logo
vineri, 24 mai 2019


Categorii

INTERVIU INTEGRAL ”Gândurile lui Cristoiu”: Rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei, o lovitură cumplită dată României, sub oblăduirea lui Lazăr şi Iohannis/ “Resurecţia fostei Securităţi este victoria lui Augustin Lazăr”

Ion Cristoiu spune că rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei nu aduce niciun document nou şi răstoarnă tot ceea ce se ştia până acum despre evenimentele din decembrie 1989. Jurnalistul a afirmat la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că potrivit acestui rechizitoriu, Nicolae Ceauşescu este un martir, care nu a fost înlăturat, ci a căzut de la sine.

Despre Augustin Lazăr, proaspătul pensionat din postul de procurer general, Ion Cristoiu afirmă că acesta pleacă din funcţie după ce a îndeplinit trei mari obiective ale Securităţii, unul dintre acestea fiind şi trimiterea în judecată a dosarului Revoluţiei.

Jurnalistul atrage însă atenţia că în rechizitoriul din acest dosar a fost scos termenul de revoluţie şi înlocuit cu lovitură de stat. “A fost o lovitură de stat în partea a doua, nu în prima parte. Nu putea să cadă Ceauşescu chiar aşa de la sine”, a precizat Ion Cristoiu.

În plus, prin procesul care este denunţat în rechizitoriu, Nicolae Ceauşescu este transformat într-un martir. “Psihoza cu teroriştii, care psihoză ne explică ei cu citatele pe care le-am dat şi eu aici, dar cel mai important din tot, acest grup a pus la cale procesul lui Ceauşescu, şi ţineţi-vă bine, de ce? Pentru că omorându-l pe Ceauşescu ei îl scoteau din joc pe cel care ştia că ei sunt agenţi sovietici (...) Nu e nicio dovadă, este o poveste ... La 30 de ani de la Revoluţie avem următoarea poveste, Nicolae Ceauşescu a fost un martir, că ştia, nu-i aşa? ”, a subliniat Ion Cristoiu.

Despre remaniere, jurnalistul spune că nu era necesară şi generează instabilitate la nivelul Guvernului, iar preşedintele Iohannis este dator în numele interesului naţional să nu aprobe propunerile PSD. Cât priveşte restructurarea Guvernului, dacă ar avea loc, jurnalistul este de părere că va trece de votul Parlamentului deoarece până la europarlamentare cel puţin nimeni nu are interesul să pice Guvernul Dăncilă.

Mai mult, chiar dacă i s-a retras sprijinul politic şi a demisionat, Tudorel Toader va rămâne în continuare ministrul Justiţiei. “A rămas în continuare şi vă spun şi de ce e pe locul întâi pentru că el va rămâne ministru Justiţiei cred că până după prezidenţiale”, a afirmat Ion Cristoiu.În opinia sa, Toader rămâne în funcţie cu acceptul liderului PSD, Liviu Dragnea care prin deciyia Cex nu a dorit decât să arate activului de partid că l-a pedepsit pe cel care s-a opus ordonanţelor de urgenţă pe Codurile penale.

În cazul lui Dragnea, Ion Cristoiu declară că sentinţa în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman va fi tranşată abia după alegerile prezidenţiale deoarece nimeni nu vrea să-şi asume riscul, iar aparenta pasare a migii între instanţa supremă şi CCR face parte dintr-o diversiune menită să arunce vălul peste adevărata instituţie care îl va ajuta să scape de condamnare pe liderul PSD.

Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii Gândurile lui Cristoiu, alături de mine se află jurnalistul Ion Cristoiu, bine aţi venit.

Ion Cristoiu: Bine v-am găsit.

Monica Mihai: Iată temele săptămânii: guvernul PSD şi-a mai remaniat trei miniştri. Avem un proces în cazul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive care a fost amânat pentru data de 20 mai. Care sunt strategiile electorale pentru alegerile europarlamentare care se aproprie. Îl avem pe Augustin Lazăr, Procurorul General al României care şi-a anunţat faptul că vrea să se pensioneze în această lună. Informaţii noi în dosarul Revoluţiei, mai exact a apărut rechizitoriul. Avem lovitura electorală a săptămânii şi topul obişnuit al celor cinci politicieni ai săptămânii.

Ion Cristoiu: Domnul Augustin Lazăr s-a pensionat deja, i s-a semnat decretul e cum se spune, istorie. Mă rog, depinde ce istorie.

Monica Mihai: Haideţi să începem cu primul subiect, remanierea guvernului.

Ion Cristoiu: Discuţiile, comentariile în legătură cu, de fapt nu, cu hotărârea Comitetului Executiv Naţional, toate au fost acaparate de retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader şi felul acesta s-a evitat esenţa acestor hotărâri şi anume o nouă remaniere. O nouă remaniere pentru că sub motivul că 2 dintre demnitari…

Monica Mihai: Urmează să candideze la alegerile europarlamentare.

Ion Cristoiu: Şi sigur şi retragerea sprijinului politic. De ce spun asta este foarte important, deoarece avem de a face cu o remaniere, fosta remaniere, scandalul, s-a încheiat în 21 februarie când în sfârşit a semnat domnul Klaus Iohannis şi pentru 2 dintre cei remaniaţi, nu a apucat să treacă o lună şi dacă nu mă înşel prin 25 martie…

Monica Mihai: Au apărut din nou informaţii.

Ion Cristoiu: Nu numai că au apărut informaţii de la duşmani, domnul Liviu Dragnea a anunţat că va face remaniere.

Monica Mihai: Care este scopul unei remanieri? Având în vedere că ultima abia s-a încheiat aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Deci, în primul rând, e o remaniere nejustificată pentru toţi trei. Cei doi demnitari, cele două ministre nu trebuiau remaniate. Statutul Uniunii Europene de europarlamentar spune că după ce eşti validat, după ce se termină alegerile eşti pe primele locuri ale unui partid, teoretic ai intrat ca europarlamentar, urmează o validare de către Parlamentul European şi apoi ai două luni la dispoziţie să optezi, adică să rămâi sau să pleci. Deci, din acest punct de vedere, nu are nici o justificare, nicăieri nu se cere ca doi candidaţi să plece.

Monica Mihai: Scriaţi dumneavoastră în editorialul de vineri că Liviu Dragnea s-a bucurat cumva că miniştrii au plecat, sau candidează la europarlamentare pentru a rămâne aceste locuri libere pe care le-ar putea da…

Ion Cristoiu: Nu s-a bucurat, le-a provocat el, pentru că am explicat mai înainte că de fapt această remaniere a celor doi este nejustificată. Puteau să rămână în continuare sau dacă PSD e atât de exigent nu le mai punea pe listă pentru că avem de a face cu a nu ştiu câta remaniere, este o impresie catastrofală de haos, de instabilitate guvernamentală, era clar că preşedintele Klaus Iohannis nu va semna şi că va amâna sine die, deci se va lungi acest scandal, lungindu-se este imaginea de guvern care nu funcţionează.

Monica Mihai: Haos general.

Ion Cristoiu: Nici în cazul lui Tudorel Toader nu avea nici o justificare pentru că argumentele publice ale lui Liviu Dragnea împotriva lui Tudorel Toader sunt subţiri, fără nici o valoare. Deci avem de a face, însă eu cred că chiar e vorba de 3 locuri nu de 2, domnul Liviu Dragnea supravieţuieşte, aşa cum am scris, luând aşa s-a mai ivit o gură flămândă pe undeva care vrea nişte bomboane în teritoriu şi atunci lui acela i se dau nişte locuri. Singurele locuri pe care le mai are, bombonele, sunt locurile în guvern. Şi atunci pe cele 2 locuri le-a rezolvat în sensul că le trimite practic şi teoretic la Bruxelles şi atunci s-au eliberat 2 locuri în faţă la cinema şi pot fi ocupate de persoane solicitate de diferiţi lideri, este jocul lui pe care îl face întotdeauna pentru a supravieţui.

