logo
vineri, 22 februarie 2019


Categorii

Ponta mizează pe candidatura Corinei Crețu pe listele Pro Romania la europarlamentare

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, mizează în alegerile europarlamentare pe ”oameni care sunt cunoscuţi deja la Bruxelles, care ştiu ce înseamnă activitate europeană”. El este încrezător în obținerea a trei-patru mandate de europarlamentar și speră ca unul sa fie al comisarului european Corina Creţu.

"Îmi doresc şi sper şi cred la modul realist că trei-patru dintre colegii noştri pot să meargă acolo. Cred că cel mai important e cine sunt respectivii. Dacă trimitem acolo nişte oameni să ia un salariu şi să nu-i mai vedeţi vreodată şi să dea declaraţii, e frumos, nu e rău, dar la Pro România nu ne permitem chestia asta. Trebuie chiar să trimitem trei-patru oameni care sunt cunoscuţi deja la Bruxelles, care ştiu ce înseamnă activitate europeană şi care să reuşească în comisiile parlamentare, în plen, în diverse proiecte să aibă succes în activitate", a declarat Ponta, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, conform Agerpres

Referitor la candidatura Corinei Creţu pe liste ProRomânia, Ponta a răspuns :

Îmi doresc foarte tare şi sper cât mai curând că veţi avea răspunsul pozitiv la această întrebare, nu negativ", a spus Ponta.

Chiar dacă liderul Pro România se va situa pe primul loc pe lista de candidaţi, el nu va accepta postul, ci îşi va continua activitatea în Parlamentul României.

16 ian 17:37
Comentarii
Ultimele Știri
SocialTentativă de jaf la un bancomat din Băleni. S-a folosit un c...

Poliţia este pe urmele unor suspecţi care au încercat să spargă un bancomat din Băleni. Oamenii legii au un cerc de susp...

ExterneLondra şi UE lucrează la o „declaraţie politică paralelă“ cu...

Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) avertizează că şansele ajungerii la un acord imediat privind Brexitul au scăzut, ...

SocialTransportul şcolar, vizat de un control al poliţiştilor de l...

Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de efective de la ordine publică, au desfăşurat un control pentru verificarea legalităţii...

EntertainmentAndreea Marin, despre apariţia la iUmor: „E o ipostază în ca...

În cel de-al şaselea sezon al show-ului „iUmor“ vor exista invitaţi speciali, printre aceştia numărându-se prezentatoare...

SocialDosar de furt instrumentat prin Eurojust. Mai multe perchezi...

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a delegat, prin intermediul EUROJUST, poliţiştii specializaţi în investigaţ...

SocialUPDATE VIDEO Aterizare forţată pe aerodromul din Tuzla. Una ...

Salvatorii au intervenit în cazul unui incident aviatic produs pe aerodromul din Tuzla, judeţul Constanţa. o persoană şi...

PoliticBazarul naţional

Reiau, mai jos, un articol de-acum vreo trei ani, plictisit să constat că pare scris azi. Evident, poate fi „îmbogăţit“ ...

SocialNoile cărţi de identitate, motiv de revoltă la mănăstirea pă...

Îmbunătăţirea securităţii documentelor de identitate a cetăţenilor din Uniunea Europeană nu e pe placul monahilor de la ...

EvenimentVIDEO Scandal la Ministerul Justiţiei. Intrarea în sediu şi ...

Mai mulţi protestatari, printre care se află cunoscuţii Sandu Matei şi Marian „Ceauşescu“, au fost reţinuţi joi seară de...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].