logo
miercuri, 23 ianuarie 2019


Categorii

Incendiu la o mănăstire din Teleorman: un muncitor mort, pagube de circa 100.000 de lei. Focul a fost stins după 7 ore

Atelierul de tâmplărie al unei mănăstiri din Teleorman a fost cuprins de foc vineri noaptea, 19 octombrie, la scurt timp după miezul nopţii. Pompierii s-au luptat cu flăcările circa 7 ore. Pagubele sunt în valoare de circa 100.000 de lei.

Mobilizare de forţe vineri noaptea la o mănăstire din Siliştea Gumeşti, Teleorman: 4 echipaje de pompieri din Roşiorii de Vede cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, un echipaj de la punctul de lucru Dobroteşti cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autocisternă cu apă de la Detaşamentul de Pompieri Zimnicea si o autospecială cu apă de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Siliştea.

Prin 112 s-a anunţat că un incendiu s-a produs la un atelier de tâmplărie al Mănăstirii Sf. Panteliomon din Siliştea Gumeşti. Toate echipajele amintite au intervenit în jurul orei 00.30.

„La sosirea fortelor de intervenţie, focul se manifesta generalizat la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi, fără pericol de extindere la alte imobile deoarece acestea erau amplasate la o distanţă mai mare. În interiorul atelierului au fost 3 persoane. Două dintre ele au reuşit să iasă la timp, iar una a fost prinsă. Şi-a pierdut viaţa. Victima este un bărbat de aproximativ 59 de ani, care lucra acolo“, precizează purtăroul de cuvânt al ISU Teleorman.

Pompierii s-au luptat cu flăcările aproape 7 ore. Incendiul a distrus bunuri estimate la circa 100.000 de lei: acoperişul atelierului - realizat din lemn învelit cu ţiglă ceramică -, mai multe aparate şi maşini electrice de prelucrare a lemnului, 3 butelii de gaz, 2 autoturisme parcate în apropiere, 8 tone de lemne de foc si tablorile electrice trifazice.

Din primele cercetări, reprezentanţii pompierilor consideră că focul a izbucnit, cel mai probabil, de la un cablu electric defect ce alimenta aparatele de prelucrare a lemnului.

Mai puteţi citi:

240 de incendii de vegetaţie uscată în doar o lună, în Teleorman. Avertismentul pompierilor

20 oct 11:59
Comentarii
Ultimele Știri
SocialUn şofer amendat pentru lipsa trusei medicale a sunat la 112...

Un şofer oprit în trafic şi amendat de poliţişti a găsit o metodă neobişnuită de a se răzbuna pe agenţii de la Circulaţi...

PoliticLudovic Orban spune că informaţiile conform cărora primarul ...

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că sunt simple zvonuri informaţiile că primarul din Iaşi, Mihai Chiric...

PoliticRobu: Printr-o regretabilă eroare în exprimare, în loc de di...

Primarul din Timişoara, Nicolae Robu, revine şi spune că, "printr-o regretabilă eroare în exprimare", a afirmat în decla...

ExterneSute de mii de venezueleni protestează faţă de Nicolas Madur...

Sute de mii de venezueleni au ieşit pe străzi miercuri pentru a cere demisia guvernului preşedintelui Nicolas Maduro, sc...

SocialSalvamontiştii din Sibiu avertizează că în munţii Făgăraşulu...

Salvamontiştii din Sibiu avertizează că în munţii Făgăraşului riscul producerii unor avalanşe este mare - 4, pe o scală ...

SocialCâte arme de foc au fost confiscate de poliţişti. Numărul lo...

Numărul actelor de braconaj a crescut în judeţul Hunedoara în 2018, la fel şi numărul armelor de foc pe care poliţiştii ...

SocialPoliţia a făcut un anunţ oficial în privinţa şoferului impli...

O tânără în vârstă de 20 de ani din Suceava a murit în noaptea de duminică spre luni, 21 ianuarie, într-un accident de c...

PoliticAmbasadorul României la Washington s-a întâlnit cu secretaru...

Ambasadorul României la Washington, George Maior, s-a întâlnit, la Pentagon, cu Mark. T. Esper, secretarul Forţelor Tere...

PoliticÎncă un ministru din Guvernul Dăncilă povesteşte că a adopta...

În contextul informaţiilor publicate recent în presă despre familia premierului Viorica Dăncilă, care a adoptat în ianua...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].