Monica Mihai: Întrebarea este: vor fi ocupate aceste locuri? Va semna Klaus Iohannis decretele de numire a noilor miniştri?

Ion Cristoiu: Nu, domnul Klaus Iohannis este dator din punct de vedere al interesului naţional, nu o să spunem că le va semna, sigur nu le va semna pentru că el nu trebuia să semneze nici data trecută, în decembrie, remanierea aceea catastrofală, nejustificată cu şapte miniştri, nu avea nici o justificare, nu era… o remaniere presupune o analiză serioasă a diferitelor compartimente şi cu o justificare publică le remaniem. Dar, de regulă, nu se remaniază pentru că ea presupune instabilitate. În aceste condiţii, domnul Klaus Iohannis, dacă nu făcea jocuri politice, şi ar fi fost într-adevăr un preşedinte, nu trebuia să semneze pentru toţi. Şi acum este dator, chiar este dator să nu semneze, pentru că s-a ajuns într-o situaţie în care PSD…

Monica Mihai: Remaniază miniştrii pe bandă rulantă.

Ion Cristoiu: Se joacă şi care are sigur un grad de implicaţie asupra ministerelor ţării pentru că nu are nici un sens să povestesc. Gândiţi-vă că miniştrii care pleacă acum, nici nu mai ştiu, bine pe Rovana Plumb mai ştiam că e ministru.

Monica Mihai: Dar aceasta Natalia Intotero…

Ion Cristoiu: Bun, în acest moment, până în această perioadă pre-remaniere pentru că mai e ceva foarte important, s-a vorbit de remaniere în general, puteau toate Ministerele au rămas în aşteptare în 25 martie să vadă cine pleacă. Aceasta provoacă clar o mare instabilitate într-un guvern, într-un compartiment, e clar că rămân în continuare stăpânii guvernului, aparatului acela de care v-am zis…

Monica Mihai: Cei din mâna a doua.

Ion Cristoiu: De care se plânge Liviu Dragnea şi nici un ministru în condiţiile în care ei se schimbe atât de des nu poate să impună programul de guvernare. Un ministru până vine îi trebuie vreo lună să vadă.

Monica Mihai: Până se adaptează…

Ion Cristoiu: Unde e toaleta, unde e biroul, cine face cafele, până se face chimia între el şi cei cu care lucrează şi atunci se întâmplă 2 lucruri. 1 cei cu care lucrează spun, lasă că în curând o să plece. 2 el nu reuşeşte să impună nimic din programul de guvernare, din programul cu care a venit. Şi nu trece 2 luni şi e remaniat sau începe un zvon de remaniere. Nu se leg din punctul acesta de vedere. Schimbarea celor doi premieri, celor două guverne în doi ani, numeroasele remanieri culminând cu aceasta şi fără justificare este o instabilitate un haos cu grave consecinţe asupra administrării ţării şi preşedintele este obligat, nu de jocuri politice, dacă va semna va face chiar jocuri politice, pentru că spune că semnează pentru ca PSD să se prăbuşească. Nu trebuie să semneze, e dator din punct de vedere al intereselor naţionale.

Monica Mihai: Întrebarea este: şi ce va face PSD, va avea trei ministere în fruntea cărora nu vor avea miniştri activi? Există vreo şansă pentru ei să meargă pe varianta de restructurare şi astfel să poată să treacă un guvern refuzat de Klaus Iohannis?

Ion Cristoiu: Poate să fie, am auzit-o, dar ar fi o nerozie şi mai mare. Să ne lămurim, restructurarea unui guvern este o decizie care se ia pentru perfecţionare muncii guvernului. Adică din două motive pot fi luate în partidul de guvernământ: fie pentru a da un suflu nou, am restructurat, restructurare înseamnă reducerea numărului ministerelor, regândirea ministerelor asta înseamnă restructurare,adică ajungem la guvernare noi partidul de guvernământ, ceva nu merge pentru că e prea mare guvernul sau prea mic. Sau înfiinţăm nişte noi ministere, poate că e nevoie de un minister al treburilor publice, ori în cazul de faţă nu poţi să rezolvi o remaniere, care teoretic e banală, prezentând-o ca restructurare. Dacă vor să facă restructurare până la europarlamentare atunci ar trebui regândită…

Monica Mihai: Structura guvernului

Ion Cristoiu: Structura guvernului ar trebui... şi dacă tot e vorba ca această restructurare, aceşti noi miniştri puşi nu mai trec de preşedinte, uite propun domnului Liviu Dragnea şi PSD să o pună pe doamna Olguţa Vasilescu la Transporturi, dacă tot face o restructurare. Adică o restructurare trece prin Parlament, este un efort uriaş, sigur că iar o lună de zile nu mai lucrează nimeni că restructurare înseamnă regândire, dar măcar rezolvi această chestiune. Eu cred că nu o va face pentru că ei cel puţin până la europarlamentare sunt pregătiţi să conducă interimare, iar în cazul domnului la Ministerul Justiţiei aşa cum a spus domnul Tudorel Toader, va conduce în continuare domnul Tudorel Toader.

Monica Mihai: O ultimă întrebare pe subiect: şi dacă să zicem s-ar ajunge la restructurare ce şanse ar avea să treacă o restructurare prin Parlament având în vedere că tot Parlamentul este în campanie electorală, va intra în curând în campanie electorală?

Ion Cristoiu: Nu cred că e această restructurare ar pica în Parlament deoarece nimeni nu are interesul să pice acest guvern, cel puţin până la europarlamentare. PNL nu are interes, USR nu are interes, dar eu pariez că nu vor face restructurare, a mai rămas puţin până la europarlamentare şi nu îşi pot permite, acum o să conducă cu interimare.

Monica Mihai: Un subiect care a fost de mare interes în această săptămână este procesul lui Liviu Dragnea, un proces în care magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit că vor amâna înfăţoşarea pentru data de 20 mai.

Ion Cristoiu: Nu, au programat ultima şedinţă, era ultima şedinţă, şedinţa în care se ţine ultimul cuvânt şi s-a şi ţinut ultimul cuvânt, urma ca Instanţa să fie în pronunţare şi toată această aşteptare a fost dată peste cap de procurorii DNA, o solicitare neobişnuită pentru că ei au ridicat două chestii de neconstituţionalitate care se vor duce la CCR şi numai după ce vor fi judecate acelea…

Monica Mihai: Se poate reveni la procesul…

Ion Cristoiu: Nu, procesul poate să continue pentru că există o hotărâre că nu se suspendă procesul, dar trebuie în funcţie de decizia Curţii. 20 mai sunt aproape, în primul rând că sigur complici şi completul deoarece…

Monica Mihai: Dar de ce au făcut procurorii DNA acest gest? Nu ştiau că se va amâna?

Ion Cristoiu: Aici răspunsul trimite la două complicităţi, la gestul ieşit din comun al DNA care de abia acum şi-au dat seama că e o excepţie de neconstituţionalitate, procesul fiind de câteva luni, procesul în apel şi completul care în asemenea momente, că sunt specialist în procese, când partea deversă intervine cu ceva nou în mersul procesului, în cazul de faţă partea adversă era DNA, avocaţii apărării cer…

Monica Mihai: Timp pentru a pregăti strategia.

Ion Cristoiu: Completul a dat un termen de o lună şi ceva.

Monica Mihai: După care DNA a cerut grăbirea termenului, lucru care a fost refuzat.

Ion Cristoiu: Deci e clar că e o manevră pentru că putea, să presupunem că DNA era într-o piesă singur de capul ei, această instituţie, atunci completul spunea foarte bine peste o săptămână. Dar putea să spună retrageţi-vă, întrerupem şedinţa că acolo sunt câteva rânduri, ce să pregătească apărare.

