Luptă în trei pentru postul de şef al Poliţiei Municipale. Cine este candidatul cu cele mai mari şanse
Doi din cei cinci înscrişi în concurs nu s-au prezentat în sala de examen. Printre ei, actualul desemnat la şefia Poliţiei Municipale, care bate în retragere pentru a doua oară.
Doar trei din cei cinci aspiranţi la fotoliul de şef al Poliţiei Municipale Zalău s-au prezentat miercuri, 14 noiembrie, la concurs. Pompiliu Sturzu, actualul adjunct al structurii, şi Teodor Ardelean, şeful Secţiei de Poliţie Rurală Crasna, au reuşit să promoveze, după ce au luat note peste 7. Numele câştigătorului va fi cunoscut cel mai devreme joi, 15 noiembrie, însă în situaţia în care candidaţii vor contesta rezultatele, notele finale vor fi făcute publice abia luni, 19 noiembrie. Deocamdată, susţin surse neoficiale, Sturzu are cea mai mare notă.
Celălalt poliţist care a participat la concurs, Florin Lupu, şeful Biroului Ordine Publică, nu a luat notă de trecere.
Au absentat Sorin Pop, şeful Biroului de Investigaţii Criminale, aflat la Bucureşti pentru a-şi încerca norocul pentru postul de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, şi Gabriel Terheş, actualul desemnat la comanda Poliţiei Zalău. Acesta din urmă s-a mai înscris şi la concursul pe post din septembrie, când, deşi a fost candidat unic, a decis să nu se prezinte.
Citiţi şi:
De ce s-a amânat în ultima clipă concursul pentru postul de şef al IPJ? Explicaţiile Poliţiei Române
Alte 58 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, în Bucureşti şi în nouă judeţe. Cele ...
Dermatita, inflamaţia pielii provocată de agenţi externi, nu reprezintă o ameninţare pentru viaţă şi nici nu este contag...
Conform teologilor, diaconiţele erau slujitoare ale Bisericii. În primele secole creştine, ele făceau parte din clerul i...
Consumul de combustibil la o maşină depinde şi de stilul de condus. Un stil mai agresiv poate să determine un consum mai...
Reputat cercetător în domeniul biologiei, supranumită Vraciul plantelor, cu un doctorat obţinut în SUA, Alice Săvulescu,...
Spitalul de la Năruja, judeţul Vrancea, a fost construit doar într-un singur an, fiind pentru acele timpuri cel mai mode...
Băuturile alcoolice nu reprezintă cel mai sănătos mod de a trăi. De fapt, un studiu realizat anul trecut arată că alcool...
Giacomo Casanova este cel mai renumit seducător al istoriei. Se spune că a avut peste 132 de amante şi că nu exista feme...
Noul ministru al Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, care a depus vineri jurământul, a vorbit la Digi24 despre programu...
DESPRE NOI
TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).
Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.
Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.
Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].