logo
luni, 24 iunie 2019


Categorii

"Poema Română", ovaţionată în deschiderea Concursului "George Enescu" la Ateneul Român

"Poema Română Op.1", de George Enescu, a încheiat sâmbătă prima seară a Concursului Internaţional "George Enescu", interpretarea Orchestrei Filarmonicii Române, dirijată de Gabriel Bebeşelea, fiind ovaţionată în picioare de public minute în şir în Sala Mare a Ateneului Român.

Lucrarea lui Enescu a fost interpretată în primă audiţie la Paris, în 1898. Compozitorul avea atunci 17 ani, iar lucrarea purta menţiunea "Opus 1". "Poema Română" (compusă de Enescu în anul 1897, când marele muzician avea doar 16 ani) s-a bucurat de succes în capitala Franţei, iar apoi a fost interpretată de multe ori în România, devenind o piesă-etalon, mai ales datorită includerii la final, într-o formă inspirat orchestrată, a Imnului Regal. Din 1947 până în anul 1990, "Poema Română" nu s-a putut cânta. În anul 1990, lucrarea a fost inclusă într-un concert, la Ateneul Român, de către maestrul Horia Andreescu. Radioului şi televiziunii naţionale nu li s-a permis de autorităţi să înregistreze concertul. Lucrarea este dedicată de compozitor reginei Elisabeta a României.

Sâmbătă, "Triplul concert", de Paul Constantinescu, singurul triplu concert din literatura muzicală românească, a deschis Concursul Internaţional "George Enescu" (1-23 septembrie), sub bagheta drijorului Gabriel Bebeşelea. Interpreţii, violonistul Ştefan Tarara, violoncelista Eun-Sun Hong şi pianistul Josu de Solaunvor, câştigătorii ediţiei precedente, au fost primiţi cu flori şi aplauze de public.

În prima parte a serii, a fost interpretată în primă audiţie românească lucrarea câştigătorului de la Secţiunea Compoziţie a ediţiei 2016 a Concursului. Este vorba despre compozitorul de origine chineză TianTian.

Între 1 şi 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni ai lumii, din 39 de ţări, urcă pe scena Ateneului Român din Bucureşti ca să câştige trofeul Concursului Internaţional „George Enescu” 2018 şi să se lanseze în lumea muzicii clasice internaţionale.

Duminică, tineri muzicieni evoluează în Etapa I a Concursului "Enescu" 2018 - secţiunea Violoncel, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Ordinea intrării în concurs a fost stabilită prin tragere la sorţi.

Concursul International George Enescu 2018 se desfăşoară în trei etape şi în Gale Finale cu Orchestră.

Etapa I şi Etapa a II-a au intrare liberă pentru public. Etapa I are loc la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi este eliminatorie. Începând din Etapa a II-a, concurenţii evoluează pe scena Ateneului Român şi susţin recitaluri cu lucrările alese din programul Concursului în faţa juriului şi a publicului;

Semifinalele sunt ultima etapă din drumul tinerilor muzicieni spre galele finale şi pentru obţinerea unui trofeu în cadrul Concursului Internaţional "George Enescu". Semifinalele se desfăşoară la Ateneul Român, sub formă de recitaluri şi includ evoluţiile celor mai buni concurenţi selectaţi de juriu din întreaga competiţie. Recitalurile tinerilor muzicieni includ în această etapă şi interpretarea obligatorie a unei lucrări de George Enescu. La finalul fiecărei secţiuni, sunt selectaţi cei trei concurenţi care îşi vor disputa locurile I, II şi IIIpentru fiecare dintre cele trei secţiuni din Concurs;

Galele finale cu Orchestră au loc în cadrul a trei seri - pe 11, 17 şi 23 septembrie. La pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu se vor afla trei dirijori de renume internaţional.

Pentru ediţia 2018, trofeele Concursului Internaţional "George Enescu" sunt realizate de reputatul artist ceramist - Daniela Făiniş.

Recitalurile şi concertele din cadrul Concursului Internaţional George Enescu 2018 vor fi transmise live de TVR, Radio România Muzical şi online, pe site-ul Concursului şi Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro.

Sursa: News.ro

2 sep 10:39
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].