logo
miercuri, 26 septembrie 2018


Categorii

PSD +ALDE vor sa prescrie conflictul de interese dupa 3 ani

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, ca for decizional, un proiect care modifică o Lege din anul 2003 care prevede că faptele comise de cei aflaţi în funcţii publice care duc la conflict de interese sau incompatibilitate se prescriu la trei ani de la data comiterii lor.

Iniţiativa legislativă aparţine PSD şi modifică Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. O prevedere a textului adoptat de deputaţi miercuri este: "faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil".

Proiectul legislativ al social-democraţilor mai stipulează că: "primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti".

O altă modificare efectuală la Legea 161/2003 prevede că: "starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate".

Proiectul de lege a fost adoptat cu 196 de voturi pentru, 59 de voturi împotrivă şi 4 abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Legea va ajunge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Sursa: Ziare.com

16 mai 09:42
Comentarii
Ultimele Știri
SocialPercheziţii la persoane bănuite de trafic de minori. Suspecţ...

Şase percheziţii ale Poliţiei au avut loc, mierucri, la persoane bănuite de infracţiuni de trafic de minori. Suspecţii s...

SocialElevii din România care fac practică în cele mai dezvoltate ...

Elevii Liceului Agricol din Nicolae Bălcescu, oraşul Flămânzi, fac practică în cele mai performante ferme din toată Euro...

SocialTragedii rutiere: Două persoane au murit pe loc şi alte patr...

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, pentru a evita implicarea în a...

ExterneAtac la adresa libertăţii presei în Grecia şi Austria, două ...

Grecia şi Austria sunt două state membre UE foarte diferite, dar în această săptămână, au un punct comun trist: guvernel...

EconomicRomânia va continua să finanţeze reabilitarea grădiniţelor d...

România va continua să finanţeze reabilitarea grădiniţelor din Moldova, precum şi va susţine noi proiecte de îmbunătăţir...

SocialBucătarii din România au impresionat la Cupa Mondială din Ka...

Naţionala de bucătari s-a întors din Kazahstan cu medalia de argint de la Cupa Mondială, la care au participat 26 de ech...

EntertainmentSchimbare de look pentru Angelina Jolie. Actriţa nu mai arat...

Angelina Jolie se pregăteşte intens pentru noul ei film, „Come away“, şi filmează de zor în studiourile de la Hollywood....

SocialComuna din România care are o aplicaţie pentru telefonul mob...

Un student a realizat o aplicaţie pentru telefoanele mobile prin care oferă locuitorilor unei comune acces gratuit la in...

SocialPrefectul judeţului: 51 de focare de pestă porcină, confirma...

Tot mai multe focare de pestă porcină sunt confirmate în judeţul Călăraşi. Până în prezent, autorităţile au anunţat exis...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].