Monica Mihai: Nu e nevoie de o lună şi 2 săptămâni.

Ion Cristoiu: După asta ieşind un oarece scandal în rândul tefeliştilor DNA a venit iar cu o comedie în care a spus cerem urgentarea procesului, păi cum să ceri urgentarea procesului când amânarea a fost în urma acestei solicitări a DNA.

Monica Mihai: Mai e interesant că în această săptămână trebuia să se pronunţe si CCR pe sesizarea privind completurile de 3 şi CCR a amânat termenul vineri pentru data de 20 mai. Este aceeaşi zi în care se prezintă şi Liviu Dragnea în faţa magistraţilor de la Înalta Curte.

Ion Cristoiu: Cred că este o diversiune de aparentă trimitere a mingii de la Înalta Curte la CCR în aşa fel încât noi să nu ştim care din cele două îl ajută, mă întorc şi vă spun în nici într-un caz CCR.

Monica Mihai: Şi dacă CCR acceptă sesizare făcută de Iordache?

Ion Cristoiu: Nu v-a accepta, nu va accepta pentru că CCR este o piesă forte pentru interesele chiar strategie ale României, poate să vină un moment în care Curtea Constituţională este ultima instanţă şi poate este nevoie la un moment dat de o manevră a CCR să blocheze…

Monica Mihai: Şi nu trebuie să îşi piardă credibilitate.

Ion Cristoiu: Da, să blocheze ceva foarte important pentru România. Şi atunci se păstrează, cum am zis şi data trecută ţineţi minte că eu am spus că nu va fi condamnat, atunci se păstrează diversiunea cu CCR, toată lumea e atentă la CCR, ce va face.

Monica Mihai: Când de fapt Înalta Curte va fi cea care…

Ion Cristoiu: Când va fi pe partea aceasta şi va fi strategia amânării până după prezidenţiale, garantez. Din mai multe motive: 1, nu îşi permite nimeni în România acest proces, este totuşi politic, adică e politic în sensul că putea să fie sau putea să nu fie, nu e genul de proces X la a omorât pe Y, a recunoscut şi nu ai ce să îi faci. E un proces pe care putea să îl aibă orice om politic din România , primar şi ce o fi, că toţi fac astfel de şmecherii, de şolticării, că aduc acolo la partid, bun. În aceste condiţii orice decizie luată acum până la prezidenţiale este riscantă, pentru sistem, pentru partenerii noştri strategici. Dacă îl achiţi nu şti ce iese, adică s-ar putea ca Dragnea să crească aşa…

Monica Mihai: Şi să fie candidatul ideal pentru prezidenţiale şi chiar să câştige.

Monica Mihai: Se dezumflă electoratul de dreapta.

Ion Cristoiu: Dacă îl condamnă, există două mari riscuri. 1 să vină cineva, de fapt Viorica Dăncilă, cel puţin interimar un timp pentru că ea este executiv şi atunci tema anticorupţie şi penalilor se duce, că mă rog va fi probabil trema că ea e nu ştiu…

Monica Mihai: Şi practic tot dreapta are de pierdut.

Ion Cristoiu: Da, se duce tema. În momentul în care vine altcineva decât Liviu Dragnea, tema de până acum Liviu Dragnea e penal şi pentru asta sacrifică justiţia s-a terminat. La care se mai adaugă un lucru foarte important, ei au investit foarte mult în demonizarea lui Liviu Dragnea, aţi observat.

Monica Mihai: Şi dacă el pleacă se pierde subiectul principal.

Ion Cristoiu: El e subiectul de demonizare şi îl faci pe ăla diavol şi în al doilea rând nu ştii reacţia electoratului PSD. Dacă acum îl condamni s-ar putea să vină la europarlamentare şi să facă 100% pentru prezenţă şi pentru liderul lor, adică nu ştii. Şi atunci din punct de vedere politic, social, strategic, se preferă amânarea până după prezidenţiale. Nici justiţia nu îşi poate permite, vă reamintesc cazul Iohannis, da?

Monica Mihai: Da dar era puţin diferită situaţia, exista un candidat anunţat, Liviu Dragnea nu este încă un candidat anunţat.

Ion Cristoiu: Păi nu, el nu e anunţat, dar este candidat.

Monica Mihai: Adică cine trebuie să ştie, ştie.

Ion Cristoiu: Exact, ştiu asta. Repet, se va amâna. Va veni 20 mai şi se pensionează una din judecătoarele din complet la 1 iunie, se amână. Deci după părerea mea totul, caracteristica acestei perioade de campanie electorală pe care noi am tot spus în care nimic nu… şi iarba creşte electoral şi florile înfloresc electoral, foarte dură campanie electorală, va duce şi la amânarea pe termen de câteva lunia tuturor şi remanierilor şi numirilor, toată lumea aşteaptă un moment în care una dintre forţe, pentru că deocamdată ele sunt în echilibru, să fie la pământ şi atunci cealaltă forţă îşi va impune punctul de vedere şi numai după prezidenţiale se poate întâmpla asta.

Monica Mihai: Am vorbit şi aţi spus şi dumneavoastră că este un an în care nici iarba nu creşte sau perioadă în care nici iarba nu creşte.

Ion Cristoiu: Creşte, dar creşte electoral. Adică e albastră şi nu verde.

Monica Mihai: Se apropie alegerile europarlamentare, pe 26 mai românii vor merge la vot, partidele deja şi-au turat motoarele, sunt poate multe dintre ele în campanie prin gesturile şi prin declaraţiile politice pe care le fac, haideţi să analizăm puţin strategiile partidelor din această perioadă.

Ion Cristoiu: Strategiile partidelor principale, şi trebuie să le trecem în revistă, PSD, PNL, USR-PLUS, ALDE, PMP, PRO-România, UDMR-ul nu are o strategie, el are o strategie să iasă maghiarii la vot, acolo nu are niciun rost. Este o strategie a cărei principală ţintă este chestiunea prezenţei la vot.

Monica Mihai: E foarte importantă această prezenţă.

Ion Cristoiu: Europarlamentarele au arătat până acum maxim, cred că a fost prin 2014...

Monica Mihai: 32%.

Ion Cristoiu: 32%, dar ala a fost un an de prezidenţiale, când a fost 32%, în rest a fost 29%, nu s-a atins 30%, oricum destul de slab şi 32%. Şi atunci, în aceste condiţii de prezenţă maximă de 32%, problema este dacă e o prezenţă de genul acesta bat partidele care au structuri în teritorii, adică PSD şi PNL, dar mai ales PSD pentru că electoratul iese la vot, nici nu ştie că iese pentru europarlamentare.

Monica Mihai: Ei ies la vot pentru că le spune preotul...

Ion Cristoiu: Primarul, maşinăria din...

Monica Mihai: Din sat, din comune...

Ion Cristoiu: Să nu uităm că PSD-ul are marea majoritate a administraţiilor şi ăsta este electoratul de stânga. Celelalte partide de pe partea dreaptă au interesul scoaterii la vot pentru că electoratul de dreapta e un pic mai sofisticat, adică nu e chiar aşa să iasă mânat din urmă.

Monica Mihai: Şi pentru că există presiunea referendumului.

Ion Cristoiu: Nu. Referendumul nu are nicio valoare.

Monica Mihai: N-are valoare pentru PNL?

Ion Cristoiu: Nu. Nu are valoare de aducere la vot, ăla a fost făcut pentru ca să nu creadă electoratul USR că preşedintele României nu luptă împotriva corupţiei.

Monica Mihai: Păi şi dacă nu se validează referendumul nu va fi asta o bilă neagră pentru PNL şi dreapta?

Ion Cristoiu: Am rămas la strategie. Şi atunci, dacă aţi observat, are o singură temă ”România merită mai mult” şi dacă aţi observat nu sunt aşa de dramatizaţi, de isterici, fac reuniuni dar ei nu merg pe strategie de acum ori niciodată.

