  Specola Vaticana Observatorul Astronomic al Vaticanului, dar care, vai, nu a luat ființă decât două sute de ani mai târziu, în anul 1774. Când am întrebat de ce, mi s-a răspuns cu filosofia ipocrită iezuită: nu au fost bani!

Horoscop Este evidentă grija celor care au conceput calendarele, pentru confortul spiritual, pentru un ritm anumit al sărbătorilor, a celebrărilor, dar și o bună organizare a muncii.

Până pe 16 ianuarie nu avem o altă sărbătoare importantă tradiţională, fiind o perioadă de aşteptare de pregătire şi reculegere. Şi de muncă.

Horoscop Apoi încep Filipii de iarnă, Apostolii Lupi. Trebuie să ne temem, dar şi să-i iubim, pentru că sunt uneltele Domnului, executorii Cuvântului şi apărătorii României. Lupul Dacic este simbolul președenției României la UE, peste un an de zile.

Horoscop Dragi lupi, padawani și hobbiți, în aceste zile de iarnă, îmi aduc aminte cu reculegere şi umilinţă de Maica stareţa Singlitichia, de la Sf Mânăstire Suzana, trecută la Dreapta Domnului, iată de câțiva ani buni de zile. Multe vorbe simţite şi de aleasă înţelepciune am auzit de la dânsa.

Horoscop Într-o iarnă, acum mulţi ani, cred că la un an, sau doi, după cutremur, abia ajunsesem, după trei încercări, cu pâine, ulei şi zahăr la Sf. Mănăstire, întroienită de multă zăpadă, când Maica stareţă spune “Ascultaţi!". Am încremenit cu toţii. Parcă am auzit un ţiuit subţire, aşa de îndepărtat că parcă era în vis. Maica a zâmbit şi a spus ca pentru ea: “Este Filipul Şchiop, ocrotitorul nostru, al monahilor și monahiilor, înfățișarea Sf.Andrei care vă mulţumeşte şi vă spune să nu vă fie frică, o să vă veţi întoarceți teferi la casele voastre!"

Horoscop Sunt multe taine ale pământului şi ale poporului nostru şi, încet-încet o să vi le spun pe cele pe care le ştiu, sau le-am auzit în ţările pe care le-am cutreierat în mulţii ani de drumeţie.

Pentru că după cum se spune într-o baladă folk, numai drumul este interesant. Da, așa este și ce vezi și auzi pe acolo!

Horoscop Nu cred că o să țin anul nou, după stil vechi, așa se spune în limba română, dar o să mă uit la Star Trek, noul serial. Cam prostuț și tembel serialul, dar mă distrează, este așa de previzibil și de infantil că nu-mi face probleme, este ca un cântec de leagăn. O prostioară dulce, un script prost, prost jucată, prost regizată, o ilustrare a dictonului că toate păcatele sunt umane. Apoi cred că o să mă uit cum ninge, da, ninge, aici în Prahova submontană, cu fulgi mari și grei, care îți dau certitudine că oricum, cu zăpadă sau polei, sau cu soare, mâine este o altă zi!

NOTĂ

CONEXIUNI

EvZ SPECIAL

Planeta Nibiru, extincția totală și casele de pariuri

⃰    ⃰    ⃰

horoscop

BERBEC

horoscop

TAUR

horoscop

GEMENI

horoscop

horoscop

horoscop

FECIOARĂ

BALANŢĂ

horoscop

SCORPION

horoscop

SĂGETĂTOR

horoscop

CAPRICORN

horoscop

VĂRSĂTOR

horoscop

PEŞTI

horoscop

Evenimentul Zilei

Stirile zilei

animalzoo.ro

doctorulzilei.ro

evzmonden.ro

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Sursa: evz.ro

13 ian 01:14
Comentarii
Ultimele Știri
PoliticaTomac, despre anularea alegerii primarului din Chişinău: Aco...

Preşedintele PMP Eugen Tomac a afirmat, miercuri, referitor la invalidarea scrutinului pentru primăria de la Chişinău, c...

