logo
luni, 24 septembrie 2018


Categorii

Preşedintele PSD Vaslui cere organizarea imediată a CEX pentru ”a lămuri situaţia creată în partid”

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a anunţat, vineri seară, că i-a solicitat lui Liviu Dragnea convocarea Comitetului Naţional Executiv (CEX) pentru săptămâna viitoare, cjhiar luni sau marţi, pentru ”a lămuri situaţia din partid”. Acesta a invocat o ”ruptură evidentă” şi ”o autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care-l susţine”, dar şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge la ”zguduiri cu efecte negative”, putându-se reveni la dialog.

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri seară, la Antena 3, că mai mulţi colegi de partid i-au cerut să-i solicite liderului PSD, Liviu Dragnea, convocarea imediată a CEX.

”Nu sunt un fan al domnului Liviu Dragnea, sunt un fan al PSD. Nu cred că are nevoie de aliaţi în momentul acesta, ci de oameni conştienţi de situaţia care s-a creat în partid. Colegii m-au rugat să-i transmit domnului Dragnea solicitarea de a convoca imediat CEX în zilele următoare, luni, marţi, pentru a lămuri situaţia dn partid”, a declarat Dumitru Buzatu.

Întrebat care este situaţia care ar trebui lămurită, acesta a vorbit despre ”raportul dintre Guvern şi partid, ruptura evidentă care se creează şi riscă să se adâncească, o autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care-l susţine”.

”Autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care-l susţine este o formulă cuprinzătoare  - Guvernul nu mai aplică un dialog constructiv cu partidul”, a mai spus liderul PSD Vaslui.

Potrivit acestuia, ”soluţia de dorit” ar fi întoarcerea la un dialog constructiv, la consultare între premier şi partid pentru a a nu ajunge la ”zguduiri cu efecte negative”.

Buzatu şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge din nou la moţiune de cenzură.

”Sper că premierul va avea eleganţa, în cazul în care se ajunge aici, să-şi respecte promisiunea şi să demisioneze”, a mai spus Buzatu care a afirmat că, până la CEX-ul programat la finalul lunii este ”mult, mult prea mult”.

Anterior, la Digi 24, Buzatu a afirmat că situaţia ”trebuie tranşată”, iar ”lucrurile trebuie puse la punct”.

”Ori ne vedem de treabă şi mergem înainte, ori actualul Executiv va trebui să plece”, a spus Buzatu.

Şi deputatul PSD Cătălin Rădulescu a solicitat întrunirea urgentă a CEX pentru a discuta despre o eventuală schimbare a Guvernului după „ieşirea necontrolată şi nestatutară” a premierului Tudose şi insubordonarea sa faţă de deciziile partidului.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, vineri, că el încă speră ca Mihai Tudose să rămână prim-ministru.

"Eu încă sper ca Tudose să rămână prim-ministru", a declarat Liviu Dragnea, vineri, întrebat despre solicitarea lui Cătălin Rădulescu.

Dragnea a făcut aceste declaraţii la Bacău, el aflându-se în aceste zile într-un turneu prin judeţele Moldovei, unde se întâlneşte cu liderii filialelor PSD. Liviu Dragnea este însoţit de vicepremierul Paul Stănescu.

12 ian 23:48
Comentarii
Ultimele Știri
SocialIncendii în Mehedinţi. Au ars peste 80 de hectare de vegetaţ...

Pentru pompierii din Mehedinţi a fost un sfârşit de săptămână încărcat de evenimente. Au fost solicitaţi să intervină pe...

SocialRyanair şi Tarom introduc noi zboruri între Timişoara şi Buc...

Compania aeriană Ryanair va introduce, începând cu luna octombrie, patru zboruri suplimentare Bucureşti-Timişoara şi ret...

SportSurprize la Wuhan: Ostapenko, Konta şi Giorgi au fost elimin...

Jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 10, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-2, 6-4...

SocialVIDEO Rapsodia Română, interpretată de 100 de muzicieni în P...

Evenimentul a avut loc în seara zilei de duminică, 23 septembrie, şi a fost dedicat Centenarului. Peste 100 de artişti, ...

EvenimentFiul lui Dragnea şi soţia lui ar fi fost agresaţi pe stradă....

Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, şi soţia acestuia ar fi fost agresaţi pe stradă. Parchetul Judecătoriei Sector...

SocialCum au ajuns 8 biciclete de la turişti, la o adolescentă cu ...

Proprietarul unei cabane de la Colibiţa a ales să doneze unor copii şi adolescenţi fără posibilităţi cele 8 biciclete pe...

SocialFOTO S-a finalizat demontarea bisericii de la Vinţa, veche d...

Specialiştii din cadrul Muzeului ”ASTRA” Sibiu au finalizat, după aproape două luni de la începutul lucrărilor, demontar...

SportNe ducem la vale! Campioana României va juca la anul din pri...

Cele patru reprezentante ale fotbalului românesc, acestea urmând a fi stabilite la finele sezonului competiţional 2018-2...

PoliticPlanul lui Ponta ca să-l dea jos pe Dragnea de la şefia Came...

Deptuatul Victor Ponta a anunţat luni că va depune un amendament de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor asft...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].