PNL merge prin aducerea lui Rareş Bogdan pe strategia europarlamentarele sunt alegeri parlamentare anticipate

Monica Mihai: Ieşiţi din casă este neapărat să votaţi.

Ion Cristoiu: O schimbare a avut loc, uriaşă, la PNL care merge prin aducerea lui Rareş Bogdan, am şi scris, şi prin temă, merg pe strategia europarlamentarele sunt alegeri parlamentare anticipate, dacă noi câştigăm depunem moţiune de cenzură, venim la putere. Deci asta e o strategie de aducere la vot, vor veni ăia de la PNL...

Monica Mihai: Ceea ce-şi doresc cei de la PNL.

Ion Cristoiu: La USR, deocamdată, nu văd nicio strategie în afară de faptul că e strategia victimizării care e deja fumată în România, aţi observat ei sunt totdeauna victimele a nu ştiu ce, nu au avut reuniuni, nu cred că tema veniţi la vot că penalii din România sau corupţii nu ştiu ce ne fac. Eu nu cred... eu cred că cea mai bună strategie este strategia PNL pentru că îţi mobilizezi electoratul tău care e flămând, nu uitaţi că din 2012 nu mai sunt la putere şi electoratul vrea, vorba lui Caragiale, vrea să vină şi el, electorat înseamnă administraţie publică, primari, politicieni, redactori şefi, jurnalişti care vor şi ei posturi şi probabil că pe asta pariază PNL, în asta constă. Celelalte, dacă le luăm la rând, PMP-ul nu pot să-mi dau seama cu ce aduce el la vot...

Monica Mihai: În afară de prezenţa pe cap de listă a lui Traian Băsescu...

Ion Cristoiu: Da, dar aia, uite, interesant, aia este o strategie de venit pozitiv. Adică PNL-ul merge pe veniţi la vot să le dăm peste bot, uite că rimează, aşa merge PNL-ul, ieşiţi la vot, vot negativ, trebuie să-i dăm jos. S-ar putea să fie eficientă pentru că PSD-ul guvernează de vreo şapte ani, deja ei sunt plictisiţi...

Monica Mihai: Dar nu va fi asta o capcană pentru PNL dacă ei îşi atrag electoratul spunându-le că ”vom da jos guvernul”, dacă ei nu vor reuşi să dea jos guvernul nu vor fi taxaţi la prezidenţiale?

Ion Cristoiu: Nu. Îl vor da pentru că...

Monica Mihai: Dacă se schimbă dinamica din parlament, probabil.

Ion Cristoiu: Dacă faceţi un minim scenariu veţi vedea că n-are cum să nu se schimbe, deci în condiţiile în care PNL obţine un scor istoric, mare.

Monica Mihai: Ce înseamnă un scor istoric pentru PNL?

Ion Cristoiu: Nu ştiu, cât au ei acum, dublu decât au ei acum, da? Şi PSD-ul obţine 25% s-a terminat.

Monica Mihai: Deşi, am mai discutat noi în ediţiile trecute, sondajele interne au arătat PNL clasat foarte bine, totuşi, în ultimele alegeri, PNL nu a reuşit să convingă electoratul.

Ion Cristoiu: Nu a reuşit să convingă electoratul pentru că nu era această strategie veniţi la vot ca să dăm jos PSD-ul. Deci avem pe de o parte o strategie de demonizare a PSD-ului, toate acestea, unde se duc, PSD e urmărit, e hăituit, nu credeţi, am mai trăit din 90, este asta şi de ideea veniţi la vot să-i dăm jos, nu să venim noi, să-i dăm jos pentru că nu mai sunt de suportat.

Monica Mihai: Treaba asta cu demonizarea PSD-ului a mai existat şi la alegeri în trecut, la ultimele alegeri locale când PSD a obţinut un scor fantastic.

Ion Cristoiu: Ei au obţinut un scor fantastic în 2016 când nu erau la guvernare, nu erau la putere. Stai să vedem, alegeri au fost în 2012. Atunci erau un USL, da, deci alegeri parlamentare, după asta a venit 2016, unde graţie, ca să fac eu aşa un agramatism, lui Klaus Iohannis, inspiraţiei lui geniale în ghilimele, a venit acest guvern tehnocrat care a luat din presiune, deci dacă rămânea guvernul Ponta, întotdeauna un guvern care e la putere şi mai ales gen PSD...

Monica Mihai: Are şanse să creeze nemulţumire.

Ion Cristoiu: Da, creează, nu o nemulţumire nu în sensul că... şi dacă guvernează foarte bine, la un moment dat lasă impresia de vechi, de aceleaşi lucruri...

Monica Mihai: E nevoie de schimbare.

Ion Cristoiu: Da, de schimbare şi din punctul acesta de vedere alta este atmosfera anul acesta. Suntem după doi ani în care PSD-ul a lăsat impresia unei guvernări dictatoriale, dar şi a unei guvernări haotice, din punctul acesta de vedere. Şi atunci poate să existe, nu la electoratul de stânga, care e puţin, la electoratul de dreapta e nevoie hai măi să ieşim odată la vot şi...

Monica Mihai: Să ne punem oamenii noştri la putere...

Ion Cristoiu: Nu, să-i dăm jos, asta este. Eu de aia am spus că PMP-ul nu prea are şanse că el merge pe ideea votaţi-ne deoarece Traian Băsescu...

Monica Mihai: Candidează la europarlamentare.

Ion Cristoiu: Da, şi ne va reprezenta acolo. Am spus, problema fundamentală a europarlamentarelor este prezenţa la vot nu ce votezi, prezenţa. Dacă este 40% s-a terminat cu PSD-ul. Pentru că înseamnă că au venit la vot

Monica Mihai: Şi cei care nu au fost în anii trecuţi...

Ion Cristoiu: Nu mai spun că dacă e 50% cum spun cei de la PNL, ceea ce nu cred, s-a terminat. În România orice prezenţa la vot peste structuri de partid pe care le domină PSD-ul înseamnă un rezultat care este împotriva PSD-ului. Vin oameni care n-au votat, pentru că fiind de dreapta, au fost dezamăgiţi de dreapta, dar nici cu PSD-ul nu vor vota.

Monica Mihai: Săptămâna aceasta a fost o săptămână interesantă dacă stăm să privim două personaje din justiţia din România, vorbim de procurorul general al României Augustin Lazăr şi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Augustin Lazăr s-a pensionat în această săptămână, iar ministrul Tudorel Toader a demisionat. Cei doi, care păreau duşmani poate pe alocuri, au plecat împreună de la conducerea a două instituţii foarte importante din justiţie.

Ion Cristoiu: Situaţia lor nu este asemănătoare, domnul Lazăr s-a pensionat şi e istorie, nu mai are cum să mai revină, nu-l mai văd, acestea sunt poveşti cu Curtea Constituţională că se va duce...

Monica Mihai: Asta voiam să vă întreb, e foarte interesant, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de procuror general în urmă cu câteva săptămâni. Ce i-a schimbat atitudinea cu 180 de grade de s-a hotărât să se pensioneze?

Ion Cristoiu: Cei care îl cunosc pe domnul Lazăr spun că e un gen mor cu voi de gât, am înţeles aşa, eu nu-l cunosc.

Monica Mihai: Asta cum se traduce?

Ion Cristoiu: Adică acum a făcut de-al dracului, el ştia că se pensionează dar a zis uite de-al dracului plec când vreau eu şi vă iau, vă şantajez, vă iau peste picior pe toţi, numai aşa se explică pentru că este greu de imaginat. Sigur că era vorba şi de pensie, dar putea să anunţe că se pensionează, sunteţi de acord?

Monica Mihai: Da. Ar fi putut.