SocialAccident pe calea ferată din Leova. Pasagerul din microbuz a...

Un microbuz de model Mercedes Sprinter a fost lovit violent marţi, 19 iunie, de o locomotivă la trecerea la nivel cu cal...

EvenimentCurtea Supremă ar putea pronunţa sentinţa definitivă în dosa...

Curtea Supremă este aşteptată miercuri să pronunţe sentinţa definitivă în dosarul CET Govora, dosar în care fostul minis...

SocialS-a deschis strandul Letea. Care sunt tarifele pentru public

De luni, 18 iunie, s-a deschis Ştrandul Letea Bacău. Programul este zilnic, de la ora 10.00 la ora 19.00, iar tariful de...

SocialAdolescent de 16 ani, reţinut pentru violarea unei fetiţe de...

Un adolescent de 16 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii clujeni pentru violarea unei fetiţe de 3 ani, în t...

PoliticaDionis Cenuşă: Invalidarea alegerilor este un adevărat „şoc ...

Invalidarea rezultatelor alegerilor de către instanţa de judecată reprezintă un adevărat „şoc politic” pentru cei care a...

SocialPercheziţii în Vrancea, cu participarea Gărzii Forestiere, I...

Poliţiştii din Vrancea desfăşoară o acţiune pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi efectuează 9 percheziţii la...

PoliticaIgor Dodon: Ion Ceban trebuia declarat câştigător al alegeri...

Preşedintele Igor Dodon consideră că decizia instanţei de judecată privind nevalidarea mandatului de primar al lui Andre...

SocialAvertismentul sindicatelor: „Şantierul Naval din Mangalia în...

Sindicatul Liber „Navalistul” anunţă pentru miercuri, 20 iunie, proteste în Piaţa Republicii din Mangalia. Oamenii spun ...

mai mult...Sport
SportCM 2018| Rusia învinge Egiptul şi e în optimile de finală...

Rusia a defilat în cea mai mare parte a meciului cu Egipt, pe care l-a câştigat, obţinând biletele pentru optimile Cupei...

SportCM 2018| Senegal a dat lovitura în meciul cu Polonia (2-0)

Naţionala Senegalului este prima echipă africană care nu pierde la debutul la Campionatul Mondial din Rusia 2018.

SportCM 2018| Anglia câştigă în ultimul minut meciul cu Tunisia...

Reprezentativa Angliei a învins, luni, cu scorul de 2-1, selecţionata Tunisiei, într-un meci din Grupa G a Cupei Mondial...

SportCM 2018| Primul mare şoc: Germania-Mexic 0-1

Germania, câştigătoarea Campionatului Mondial din 2014, a fost învinsă de Mexic. Singurul gol al partidei a fost marcat ...

SportAvancronică. Azi joacă favoriţii: GERMANIA şi BRAZILIA

Ziua a patra a Cupei Mondiale din Rusia debutează, de la ora 15:00, cu meciul Costa Rica - Serbia, dar întreaga atenţie ...

SportMessi se simte vinovat pentru remiza Argentinei cu Islanda. ...

Lionel Messi a irosit un penalty în partida dintre Argentina şi Islanda, terminată la egalitatae, scor 1-1, prima surpri...

Eveniment
EvenimentTraian Berbeceanu mai câştigă un proces cu fostul şef al SRI...

Fostul comandant al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a mai obţinut o ”victorie” în justiţie împotriva fostului şef al...

EvenimentSRI, punte de legătură între sârbi şi americani

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, l-a primit luni pe directorul SRI Eduard Hellvig, una dintre temele întrevederii...

EvenimentGoogle: atelier digital pentru programatori in trei universi...

Marketing Manager Google România, Dan Oros, a declarat, luni, la o manifestare organizată la UTCN că, în cadrul noului h...

EvenimentAccident grav pe A1, soldat cu patru morți și trei răniți...

Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 70 de ani, din Petroşani, care a circulat cu...

EvenimentDeţinutul de la Jilava, care a evadat vineri, a fost prins

Deţinutul de la Penitenciarul Jilava care a fugit vineri, de la punctul de lucru unde presta activităţi, a fost prins du...

EvenimentCanada, îngrijorată de creşterea crimei organizate, după rid...

Un raport referitor la efectele ridicării vizelor pentru cetăţenii români, întocmit de autorităţile canadiene în februar...

Cultură și Media
Cultură și MediaDirijorul Horia Alexandrescu, concerte extraodinare la Iași ...

Dirijorul Horia Andreescu se va afla în luna iunie la pupitrul Filarmonicii "Moldova" şi al Filarmonicii "George Enescu"...

Cultură și MediaExpoziţie de grafică la Palatul Culturii „Teodor Costescu”...

În perioada 11 - 28 iunie, Galeria de Artă a Palatului Culturii „Teodor Costescu” invită publicul interesat de artă la e...

Cultură și MediaRomânii au redescoperit savoarea cărților

Piața de carte a ajuns la maximum în ultimii șapte ani. Cifra de afaceri a editurilor şi comercianţilor de cărţi din Rom...

Cultură și MediaSatul muzeu al mormârlanilor, de la poalele Parângului

Momârlanii, o comunitate pitorească şi restrânsă din Valea Jiului, vor avea propriul muzeu în satul Jieţ de la poalele M...

Cultură și MediaVictor Rebengiuc, un titan mereu nemulţumit de el însuşi

Marele actor Victor Rebengiuc, căruia îi este dedicată cea de-a IX-a ediţie a festivalului Serile Filmului Românesc de l...

Cultură și MediaS-a deschis Bookfest 2018. Vezi program şi noutăţi

Salonul de Carte Bookfest 2018, care reuneşte peste 150 de edituri participante şi are ca invitat de onoare SUA, s-a des...

Economic
EconomicRenumitul caşcaval de Soveja va fi produs protejat

Renumitul caşcaval de Soveja poate deveni primul produs din Vrancea cu Denumire de Origine Protejată la nivel european....

EconomicBrandul Clujana a depăşit momentul de cumpănă

Intrat în insolvenţă la începutul acestui an, fabrica de încălţăminte Clujana ar putea totuşi să depăşească momentul de ...

EconomicFMI: România va avea cea mai mare inflaţie din UE şi în urmă...

România va avea rate anuale de inflaţie între 3% şi 3,1% - cele mai mari din UE - până în 2023, arată estimările actuale...

EconomicTitlurile de stat pentru populaţie, lansate azi de Finanţe. ...

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat vineri prima emisiune de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur - edi...

EconomicFondul Suveran de Investiţii, atacat de PNL la CCR

PNL a sesizat Curtea Constituţională pe proiectul votat săptămâna trecută în Parlament, privind înfiinţarea Fondului Suv...

EconomicStrăinii necalificaţi, mai bine plătiţi decât românii califi...

Forţa de muncă deficitară va duce la închiderea a 10% din unităţile din industria ospitalieră, avertizează reprezentanţi...

Entertainment
EntertainmentPiese neştiute ale lui Prince, lansate post-mortem

Un album cu piese noi ale lui Prince va fi lansat pe 21 septembrie, a anunţat Warner Bros. Records, casa de discuri a câ...

EntertainmentHathaway şi "experienţele de natură sexuală " la Hollywood...

Actriţa americană Anne Hathaway spune că a avut "experienţe de natură sexuală foarte urâte" la Hollywood, unele la debut...

EntertainmentGSP:Udrea are ofertă de 1 milion $ de la Netflix

Elena Udrea susţine ca a avut o propunere de la Netflix pentru a face un serial, se arata într-un interviu acordat în Co...

EntertainmentSecretul prin care Michael Jackson „sfida gravitaţia“

Neurochirurgii au descris în detaliu cum a realizat Michael Jackson mişcările de dans imposibile din punct de vedere bio...

