logo
vineri, 14 decembrie 2018


Categorii

Ludovic Orban, despre renunţarea la pragul pentru referendum: Nu îi e ruşine lui Dragnea?

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că ar trebui să îi fie ruşine lui Liviu Dragnea să vorbească despre renunţarea la pragul pentru referendum, având în vedere că din cauza lui oamenii nu au venit la vot.

„Nu îi e ruşine lui Dragnea? Au mai coborât pragul de validare de la 50% la 30%, cu un obiectiv foarte clar urmărit, acela de a îl demite mai uşor pe preşedintele României, pentru că ei ştiu că niciodată nu vor avea şansa să câştige alegerile pentru funcţia de preşedinte. E o obrăznicie din partea lui să se facă că nu înţelege că de fapt foarte mulţi români care susţineau familia tradiţională nu au venit la vot pentru că au perceput că este referendumul lui Dragnea şi că de fapt prin modul în care s-a pus întrebarea Dragnea urmăreşte să modifice Constituţia”, a declarat Orban.

Liderul PNL a precizat că, deşi a fost un fake news faptul că liderul PSD ar vrea să modifice Constituţia în interes personal, aceste informaţii au determinat oamenii să nu mai participe la referendum.

„Sigur, un fake news care nu avea nicio bază reală, dar care a prins să modifice Constituţia în interes personal şi foarte mulţi nu s-au prezentat la vot pentru că au considerat că acest referendum este o mânărie a lui Liviu Dragnea. Dacă mai vorbeşti despre prag la referendum, după ce ai coborât o dată de la 50% la 30% mi se pare o glumă proastă", a mai spus Ludovic Orban. Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că ideea de cvorum inhibă prezenţa la vot la referendum şi spune că dacă nu ar exista un prag minim de prezenţă, numărul de oameni care ar vota ar fi mai mare, participând inclusiv cei care ar vota „Nu”. Precizările lui Liviu Dragnea vin în contextul în care referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie nu a fost validat din cauza prezenţei extrem de scăzute la vot, sub 30 la sută, cât era necesar pentru validare. Dragnea este de părere că rezultatul votului nu este un eşec al PSD, ci un eşec al tuturor celor care au votat „Da” la referendum.

11 oct 18:53
Comentarii
Ultimele Știri
EconomicCum poţi stinge datoriile la Fisc prin dare în plată

Fiscul reaminteşte românilor că îşi pot şterge datoriile la ANAF prin operaţiunea de dare în plată şi clarifică, printr-...

SocialDirectorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, prins în ...

Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Gorj, a fost pus sub acuzat de către procurorii anticor...

SocialBărbatul care a înşelat persoane din trei judeţe prin metoda...

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost arestat pentru înşelăciune, după ce poliţiştii au stabilit că acesta a sunat mai mul...

PoliticPSD amână construirea spitalelor regionale pentru 2021. Ce p...

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că autorităţile române au decis să înceapă construcţia spitalelor r...

EconomicFOTO „Autostrada urbană“ a fost inaugurată. Şoferii pot intr...

„Autostrada urbană”, cum a fost poreclit ciotul de 6,5 kilometri din Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, a fost inaugura...

EntertainmentPovestea lui Petrache Poenaru, marele român care a inventat ...

Noul episod al seriei „Români care au schimbat lumea“, difuzată de TVR 1, realizat de Daniela Mitrache, aduce telespecta...

SocialŞoferi sancţionaţi contravenţional după ce au fost surprinşi...

Doi bărbaţi, de 41 şi 51 de ani, s-au ales cu amenzi şi cu marfa confiscată, în contextul în care nu au putut justifica ...

SocialContrabandistul care s-a dat bolnav ca să scape de arest. A ...

Judecătorii l-au plasat sub control judiciar pe un bărbat suspectat de contrabandă cu ţigări, după ce acesta s-a interna...

SocialVIDEO Un oltean a intrat în greva foamei după ce câinii şefu...

Un fermier a protestat vineri, 14 decembrie, în faţa Prefecturii Olt, acuzându-l pe directorul Casei Judeţene de Pensii ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].