Augustin Lazăr a îndeplinit trei mari obiective ale fostei Securităţi

Ion Cristoiu: Putea şi dezamorsa. El însă, după părerea mea, a îndeplinit, a îndeplinit că altfel nu văd nicio explicaţie, trei mari obiective ale fostei Securităţi.

Monica Mihai: Care sunt acelea?

Ion Cristoiu: Primul, scoaterea termenului de revoluţie şi înlocuirea lui cu lovitură de stat.

Monica Mihai: Vorbim de dosarul revoluţiei.

Ion Cristoiu: Şi transformarea lui Ceauşescu într-un martir prin procesul care este denunţat în acest rechizitoriu. O lovitură cumplită, aproape destrămătoare la adresa GDS, ceea ce n-a reuşit nici măcar FSN, nici Vadim Tudor timp de 30 de ani pentru că GDS şi Societatea Timişoara care erau vârfurile de lance ale anticomunismului, l-au apărat neştiind că el se pensionează, ei credeau că...

Monica Mihai: Va merge mai departe.

Ion Cristoiu: Da, ei s-au angajat pe ideea el va rămâne în continuare, candidează, e procuror şi avem omul nostru acolo. Şi o lovitură cumplită pe de o parte dată anticomunismului, pe de altă parte imaginii de deţinuţi politici. Faptul că în mod mizer şi în mod securistic, nu negativ, cei de la GDS, anticomuniştii au început să spună că deţinuţii duşi la Cotroceni de către PSD erau de drept comun, să ştiţi că acest text l-am mai auzit. La fosta Securitate din 90 într-una şi la Corneliu Vadim Tudor. Deci din 90, că ştiu foarte bine istoria, fosta Securitate a avut această... lovitură de stat, şi eu am avut-o, dar am avut-o pe cont propriu şi sigur că la un moment dat, eu tot susţinând, sigur au venit şi ei şi mi s-au dat unele documente... Asta este, a doua GDS trebuie să dispară şi a treia, deţinuţii politici sunt deţinuţi de drept comun care era teză de-a lui Vadim Tudor. Deci avem de-a face cu o reabilitare a lui Vadim Tudor fără precedent graţie domnului acesta.

Monica Mihai: De ce ar face Augustin Lazăr jocurile Securităţii?

Ion Cristoiu: Poate o fi de-al lor, nu ştiu. Eu, care, vă spun, din 90 am fost prudent şi cu anticomunismul şi cu ideea de revoluţie, eu însumi sunt surprins că după 30 de ani a ceea ce considerăm în manuale Revoluţie, ştiţi şi dumneavoastră că sunteţi tânără, da, vine o autoritate a statului care este Parchetul General şi ne spune că a fost lovitură de stat dată de Moscova, atenţie, o să discutăm, foarte important. Atunci ce să spun, este sub oblăduirea domnului Lazăr şi a domnul Iohannis, adică ei au oblăduit această, dacă vreţi o să discutăm, această lovitură cumplită din nou dată României. Deci eram şi suntem ţară coruptă, da, şi suntem o ţară care...

Monica Mihai: Nu mai avem revoluţie.

Ion Cristoiu: Nu mai avem revoluţie şi o ţară care, atenţie, care îşi trimite în judecată pe unul din preşedinţii României, primul preşedinte al României, n-am niciun motiv să-l simpatizez pe Ion Iliescu, atenţie, pentru ce? Crimă împotriva umanităţii că l-a răsturnat pe Ceauşescu, dumneavoastră înţelegeţi ceva? Dacă sunteţi în Occident înţelegeţi ceva din ţara asta? Băi, ăia sunt nebuni? Timp de 30 de ani ne-au înnebunit pe noi, Occidentul, că au făcut revoluţie, da?

Resurecţia fostei Securităţi este victoria lui Augustin Lazăr

Monica Mihai: Şi acum aflăm că n-a mai fost revoluţie.

Ion Cristoiu: Nu numai că n-a fost revoluţie, aflăm că cel care l-a răsturnat pe Ceauşescu e (acuzat de?) crime împotriva umanităţii, iar procesul Ceauşescu a fost, sigur, o farsă ceea ce ştiam şi noi, dar a fost o farsă pusă la cale de Ion Iliescu. Dumneavoastră ce să înţelegeţi despre această ţară? Din punct de vedere oficial, una e să scriu eu, una e să scrie un istoric şi alta e să dea oficial. Deci din punctul acesta de vedere domnul Lazăr şi-a îndeplinit toate obiectivele. Nu ştiu dacă i-au fost date, dar eu aşa pot să interpretez. Resurecţia fostei securităţi, n-am nimic cu ea, am fost şi eu nuanţat în atitudinea faţă de ea, este victoria lui, adică el a fost cel care... Aa, că cei din GDS, anticomuniştii, Societatea Timişoara nu şi-au dat seama că în momentul în care te ţii de un principiu nu poţi să-l aperi pe Lazăr. Şi dacă ţie ţi-e frate, era clar, a fost procuror, s-a terminat. Numai că ei l-au apărat pentru că ei n-au fost atenţi la ce-am zis eu că are...

Monica Mihai: Că el va pleca.

Ion Cristoiu: Că va pleca. Că dacă el le spunea, sunteţi de acord, asta este o enigmă. De ce nu le-a zis. Dacă el le spunea domnilor uite ce se întâmplă, sunt nevinovat...

Monica Mihai: Vreau să ies la pensie.

Ion Cristoiu: Ies la pensie, lăsaţi-mă în pace. NU, ei l-au apărat că au fost convinşi că el va rămâne, putea să rămână interimar acum, da.

Monica Mihai: O perioadă putea, din punct de vedere procedural da.

Ion Cristoiu: Aşa rămânea interimar şi ei... Aşa a fost motivul. Îl apărăm pe Lazăr, indiferent ce a făcut în trecut, deoarece este luptătorul nostru pentru independenţa justiţiei. Păi luptătorul s-a pensionat.

Monica Mihai: Vine alt luptător.

Ion Cristoiu: Nu, s-a pensionat, eu asta spun. Aici este incorectitudinea. El ştia că deja se pensionează.

Monica Mihai: Şi nu a spus nimănui cui ar fi trebuit.

Ion Cristoiu: A spus public, şi atunci ăia neştiind, ei fiind cum sunt, au sărit să-l apere crezând că el va rămâne acolo în prima linie. El între timp a plecat. Asta a fost marea clapă trasă de domnul Lazăr celor din partea lor, electoratului lui, fanilor lui, nu ai mei. Pentru că el a lăsat impresia că va rămâne în continuare prin depunerea candidaturii. Nu vi se pare aberant.

Monica Mihai: Practic le promitea că va rămâne şi încearcă să rămână în fruntea luptei anticorupţie.

Ion Cristoiu: La iluzia asta a contribuit şi înscrierea lui. Deci, nu numai că nu a anunţat că se pensionează...

Monica Mihai: E posibil să-şi fi dorit într-adevăr să mai obţină un mandat de procuror general?

Ion Cristoiu: Nu. A făcut de-al dracului. Ca să îi ia peste picior. Ceva e în neregulă, cum să-şi fi dorit. Dar ce, putea să mai fie? Adică cine îl mai... e om bătrân, vine din comunism, da, cum credeţi că un procuror ca el credea că, chiar dacă nu ieşea acest scandal, îl va trece. Concursul depindea de domnul ministru al Justiţiei, da? Credeţi că dacă nu apărea acest scandal, domnul Tudorel Toader îl punea pe el procuror? Nu. Şi în acel moment nu avea cum câtă vreme ministrul Justiţiei nu te propune, da, preşedintele nu are ce semna. Deci el ştia de la început...

Monica Mihai: Că se loveşte de o piedică la Ministerul Justiţiei.

