logo
duminică, 16 iunie 2019


Categorii

LISTA bolilor pentru care te duci direct la URGENȚĂ! N-ai nevoie de trimitere

CNAS a publicat lista bolilor pentru care te duci direct la Urgență , fără să ai nevoie de trimitere de la medicul de familie, în contextul în care circa 25% dintre aceștia nu au semnat prelungirea contractelor cu caselele de sănătate și nu mai au dreptul să emită astfel de adeverințe.

În timp ce greva medicilor de familie continuă și 25% dintre ei nu au semnat actele adiționale care prelungesc contractul-cadru de anul trecut până la 31 martie 2018, CNAS a publicat lista bolilor pentru care nu ai nevoie de trimitere.

"Perioada de semnare a actelor adiționale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat. Furnizorii de servicii medicale care nu au semnat actele adiţionale vor putea intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie a.c.) ce vor putea fi încheiate la o dată anunţată ulterior de casele de asigurări de sănătate. Menţionăm că până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate peste 75% din medicii de familie au semnat actele adiţionale menţionate. Totodată, precizăm că asiguraţii cu urgenţe medico-chirurgicale precum şi cu 59 de afecţiuni nominalizate în anexa la prezentul comunicat (între care se numără afecţiunile oncologice, diabetul, hepatita cronică, astmul bronşic, dar şi afecţiunile copilului cu vârsta sub un an) se pot prezenta la consultaţie direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere", anunță CNAS.

Iată LISTA bolilor care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate (anexa 13 din normele tehnice de aplicare a Contractului-cadru):

1. Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă

2. Malformaţii congenitale şi boli genetice

3. Boala cronică de rinichi - faza predializă

4. Insuficienţă cardiacă clasa III - IV NYHA

5. Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă

6. Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)

7. Aplazia medulară

8. Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare

9. Trombocitemia hemoragică

10. Histiocitozele

11. Telangectazia hemoragică ereditară

12. Purpura trombopenică idiopatică

13. Trombocitopatii

14. Purpura trombotică trombocitopenică

15. Boala von Willebrand

16. Coagulopatiile ereditare

17. Boala Wilson

18. Malaria

19. Tuberculoza

20. Boala Addison

21. Diabet insipid

22. Boli psihice (schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, tulburări afective majore, tulburări psihotice acute, autism, ADHD, boli psihice la copii)

23. Miastenia gravis

Sursa: evz.ro

5 ian 16:53
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].