logo
luni, 21 ianuarie 2019


Categorii

Înălțarea Sfintei Cruci aduce iconari si meșteri iscusiți la Muzeul Țăranului Român, de vineri până duminică

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) va avea loc o nouă ediţie a Târgului iconarilor şi al meşterilor cruceri, de vineri până duminică, în curtea interioară şi sala Acvariu.

Conform organizatorilor, evenimentul îşi propune să redescopere şi să recupereze frumuseţea icoanei, evitând expresiile kitsch şi serializările industriale pentru scopuri comerciale.

"Muzeul Naţional al Ţăranului Român continuă tradiţia celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători ale Ortodoxiei - Înălţarea Sfintei Cruci -, printr-o nouă serie de întâlniri cu artişti şi meşteri iconari, care are loc, în fiecare an, în preajma zilei de 14 septembrie, în cadrul Târgului iconarilor şi al meşterilor cruceri. Anul acesta vă aşteptăm în perioada 14 - 16 septembrie, între orele 10,00 şi 18,00", informează MNŢR, într-un comunicat transmis luni.

Participarea unor iconari demult consacraţi în cadrul târgurilor MNŢR şi prezenţi în colecţii particulare şi muzeale, cât şi a unor iconari nou descoperiţi asigură, ca şi anii trecuţi, calitatea şi valoarea viziunii lor asupra meşteşugului, potrivit sursei citate.

"Structura târgului rămâne, ca întotdeauna, mai aproape de atmosfera unei sărbători, celebrând prin prăznicare, sfinţi protectori, heruvimi şi Crucea în variante neîmpuţinate, toate zugrăvite şi închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, cruciţe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte şi lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. Adăugăm acestora pânzături ştergare, scoarţe, aduse în târg de colaboratorii noştri mai vechi şi mai noi", arată organizatorii.

Printre obiceiurile târgului, atelierele de pictură pe sticlă şi lemn, dar şi cel de însemnat şi încrustat cruci vor fi prezente în acest an cu tehnici şi teme prin care copiii, dar şi adulţii "sunt invitaţi să descopere cum desenau iconarii vechi izvoadele şi zugrăveau sfinţii şi îngerii, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează şi se încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră, în cadrul unor întâlniri cu câţiva dintre iconarii şi crucerii al căror meşteşug prezintă atât o raportare adecvată la canon, cât şi o sursă de inspiraţie pentru noi creaţii".

Ca o desăvârșire a discursului închinat icoanei, organizatorii invită publicul să viziteze expoziţia Colecţia Muşat: o geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene, deschisă în această perioadă la Sala Foaier.

În armonia târgului putem savura gustări tradiționale cum ar fi "ceaiurile de leac, cozonacii, dulceţurile, mierea, prăjiturile de casă şi zacusca".

Intrarea este liberă.

Sursa: agerpres.ro

12 sep 13:07
Comentarii
Ultimele Știri
SocialTâlhăria de la Şotânga. „Hoţi se pare că au ştiut treaba ast...

O femeie în vârstă de 63 de ani a fost tâlhărită în noaptea de vineri spre sâmbătă. Poliţiştii din Dâmboviţa caută patru...

SocialCarmen Iohannis, cu elevii la teatru, alături de ambasadorul...

În fotografia postată, ea apare avându-i în dreapta pe ambasdorului Germaniei la Bucureşti Cord Meier-Klodt şi pe soţia ...

SocialBaschet feminin. Victorie importantă pentru CSM Târgovişte, ...

Baschetbalistele Clubului Sportiv Municipal Târgovişte au reuşit o nouă victorie esenţială în lupta pentru ocuparea locu...

PoliticOrban, despre ordonanţa anunţată de Toader: E clar că PSD-AL...

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, că ordonanţa de urgenţă anunţată de Tudorel Toader pentru repunerea în termen...

SportHalep, ameninţaţă: Osaka şi Svitolina rămân în cursă pentru ...

Optimile de la Australian Open au continuat în noaptea de duminică spre luni, iar cele două jucătoare care au nevoie ca ...

ExterneRenaşterea colonialismului şi suferinţa morală a Europei de ...

Într-un articol publicat în The Jerusalem Post, Gol Kalev scrie despre retrezirea spiritului colonialist european ale că...

SocialCe drepturi ai dacă firma de zbor ţi-a pierdut bagajul. După...

Persoanele care călătoresc cu avionul au, conform legislaţiei europene, o serie de drepturi în calitate de consumatori, ...

SocialCe efecte psihologice are confortul la serviciu şi acasă

Studii recente ale psihologilor demonstrează că atunci când avem confortul asigurat la locul de muncă şi acasă scăpăm ma...

SocialVacanţele în Emiratele Arabe, excursii pline de culoare şi s...

Dubai, cel mai cunoscut oraş din Emiratele Arabe, este plin de atracţii pentru turiştii cu foarte mulţi bani, dar şi pen...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].