Ion Cristoiu: Da. Deci indiferent de teoria cu tot acest scandal cu trecutul lui s-a creat ca să nu mai poată fii procuror din nou, că trebuia reînnoit mandatul este o prostie pentru că oricum nu i se reînnoia. N-avea cum. Şi cel care v-a veni după domnul Tudorel Toader nu-şi putea permite faţă de PSD să-l propună pe el. Pentru că în pixul ministrului Justiţiei stă desemnarea lui potrivit cheii. Ca să ajungă la Cotroceni trebuie să semneze ministrul Justiţiei.

Monica Mihai: Dacă nu semnează nu ajunge la Cotroceni.

Ion Cristoiu: El ştia că n-are nicio şansă, se înscrie, tot de-al dracului, nu-i aşa. Şi în timpul ăsta ăilalţi, cum erau ei mai prostuţi, aşa, a zis lasă, foarte frumos...

Monica Mihai: Îl apărăm...

Ion Cristoiu: Îl apărăm ca să rămână acolo în prima linie, chiar dacă noi ne facem de râs, îl apărăm pentru că noi avem nevoie acolo de un luptător pentru independenţa justiţiei, care luptător s-a pensionat, cu vreo 5000 de euro, mă rog, e frumos în România.

Monica Mihai: Aţi vorbit adineauri despre Dosarul Revoluţiei. Săptămâna aceasta a apărut şi rechizitoriul.

Ion Cristoiu: Trebuie să fac o paranteză. Aşa cum s-a comportat până acum şi din informaţiile pe care le am să ferească Dumnezeu ca vreo unul care a fost în piesă cu el să zică ceva despre el.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Ăsta este genul de om care iese şi îi dă în gât pe toţi. Ascultaţi ce vă spun, o să vedeţi că nu i se întâmplă nimic. Adică şi Iohannis şi toţi ăia de acolo, că n-a făcut numai pentru Iohannis aranjamente, da? Deci, el, ca fel de a fi, fiind tip, aşa, al dracului, nu v-a avea nimeni curaj. În momentul în care va vedea că cineva din gaşca lui, inclusiv Iohannis, vor spune ceva, el e în stare să iasă la televizor, să iasă şi să dea la Antena 3 documente. Garantez. Şi atunci va avea o pensie liniştită, dacă nu cumva domnul Klaus Iohannis va gândi, tocmai ca să-l liniştească, să-l trimită la Curtea Constituţională. Cred că ar avea nevoie Iohannis să-l pună undeva să-l aibă la mână, nu-i aşa? Că altfel...

Monica Mihai: Şi să-i asigure un loc cald, spuneţi dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Un loc cald şi să-l ai la mână. Un loc cald înseamnă şi salariu, da? Înseamnă un post şi atunci în postul ăla poate să tacă. Dar dacă îl lasă numai la pensie şi la un moment dat se enervează...

Monica Mihai: Deci spuneţi că trebuie să urmărim dacă domnul Iohannis îl va nominaliza la Curtea Constituţională pe Augustin Lazăr.

Ion Cristoiu: Da sau dacă cineva din anturajul lui Klaus Iohannis va spune ceva despre el negativ, în sensul ăsta vom vedea.

Monica Mihai: Spuneţi-mi vă rog aţi citit rechizitoriul din dosarul Revoluţiei?

Ion Cristoiu: L-am citit aproape ca pe o carte.

Monica Mihai: Ce aduce nou acest rechizitoriu?

Ion Cristoiu: Acest rechizitoriu este o poveste cu cocoşul roşu, v-am spus şi iată că am ajuns şi eu să invoc că am avut dreptate, că nu va fi nicio probă directă? Nu există nicio probă directă. Deci faţă de ce ştiam noi de 30 de ani, eu care am cercetat domeniul ăsta sunt doctor în Revoluţie şi în terorism şi m-a preocupat, în rechizitoriu ăsta n-am văzut evocat niciun document nou. Singurul document nou invocat, într-un fel şi folosit, este raportul Comisiei Senatoriale, cred că a fost între... nu mai ţin minte, 92, 93, 94, care raport a fost publicat, dar depoziţiile de acolo ale celor care au fost chemaţi şi de la servicii şi de la armată au fost ţinute secrete şi ele sunt invocate foarte mult. Primul lucru, juridic, ei nu aduc ca argumente în miile alea de pagini oameni chemaţi acum că ei între timp au murit...

Monica Mihai: Ei se bazează tot pe declaraţiile trecute.

Ion Cristoiu: Da, şi ei spun următorul lucru, având în vedere că la Comisia Senatorială s-a depus sub jurământ, ei le consideră declaraţiile acelea ca declaraţii în instanţă. Repet, în momentul în care ai pornit dosarul revoluţiei, pentru a dovedi să spunem fenomenul terorist trebuie să vină depoziţia lui Stănculescu. Stănculescu a murit, da? Şi folosesc depoziţia lui Stănculescu, nu din presă...

Monica Mihai: Din Comisiile Senatoriale...

Ion Cristoiu: Din Comisii invocând faptul că, spune în text, ei la comisii au depus jurământ.

Monica Mihai: Deci are valoare juridică.

Ion Cristoiu: Are valoare juridică. În esenţă, dar e greu, am şi vrut să spun, dumneavoastră care aveaţi patru ani atunci, tot ce vă spun e ca şi cum mi-ar povesti cineva cum a murit Stalin, şi eu aveam câţiva ani. Sigur, am citit, dar una e să trăieşti...

Monica Mihai: Una e să trăieşti şi alta e să citeşti doar.

Ion Cristoiu: În esenţă, ei numesc dosarul Revoluţiei pentru că analizează şi prima parte, represiunea lui Ceauşescu şi-l fac vinovat pe Ceauşescu, în prima parte a rechizitoriului şi, având în vedere autoritatea de lucru judecată, în sensul că el a fost condamnat la Târgovişte, consideră că el nu mai poate fi chemat, lăsând la o parte faptul că a şi murit. Bun. În această primă parte, şi să vă ţineţi bine să nu râdeţi, Ceauşescu este dictator şi secretar general al PCR. Urmează partea a doua, fenomenul terorist care cuprinde un capitol însemnat procesul Ceauşescu. În capitolul cu procesul Ceauşescu, Ceauşescu este preşedintele României.

Monica Mihai: Adică i s-a schimbat rolul.

Ion Cristoiu: Da, adică dincoace este dictatorul, secretarul general nu mai e preşedintele României... În esenţă este următorul lucru, nedovedit, nu ştiu, poate că au pe acolo... Ei spun aşa, înainte de 22 decembrie s-a constituit un grup din care făcea parte Ion Iliescu, Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Cico Dumitrescu.

Petre Roman a devenit premier nu pentru că era cu ei, ci pentru că avea un tată care a fost comunist

MM. Petre Roman.

Ion Cristoiu: Nu. Aici aţi greşit. Ăsta era grupul, da? Nici Măgureanu nu. Grupul ăsta, zic ei, se opunea lui Ceauşescu pentru că erau de partea ruşilor, avem document aici. De ce erau ei de partea ruşilor nu ştiu, am scris noi.

Monica Mihai: Există dovezi aduse în acest sens în rechizitoriu?

Ion Cristoiu: Nu există. Deci asta e tema. Era un grup preconstituit care se întâlnea şi care voia să îl dea jos pe Ceauşescu şi voia să îi ia locul pentru că erau toţi pro-sovietici. Spune în document. Nu există nicio probă că dacă le avea... A căzut Ceauşescu, cum a căzut Ceauşescu nu ni se explică. Adică grupul era acasă, înţelegeţi ca să râdem. Deci grupul era acasă, Voican era acasă, ăla acasă, Iliescu... Cade Ceauşescu, ei n-au nicio contribuţie, grupul, la căderea lui Ceauşescu...

Monica Mihai: Doar au constatat.

