logo
marţi, 25 septembrie 2018


Categorii

LEGILE JUSTIŢIEI | Iordache: Sunt cel puţin 100 de articole care pot fi îmbunătăţite la Codul de procedură civilă

Preşedintele Comisiei pentru Legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat, miercuri, că există cel puţin 100 de amendamente care pot îmbunătăţii Codul de procedură civilă, unele referindu-se la durata procesului sau a intervalului emiterii unei hotărâri judecătoreşti.

"Sunt cel puţin 100 de articole care pot fi îmbunătăţite. S-a plecat de la deciziile CCR, care sunt în general obligatorii, dar s-a venit şi cu chestiuni practice pe care CSM le-a invocat că prin modificarea Codului de procedură civilă. (..) Sunt mai multe chestiuni, unele sunt chiar necesare, cu durata procesului, cu executarea silită, cu durata în care un judecător ar trebui să motiveze o hotărâre, aţi văzut că sunt cel puţin două opinii, aceea de a fi în 45 de zile sau dacă nu, în 30 de zile plus 30, în total în 60 de zile. A fost o întreagă dezbatere şi discuţie legată de cine ar trebui să motiveze o hotărâre, dacă judecătorul respectiv, din motive neimputabile lui, părăseşte instanţa, adică este promovat la o instanţă de acelaşi rang sau la o instanţă de rang superior. Sunt foarte multe lucruri. N-aş putea spune că sunt unele mai importante decât altele", a afirmat deputatul PSD, Florin Iordache, la finalul şedinţei de miercuri a Comisie speciale în care au fost dezbătute modificările la Codul de procedură civilă.

Forul legislativ de specialitate nu a dat vot asupra amendamentelor de modificare a Codului de procedură civilă, ci a făcut o trecere în revistă a acestora şi o dezbatere asupra propunerilor. Şedinţa a durat patru ore, iar la discuţii au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ai Parchetului General şi ai Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

Următoarea şedinţă a Comisiei pentru legile justiţie care va avea ca subiect Codul de procedură civilă se va desfăşura miercuri, 23 mai, de la ora 14.00. Forul parlamentar de specialitate are în dezbatere şi proiecte de lege care vizează modificări la Codul penal şi cel de procedură penală.

16 mai 19:40
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentCine e prima femeie care a reuşit să apese butonul roşu la „...

Ilka Kiş, în vârstă de 26 de ani, este prima femeie care a reuşit să parcurgă întreg traseul şi să apese butonul roşu la...

EntertainmentFotografii de colecţie: cum era viaţa oamenilor înainte de a...

Un pasionat de fotografie a descoperit negative foto ce surprind viaţa oamenilor înainte să fie dependenţi de tehnolgie....

SportDrama lui Alibec: a ieşit în lacrimi de pe teren. Mulţescu s...

Astraa trecut cu 3-0 de Gaz Metan Mediaş în ultimul joc al etapei a noua din Liga 1. Giurgiuvenii au acumulat 17 puncte ...

ExterneRaport militar: Myanmarul a comis atrocităţi împotriva musul...

O investigaţie guvernamentală americană a concluzionat că militarii din Myanmar au desfăşurat o campanie coordonată de c...

SocialCele mai amuzante bancuri universitare. De ce înjură studenţ...

Bancurile scrise pe seama studenţilor sunt printre cele mai amuzante. În cele ce urmează vă vom prezenta o selecţie cu z...

SocialUrmaşul celebru al marelui povestitor Ion Creangă. Cum arată...

Scriitorul copilăriei noastre, Ion Creangă, a avut în familia sa urmaşi care i-au dus cu mare cinste numele mai departe....

SocialCinci aspecte inedite despre Belgia. Cât a durat cea mai lun...

Este patria cicolatei de lux şi a berii de calitate, este ţara în care se mănâncă, probabil, cei mai mulţi cartofi prăji...

SocialFOTO Vizita lui Nicoale Ceauşescu la Baia de Arieş în 1976. ...

Începutul exploatării miniere de cupru din Apuseni a fost marcat printr-o vizită de lucru fastuoasă realizată de Nicolae...

SocialNunţile regale ale monarhilor români, umbrite mereu de scand...

Familia Regală a României a domnit sub auspiciile crezului impus Carol I: ”Totul pentru ţară, nimic pentru mine”, dar to...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].