logo
duminică, 24 martie 2019


Categorii

O tânără și-a vindecat eczemele dureroase doar cu suc de țelină

O tânără din Australia, care timp de mai mulți ani s-a confruntat cu eczeme dureroase și care îi produceau mâncărimi, a dezvăluit cum a reușit să se vindece, folosind doar suc de țelină.

Renee Mowatt, de 26 de ani din Gisbone, Victoria, a afirmat că eczemele au început să apară când era foarte mică, după care s-au răspândit pe întregul corp și au rămas acolo până la adolescență. Însă au reapărut după ce a împlinit 20 de ani. Deși a crezut că a scăpat de tot, eczemele s-au întors într-o condiție mult mai severă și s-au întins pe o suprafață mai mare a corpului.

A fost o adevărată provocare să trăiesc cu eczeme de la o vârstă atât de fragedă. Din punct de vedere emoțional m-am simțit ca o ciudată cu mâini și picioare roșii

Mi-a afectat și somnul întrucât eczema îmi provoca mâncărimi puternice. Plângeam tot timpul și vedeam cum mama mea se simțea neajutorată în timp ce nicio cremă sau loțiune nu funcționa (a povestit Renee, citată de Daily Mail)

În timp, Mowatt a aflat că eczema nu se vindecă peste noapte. Ea a ajuns la concluzia că schimbarea dietei și a nivelului de stres este cheia spre vindecare. Tânăra, care este studentă la medicină nutriționistă, este de părere că trebuie găsită cauza unei condiții cronice și nu tratate simptomele. După o perioadă, Renee a descoperit că erau câteva elemente care îi declanșau aceste eczeme: cafeaua, alcoolul, laptele, glutenul și carnea roșie. Așa că a limitat consumul lor.

Am început să mănânc mai multe fructe și legume și să beau suc de țelină în fiecare dimineață, pe stomacul gol (a spus fata)

Pentru că eczema îi era provocată și de stres, Renee a început să facă yoga zilnic. Ea susține că inflamația i s-a retras după două-trei luni.

Sursa: unica.ro

15 feb 00:00
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentCum se prepară baclavaua cu nuci, fistic şi miere

Desert turcesc, baclavaua este considerată una dintre cele mai cunoscute prăjituri ale Orientului. Nu trebuie să mergeţi...

PoliticReacţia Comisiei Europene după anunţul Vioricăi Dăncilă priv...

După ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, ex...

SocialAlertă meteo: Temperaturile scad semnificativ

După ce vremea ne-a răsfăţat în ultimele zile cu soare şi temperaturi ridicate, de săptămâna aceasta va deveni capricioa...

SocialAccident grav la intrare în Orşova. Trei copii au ajuns la s...

Două autoturisme s-au ciocnit duminică seară pe DN 6, la intrarea în municipiul Orşova. În urma impactului, trei copii a...

EntertainmentCât a costat cel mai ieftin bilet de avion cumpărat anul tre...

Deşi românii îşi cumpără biletele de avion în medie cu 28 de zile înainte de călătorie, peste 35% dintre români preferă ...

EvenimentUn oficial palestinian cere UE să acţioneze după anunţul Vio...

„Cerem UE să acţioneze în privinţa acestei decizii, care încalcă politici europene consacrate. Vom discuta acest subiect...

EntertainmentCe este vaza abundenţei şi cum îţi poate aduce noroc la bani...

Vaza abundenţei este, conform tehnicilor feng shui, una dintre cele mai folosite şi benefice moduri de a atrage prosperi...

PoliticPSD validează mâine lista pentru europarlamentare. Cine desc...

Comitetul Executiv Naţional (CEx) al Partidului Social Democrat se reuneşte luni, 25 martie, de la ora 12.30. La finalul...

EntertainmentMel B a dezvăluit că a avut o aventură cu colega ei de trupă...

Mel B (43 de ani) a declarat în timpul filmărilor pentru show-ul TV „Piers Morgan's Life Stories“ că a avut o aventură c...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].