logo
duminică, 21 aprilie 2019


Categorii

Procurorii l-au prins pe Dragnea în dosarul opresiunii protestatarilor din 10 August

Procurorii au dovezile implicării lui Dragnea în acțiunile Jandarmeriei. Suplimentul de declarație dat de viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, n-a făcut decât să adauge, la dovezile pe care le au deja procurorii care anchetează Dosarul 10 august, alte lucruri despre implicarea directă a lui Dragnea în deciziile Jandarmeriei, spun surse din intimitatea anchetei.

Nu este deloc întâmplător că Parchetul General a emis un comunicat la scurt timp după audierea viceprimarului Capitalei, spun aceleași surse.

Comunicatul Parchetului General:

„Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele:

În dosarul penal privind incidentele violente ce au avut loc pe 10 și 11 august 2018 în Piața Victoriei din București, aflat pe rolul Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se efectuează în continuare urmărirea penală față de suspecții menționați în comunicatul de presă din data de 21 septembrie 2018, în legătură cu organizarea, conducerea modul de intervenție al forțelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române împotriva manifestanților care au participat la protestul desfășurat în Piața Victoriei pe 10 august 2018.

În vederea stabilirii situației de fapt, au fost audiați, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părți civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri și acte medicale cu privire la vătămările suferite. De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conțin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât și cele transmise de către instituțiile de ordine publică sau de alte persoane juridice.

Totodată, menționăm că este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanțelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forțele de ordine în cursul intervenției.

Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuții și au acționat în data de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate și înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.”

Sursa: magnanews.ro

5 feb 11:52
Comentarii
Ultimele Știri
PoliticGândurile lui Cristoiu: Klaus Iohannis e dator să nu semneze...

Remanierea Guvernului provoacă instabilitate la nivelul ministerelor, iar preşedintele Iohannis nu ar trebui să aprobe d...

ExterneBREAKING Explozii la biserici în Sri Lanka în timpul sărbăto...

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi peste 200 au fost rănite în urma unor explozii care au avut loc duminică dimin...

PoliticINTERVIU | Arvydas Pocius: Statele UE discută de PESCO, dar ...

Statele membre UE au început să discute despre PESCO şi despre ceea ce este necesar să facă pentru a consolida securitat...

PoliticMesajul premierului Viorica Dăncilă cu prilejul Paştelui Cat...

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, duminică dimineaţa, un mesaj cu prilejul Paştelui Catolic. Ea urează celor care să...

PoliticDăncilă, mesaj cu prilejul Duminicii Floriilor: Este început...

Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu prilejul Duminicii Floriilor, care este începutul Săptămânii Patimilor,...

SocialPaştele catolic la Cluj: Zeci de credincioşi şi-au dus coşur...

Zeci de coşuri de mâncare au fost sfinţite, duminică, de preot, în ziua de Paşte, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul M...

SportSurpriză la turneul de la Monte Carlo. „Regele zgurii“ a fos...

Turneul masculin de la Monte Carlo va avea parte de o finală neaşteptată, după ce favoriţii au fost eliminaţi din compet...

SportCTP a explicat diferenţa dintre Simona Halep şi Mihaela Buză...

Franţa şi România se află la egalitate după prima zi a semifinalei de Fed Cup, care se desfăşoară, în sala de la Rouen....

SportSchimbă Florin Segărceanu echipa? Mutarea pe care căpitanul ...

Duelul Franţa- Românie, din semifianlele Fed Cup, se reia azi, de la ora 14.00, când e programat meciul vedetă dintre Si...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].