EntertainmentPrinţul Charles, românizat: înainte de masă bea o ţuica

Prinţul Charles şi-a continuat vacanţa în Transilvania şi sâmbătă, unde a ajuns pentru prima dată pe Valea Crișului, aca...

EntertainmentGwen Stefani se retrage de pe scena muzicala

Cântăreaţa americană Gwen Stefani a declarat într-un interviu că se află la "capătul călătoriei sale ca muzician, din ca...

Externe
ExterneNoul bilant al cutremurul din Japonia: 4 morti, 380- raniti,...

Seismul cu magnitudinea 6,1 care a zguduit luni dimineaţa Osaka, cea de-a doua metropolă ca mărime din Japonia, a provoc...

ExterneKim Jong-un, vizită oficială de două zile în China

Liderul suprem nord-coreean Kim Jong-un a ajuns, marţi, în China, unde va discuta cu preşedintele Xi Jinping despre summ...

ExterneSTAR WARS.Trump a ordonat o Forţă militară spaţială

Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut, luni, Pentagonului să creeze o forţă militară spaţială, în scopul dobândirii "d...

ExterneFost ministru israelian, inculpat ca spion al Iranului

Un fost ministru israelian a fost inculpat vineri de spionaj în favoarea Iranului, a anunţat luni, într-un comunicat, Sh...

ExterneATAC ARMAT în faţa unei şcoli din Marea Britanie

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost împuşcat luni dimineaţă, în apropierea unei şcoli primare de lângă oraşul Bury, ...

ExterneDepartamentul de Stat trimite un oficial la Bucureşti. Vezi ...

Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, va vizita luni Bucureşti, unde se va întâ...

Justiție
JustițiePreşedintele FRF, Răzvan Burleanu, în vizorul DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus în mişcare cercetările în dosarul plângerilor penale făcute de mai mu...

JustițieExclusiv! Scrisoarea procurorilor DIICOT către Iohannis

154 de procurori DIICOT i-au transmis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care îi prezintă mai multe motive pent...

JustițieCSM tărăgănează discuţiile pentru apărarea Justiţiei

Peste o mie de magistraţi care consideră că justiţia a fost atacată nepermis de politicieni în ultimele săptămâni mai au...

JustițieCSM o bagă din nou în sedinţă pe Kovesi

Secţia pentru procurori a CSM se va pronunţa, în 20 iunie, în cazul acţiunii disciplinare în care procurorul-şef DNA, La...

JustițiePreşedintele ICCJ, despre schimbarea Codurilor penale: „Sunt...

Preşedintele Curţii Supreme, Cristina Tarcea, a declarat joi că a urmărit procesul legislativ privind schimbarea Coduril...

JustițieIohannis nu ia in calcul demisia șefei DNA

După întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, preşedintele, Klaus Iohannis, a raspuns la intebarea dacă demisia ş...

Social
SocialArenele BNR trec la Guvern

Senatul a aprobat marţi proiectul de lege prin care arenele sportive deţinute de Banca Naţională a României în Parcul Co...

SocialCum erau clasificaţi ţiganii în perioada robiei

Până la dezrobirea lor, în 1856, în Moldova şi Ţara Românească locuiau un sfert din romii din Europa, respectiv peste 20...

SocialTopul celor mai mari salarii si al celor mai mulţi şomeri in...

Comisia Naţională de Prognoză a publicat Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până ...

SocialRector UB: Facultăţile private au dus la erodarea calităţii...

Pregătirea studenţilor la universităţile particulare se află sub media universităţilor publice, susţine rectorul Univers...

SocialRomânii dispuşi sa plătească

Pe baza experientelor avute, clienţii percep serviciile oferite de o companie în două feluri: fie foarte bune, fie foart...

SocialKPMG: România, creşterea artificială in topul salariilor min...

România a urcat anul acesta o poziţie în topul ţărilor europene în funcţie de salariul minim brut pe economie, ajungând ...