Ion Cristoiu: De ce a căzut Ceauşescu, puteţi să mă întrebaţi, de la sine. Şi grupul ăla, gândiţi-vă că noi alcătuim un grup, da, uite, noi. Grupul ăla zice gata, şansa să punem mâna pe putere, a căzut Ceauşescu, ne ducem şi îi luăm locul, da?

Monica Mihai: S-au organizat pe moment?

Ion Cristoiu: Da, nu. Ei s-au trezit dintr-o dată cu Ceauşescu căzut, înţelegeţi? Potrivit documentelor ăstora, de la sine. Ceauşescu a căzut de la sine. Şi atunci au spus Ceauşescu a plecat, da? Exact cum spune Iliescu, eram la Editura tehnică şi deodată a venit cineva şi a spus Ceauşescu a fugit şi el a zis extraordinar, a fugit Ceauşescu, mă rog. Şi atunci grupul ăsta s-a hotărât să pună mâna pe putere. Care sunt argumentele, păi argumentele sunt următoarele. În primul rând că au fost împreună, cu excepţia lui Petre Roman şi Petre Roman era cu ei, dar o să vedeţi.

Monica Mihai: Dar el este un caz aparte în acest dosar.

Ion Cristoiu: În acest dosar Petre Roman este considerat... Doi, toţi au fost numiţi şefi, din grup. Este scos Măgureanu care şi el a fost numit şef, dar Măgureanu nu e în grup, aţi înţeles? Caramitru şi el a fost şef, da, Petre Roman. Se spune că la Petre Roman a fost numit premier, explică ei, pentru că era, avea, tatăl lui fost comunist.

Monica Mihai: Ceea ce a fost un motiv...

Ion Cristoiu: Deci aţi înţeles. Grupul s-a numit între ei şefi cu excepţia lui Petre Roman care a devenit premier nu pentru că era cu ei...

Monica Mihai: Ci pentru că avea un tată care a fost comunist.

Ion Cristoiu: Da, şi care s-a afirmat în zilele revoluţiei. Acest grup preconstituit a pus la cale, împreună, sigur cu Stănculescu, Stănculescu nu rezultă că era din grup, dar... Psihoza cu teroriştii, care psihoză ne explică ei cu citatele pe care le-am dat şi eu aici, dar cel mai important din tot, acest grup a pus la cale procesul lui Ceauşescu, şi ţineţi-vă bine, de ce? Pentru că omorându-l pe Ceauşescu ei îl scoteau din joc pe cel care ştia că ei sunt agenţi sovietici. Aşa spune documentul ăsta. Ştiu că vă uitaţi... m-am mirat eu care... Asta este, ferească Dumnezeu, e o teză a fostei securităţi, eu o ştiu pe de rost din 90. Deci Ceauşescu aici este martir şi, atenţie, nu mai e secretar general este preşedinte. Nu există nicio dovadă... de exemplu Nicolae Militaru, cu care eu, fiind mai bătrân, am stat de vorbă de mai multe ori, la el acasă am fost, eram pe vremea aia, deci la Militaru a existat un zvon, n-a apărut în presă, adică nicăieri nu se spune că el era agent al ruşilor, da? Normal era să aducă o dovadă. Nu e nicio dovadă, este o poveste, este oricum... La 30 de ani de la revoluţie avem următoarea poveste, Nicolae Ceauşescu a fost un martir, că ştia, nu-i aşa?

A fost o lovitură de stat în partea a doua, nu în prima parte. Nu putea să cadă Ceauşescu chiar aşa de la sine.

Monica Mihai: Şi revoluţia a fost lovitură de stat.

Ion Cristoiu: Dar vedeţi dumneavoastră, lovitură de stat interesantă, o lovitură de stat în partea a doua, nu în prima parte. Eu am susţinut teza loviturii de stat că au şi participat, înainte, la cădere, după părerea mea sigur. Am stat de vorbă cu fiecare din aceşti participanţi, am avut interviuri, la fiecare, inclusiv lui Iliescu, le-am spus domnule, care e problema că aţi dat lovitură, pentru că toţi care au fost, inclusiv Petre Roman îmi răspundeau în felul următor: a fost o revoltă populară, spontană şi s-a creat un vid de putere şi pe vidul ăla de putere noi ne-am dus şi am salvat ţara. Aşa spuneau ei. Stai puţin, nu putea să cadă Ceauşescu chiar aşa de la sine.

Monica Mihai: Fără ajutor.

Ion Cristoiu: Aţi avut complicităţi. Deci nu a fost nicio complicitate pentru căderea lui Ceauşescu. El a căzut. Au ieşit nişte oameni în stradă aşa şi atunci grupul ăsta a zis gata...

Monica Mihai: A salvat România

Ion Cristoiu: Nu a salvat, a pus mâna pe putere, dar acum eu vă întreb şi dumneavoastră să mă întrebaţi logic, dar dacă nu era grupul ăsta cine punea mâna pe putere?

Monica Mihai: Asta este o întrebare la care ar trebui o dată să facem o ediţie specială şi să discutăm întreaga ediţie doar despre dosarul Revoluţiei.

Ion Cristoiu: Nu, să vedem care era grupul ălalalt care putea să pună mâna pe putere în afară de grupul Iliescu.

Monica Mihai: Avem lovitura electorală a săptămânii. Care este din punctul dumneavoastră de vedere lovitura din această săptămână?

Tudorel Toader e o personalitate, nu mai spun că ăştia noi care sunt în locul celor vechi n-a auzit nimeni de ei

Ion Cristoiu: Eu am spus că lovitura electorală este cea dată de PSD propriului procentaj deoarece pentru această nouă remaniere care se va lungi, o să vedeţi, şi dacă ar trece la restructurare, teorii, deci oricum vom mai pierde vreo lună de zile cu...

Monica Mihai: Cu numirea, cu decizia preşedintelui Klaus Iohannis.

Ion Cristoiu: O să se mai gândească, ăhă... vine Paştele lui, după asta vin...

Monica Mihai: Vine Paştele nostru, al românilor...

Ion Cristoiu: Şi în felul acesta adânceşte această idee de guvernare haotică pe care o are şi pe care o foloseşte ca slogan PNL-ul, lasă la o parte noile propuneri. Îmi pare rău, adică Tudorel Toader e o personalitate, nu mai spun că ăştia noi care sunt în locul celor vechi n-a auzit nimeni de ei, mă rog.

Topul politicienilor săptămânii

Monica Mihai: Haideţi să trecem la topul săptămânii al politicienilor, top cinci. Cine se află pe locul cinci şi de ce?

Ion Cristoiu: Pe locul cinci este domnul Augustin Lazăr care a acţionat ca un om politic, că dacă acţiona ca un profesionist spunea domnule, bine, plec, nicio problemă, sigur, o să am o pensie mai mică, dar... politicienii se gândesc şi la pensia lor.

Monica Mihai: Pe locul patru cine este?

Ion Cristoiu: Pe locul patru este Klaus Iohannis care apelează din nou, ca şi în 2014, ca în locul lui să meargă o carte, ştiţi că domnia sa a scos o carte...

Monica Mihai: Eu.ro, în această săptămână a avut lansarea, o lansare maiestuoasă.

Ion Cristoiu: Iertaţi-mă, ca jurnalist, păi ăsta e titlu să vândă o carte? Eu.ro, adică, nu ştiu, dacă spunea Uniunea Europeană în pielea goală cred că o mai citea...

Monica Mihai: Era mai citită?

Ion Cristoiu: Nu, staţi să ne lămurim. Întâi editorul, primul lucru pe care îl discuţi este titlul atrăgător că vine pe tarabă. Eu.ro...

Monica Mihai: El a zis şi o chestie interesantă legat de această carte în care spunea că a scris-o domnia sa, i-a luat trei luni...

Ion Cristoiu: În câteva luni mai mult decât mine, eu nu reuşesc să scriu o carte şi chiar cu asta mă ocup.

