logo
vineri, 19 aprilie 2019


Categorii

NATO, decizie istorică. A 30-a țară va deveni membru al Alianței

Statele membre NATO vor semna, miercuri, un protocol de aderare cu Macedonia, prin care țara din Balcani va deveni al 30-lea membru al Alianței, relatează BBC News.

Fiecare țară membră NATO va trebui apoi să ratifice acordul pentru ca Macedonia să intre oficial în Alianță. Blocarea intrării Macedoniei în NATO a luat sfârșit luna trecută, când parlamentul Greciei a pus capăt unui conflict lung de 27 de ani privind numele Macedoniei și a aprobat, prin vot, schimbarea numelui țării din Balcani în „Republica Macedoniei de Nord”.

Tratatul de aderare va fi semnat, miercuri, în cadrul unei ceremonii de la Bruxelles, acolo unde se află sediul NATO.

La 6 februarie vom scrie istorie: aliaţii din cadrul NATO vor semna protocolul de aderare cu viitoarea Republică Macedonia de Nord cu ministrul (macedonean) de Externe Nikola Dimitrov (a anunţat sâmbătă, pe Twitter, Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg)

Grecia a blocat aderarea Macedoniei la NATO timp de trei decenii, din cauza acestei dispute cu privire la numele ţării, considerând că numele ţării are impact asupra provinciei sale nordice.

Macedonia se aşteaptă ca Grecia să fie primul stat membru NATO care să ratifice protocolul de aderare. După aceea îşi va adopta noul nume.

Parlamentul grec ar urma să ratifice protocolul de aderare cel mai devreme la 11 februarie.

Toate cele 29 de state membre NATO este necesar să ratifice protocolul, pentru ca Macedonia să devină al 30-lea membru al Alianţei.

Acest proces ar urma să aibă loc până la sfârşitul lui 2019 sau începutul lui 2020.

Sursa: digi24.ro

6 feb 12:31
Comentarii
Ultimele Știri
EvenimentBritanicii, revoltaţi! Prinţul Philip, din nou la volan, chi...

Prinţul Philip (97 de ani) a fost văzut la volan pentru prima dată după ce a renunţat la carnetul de şofer. Soţul Regine...

EntertainmentSUTE de kg de droguri, descoperite de poliţie pe bancheta di...

Agenţii de poliţie de la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic au descoperit 124 de kilograme de marijuana într-o maşi...

EconomicMinisterul Dezvoltării oferă finanţare nerambursabilă pentru...

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) deschide, vineri, un nou apel de proiecte pentru fina...

EconomicMinisterul Economiei a obţinut acordul pentru Fondul Europea...

Europarlamentarii au aprobat, joi, înţelegerea comună negociată cu Preşedinţia Română la Consiliul Uniunii Europene şi C...

EntertainmentSalon de Motociclete, Accesorii şi Echipamente poate fi vizi...

La Salon de Motociclete, Accesorii şi Echipamente Bucureşti (SMAEB) vor participa, începând de vineri, 65 de expozanţi, ...

ExterneDonald Trump denunţă "nebunescul raport Mueller" elaborat de...

Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat, vineri, "nebunescul raport" elaborat de procurorul special Robert Mueller, d...

PoliticDragnea despre poziţia UDMR legată de restructurarea Guvernu...

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri la Botoşani, referitor la declaraţia lui Kelemen Hunor despre restruc...

EntertainmentBeyoncé, mărturisiri despre complicaţiile grave din timpul s...

Cântăreaţa americană Beyoncé (37 de ani) a vorbit deschis, în cadrul documentarului ei „Homecoming“, despre complicaţiil...

SocialCinci ţărănişti sălăjeni trec în tabăra PNL. Printre ei, un ...

Cinci ţărănişti din Sălaj au trecut în tabăra liberalilor, după ce formaţiunea politică a semnat un protocol de susţiner...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].