logo
duminică, 21 aprilie 2019


Categorii

OUG 114| Bancherii, sub presiunea timpului,o listă suplimentară de propuneri

Azi, au avut loc discuții între Asociația Române a Băncilor (ARB) și ministrul Finanțelor Publice, pe tema OUG 114. La finalul întrevederii, Florin Dănescu, președintele Executiv al ARB nu a dorit sa facă declarații, , lăsând să se înțeleagă că nu s-a ajuns la nicio concluzie

Bancherii sunt nevoiți ca într-un timp record, " câteva ore", să trimită noile propuneri legate de OUG 114, prorogarea legii rămânând, încă, o variantă de luat în calcul.

A fost o rundă de discuții foarte deschisă, vom face o listă suplimentară de propuneri. Deocamdată nu declar mai mult, așteptăm, nu am ajuns la nicio concluzie. Asteptăm să vedem care e rezultatul. Discuția nu s a purtat în termenii am fost sau nu de acord. Tocmai pentru că timpul e extrem de strâns, ne vom duce să scriem aceste propuneri. Trebuie să le facem în termen de ore. În timp noi am făcut și această propunere (ref. la prorogarea Ordonanței - n.red), dar orice declarație făcută acum poate să încurge discuția pe care am avut-o. Nu s-a stabilit o nouă întâlnire"( Florin Dănescu).

Vineri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că actul normativ va fi modificat săptămâna viitoare, acum lucrându-se încă la el.

Schimbarea termenului de referință din contractele de credite în lei, renunțarea la raportarea la ROBOR și trecerea la tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior sunt câteva dintre modificările importante ce vor fi aduse ordonanței.

După cum ştiţi, ieri am avut discuţii la Ministerul Finanţelor cu Asociaţia Română a Băncilor şi vom avea şi astăzi o discuţie pentru a discuta pe forma finală a textului de ordonanţă care să modifice OUG 114. Am avut discuţie, desigur, şi cu BNR, am trimis şi o informare la Banca Centrală Europeană, arătăm care sunt modificările pe care le aducem şi pregătim o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată săptămâna viitoare în Guvern. În principal, este vorba despre decuplarea ROBOR-ului de partea de taxă pe activele financiare. Acest ROBOR nou va fi calculat la tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior, e o medie aritmetică care se aplică pe trimestrul următor", a explicat Teodorovici.

22 mar 00:00
Comentarii
Ultimele Știri
SportParis Saint-Germain a câştigat titlul de campioană în Ligue ...

Paris Saint-Germain şi-a asigurat matematic titlul de campioană în Ligue I, duminică, după ce ocupanta locului secund, L...

SocialTânărul care l-a huiduit pe Dragnea la Suceava acuză că a fo...

Tânărul care a reuşit să-l înfurie pe Liviu Dragnea la Suceava susţine că, după ce a fost scos din sala unde avea loc în...

PoliticLudovic Orban reclamă primăria din Alexandria, după ce liber...

"Nu mulţi ştiu, dar s-au depus eforturi uriaşe pentru a ne împiedica să ne prezentăm candidaţii în Alexandria. PNL a sol...

ExterneLider democrat: Trump riscă să fie vizat de procedura demite...

Partidul Democrat, majoritar în Camera Reprezentanţilor, va continua investigaţiile în cazul preşedintelui Donald Trump,...

SocialCuc preia iniţiativa şi îl acuză pe Tudorel Toader: Observaţ...

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, la Târgu Jiu, că a lansat ordonanţa pe achiziţii, însă a pri...

SocialVIDEO Au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare, de Flori...

În duminica Floriilor, au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare în centrul Buzăului, unde a avut loc un festival gas...

SportReacţie candidă a lui CTP după Garcia - Halep: „Am răcnit ca...

Analistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi Sport sentimentele care l-au cotropit în timpul meciului câştigat de...

PoliticRaport. Cum au crescut banii daţi pentru partide de la an la...

Banii primiţi de partide de la stat au crescut în 2018 de la 30 de milioane de lei la 170,3 milioane lei, arată ultimul ...

SocialPreotul Opre Crăciun a fost comemorat. Calvarul fostului deţ...

Localnicii au venit în număr mare la slujba de comemorare a preotului Opre Crăciun (1925 – 2012), un fost martir al înch...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].