Monica Mihai: Şi cum a putut să jongleze între cariera de preşedinte şi cea de scriitor.

Ion Cristoiu: Deja mi se pare un personaj duios-comic domnul preşedinte scriind pentru că... care ar fi trebuit să fie explicaţia, de regulă, preşedinţii în exerciţiu, cu excepţia celor care ies la... cum a fost Churchill, memorii, tot ce fac ei, mai ales în domeniul ăsta al scrisului, se folosesc (?) bătălii politice, că altfel s-ar pensiona şi ar scrie cărţi, da? S-ar retrage la mănăstire. Domnul Klaus Iohannis normal era să explice că a lansat cartea că s-a considerat că în perioada aceasta de bătălie pentru Uniunea Europeană să intervină să scrie o carte, pentru că e o carte, de fapt, pentru popularizarea Uniunii Europene, da. Să intervină şi, sigur că a fost greu pentru că e preşedinte, că n-a avut timp şi cu greu, dar trebuia să o facă. Domnul preşedinte a început ca un poet, a spus că a scris-o în câteva luni, deci...

Monica Mihai: A avut timp să scrie...

Ion Cristoiu: Păi, nu, se mândrea, adică a avut timp, înseamnă nu se mai ocupa de preşedinţie. N-avea editură, ca şi mine, adică marea problemă a celor care scriu cărţi şi nu sunt preşedinţi este faptul că trebuie să găsească o editură să-i publice. Cartea vă recomand să o citiţi este o splendoare, e alcătuită din propoziţii simple gen Ana are mere, Joiana face muuu. Adică...

Monica Mihai: E uşor de citit.

Ion Cristoiu: Da, adică sună... vă dau din memorie, spune aşa: ”Esenţa democraţiei este votul. Cetăţenii trebuie să meargă la vot.” Ştiu că- zâmbiţi, dar nu există...

Monica Mihai: Fraze complexe.

Ion Cristoiu: Există numai propoziţii simple, toate banale care sunt luate din broşurile Uniunii Europene. De exemplu, spune aşa: ”Hotărârile Comisiei Europene sunt obligatorii.”

Monica Mihai: Sunt obligatorii.

Ion Cristoiu: Păi, da, dar asta e, iertaţi-mă, cartea e vreo 59 de lei, între noi fie vorba. Dacă, la o emisiune viitoare, dacă domnii de la Curtea cea veche nu dau publicităţii contractul o să-mi permit, cu toate riscurile să spun că este o şmecherie financiară pentru că cartea costă 59 de lei. Vă întreb de ce nu...

Monica Mihai: Este scumpă, spune-ţi, pentru o asemenea carte.

Ion Cristoiu: Urieşeşte, staţi să ne lămurim, şi cărţile mele sunt mai ieftine. Deci este foarte scumpă, textul este de vreo 100 de pagini, el l-a făcut de 400 cu caractere mari şi vă întreb următorul lucru: dacă el a vrut să facă o carte pentru poporul român, da? Uite o întrebare, mi-a venit acum, el a vrut să facă poporul român, să-l ajute să înţeleagă Uniunea Europeană, da? Păi de ce nu o dă pe gratis? Sau să pună un preţ încât să ia numai editura, da?

Monica Mihai: Să se acopere cheltuielile.

Ion Cristoiu: Da. Păi cu 59 de lei, care carte, vă atrag atenţia, va fi distribuită obligatoriu de PNL-işti, ca şi Pas cu pas, da? Deci va avea un tiraj mare, banii vor veni şiîi va încasa cine?

Monica Mihai: Probabil preşedintele României. Cine se află pe locul trei în această săptămână?

Ion Cristoiu: Pe locul trei este domnul Eugen Nicolicea care a devenit de acum vedetă, era şi înainte, dar acum este...

Monica Mihai: Acum a ieşit în prima linie.

Ion Cristoiu: Acum a ieşit în prima linie. Şi el nu e genul... el e din ăsta mai în vârstă, mai bătrân.

Monica Mihai: Credeţi că va fi mai vorbăreţ decât Tudorel Toader dacă ajunge ministru?

Ion Cristoiu: Nu. Deci Tudorel Toader, aşa cum am spus şi l-a şi supărat, e o vedetă, lui îi plac toate astea, să ţină cuvântări pe scări, discursuri... Nu, Eugen Nicolicea nu va fi... el e foarte bun pe regulament, sigur, nu e talia domnului Tudorel Toader, dar poate, să nu surâdeţi, poate că ar fi mai bun ministru al Justiţiei decât Tudorel Toader care are în continuare această nevoie de spectacol, dacă aţi observat. Nicolicea nu e...

Monica Mihai: Aşa a şi venit, aşa a şi plecat.

Ion Cristoiu: Da, dar la un moment dat când faci prea mult spectacol nu mai ai timp să...

Monica Mihai: Să legiferezi.

Ion Cristoiu: Să legiferezi sau să fiarbă ciorba din bucătărie, se ocupă de spectacol.

Monica Mihai: Cine este pe locul doi?

Ion Cristoiu: Pe locul doi este Viorica Dăncilă care a reuşit să întreţină în această perioadă zvonuri şi iluzia că ea se opune domnului Liviu Dragnea, iată că s-a dus la Botoşani cu Liviu Dragnea şi creşte ca imagine, i-a ajutat foarte mult această perioadă, pe ideea de alternativă la domnul Liviu Dragnea, dacă domnul Liviu Dragnea ar face un pas înapoi sau ar fi condamnat, sigur vine preşedinte interimar doamna Viorica Dăncilă.

Monica Mihai: Şi cine se află în fruntea clasamentului din această săptămână?

Ion Cristoiu: Cine putea să fie decât Tudorel Toader, cred că nu mai e nevoie să vă reamintesc tot spectacolul cu demisia, cum îşi dă demisia, n-am înţeles de ce şi-a dat-o după ce a fost revocat, cum a trimis-o, azis întâi să se duce el, apoi a trimis-o pin şofer şi toate în faţa presei. A rămas în continuare şi vă spun şi de ce e pe locul întâi pentru că el va rămâne ministru Justiţiei cred că până după prezidenţiale. Pentru că el a spus aşa, atenţie, şi-a dat demisia, nu că e revocat, cu condiţia, adică şi-a dat demisia că el pleacă numai în momentul în care, atenţie...

Monica Mihai: Apare în Monitorul Oficial.

Ion Cristoiu: Numele următorului. Nu, nu, nu, nu, nu, a zis aşa, n-a zis când apare în Monitorul Oficial că nu mai e. deci el spune aşa: Ministerul este foarte important, da, eu numi pot permite să plec decât când vine un înlocuitor, ca la pilot, da?

Monica Mihai: Aşa, să predau manşa.

Ion Cristoiu: Păi predau manşa... Deci nu pleacă în momentul în care e semnată revocarea.

Monica Mihai: Ci în momentul când semnat şi numit un nou ministru.

Ion Cristoiu: Şi când va fi numit un nou ministru?

Monica Mihai: Rămâne să vedem...

Ion Cristoiu: Păi, nu. Şi asta înseamnă că până atunci rămâne...

Monica Mihai: În fruntea Ministerului Justiţiei.

Ion Cristoiu: În fruntea ministerului cu acceptul lui Liviu Dragnea. A fost o întreagă comedie, Liviu Dragnea a vrut să arate electoratului activ...

Monica Mihai: Că-l dă jos pe Tudorel Toader.

Ion Cristoiu: Pentru că el nu a făcut acele ordonanţe, nu-i aşa, dar acum e Tudorel Toader rămânând la minister şi nemaiavând cine să semneze, nu vor mai putea fi semnate Ordonanţele de Urgenţă.

Monica Mihai: Rămâne să vedem în ediţiile viitoare ce se mai întâmplă la Ministerul Justiţiei

21 apr 17:29
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].