logo
sâmbătă, 20 octombrie 2018


Categorii

RECORD la vânzarea MAȘINILOR în ROMÂNIA

Tranzacțiile cu mașinile noi și rulate au atins un record istoric în 2017, cele noi depășind 100.000 de unităţi, iar cele rulate 1,1 milioane de unități, potrivit unei analize.

Piaţa maşinilor noi, al patrulea an consecutiv de creştere

Anul trecut, piaţa de mașini noi a depășit, după aproape un deceniu, 100.000 de unităţi, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani și al patrulea an consecutiv de creștere.

Piaţa maşinilor rulate din import a atins cel mai ridicat nivel de când există statistici, crescând cu 74% față de 2016, până la jumătate de million de unităţi. Cel mai mare nivel al pieței a fost atins în 2008, când s-au înregistrat 300.000 de unităţi. De cealaltă parte, cel mai slab an pentru piaţa maşinilor rulate a fost 2011, când totalul nu a atins nici 100.000 de unităţi.

Spre deosebire de anii anteriori, programul Rabla a avut un impact redus asupra pieței auto în 2017, astfel că mai puțin de un sfert dintre achiziţiile din piaţă au fost efectuate prin intermediul acestuia.

Pe de altă parte, subvențiile acordate pentru achiziția de mașini electrice au impulsionat această nișă, dat fiind faptul că 500 de persoane au aplicat pentru a-și cumpăra astfel de autoturisme, în timp ce în anii trecuţi cererea.

“2017 a fost anul cu cele mai multe recorduri auto şi cu cele mai multe tranzacţii pe plan intern. Eliminarea timbrului de mediu a deblocat piaţa de mașini rulate, anul trecut înregistrându-se cel mai mare număr de înmatriculări pentru o serie de branduri auto. Spre exemplu, cele mai multe înmatriculări de mașini noi au fost înregistrate de Dacia – 29.974 unități, iar de mașini rulate din import de Volkswagen – 136.268 unități", a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Tranzacțiile cu mașini rulate pe plan intern (reînmatriculările) au cunoscut și ele un record în 2017, de peste 496.000 de unităţi, depăşind cu mult maximul din 2011 (411.000 unități). Această categorie a crescut cel mai mult faţă de 2016, cu 99%, eliminarea timbrului de mediu permiţând multor români să-şi vândă mult mai uşor maşina altui cumpărător din ţară.

Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

17 ian 12:02
Comentarii
Ultimele Știri
SocialCum se pune diagnosticul de lupus. Interviu cu Ramona-Elena ...

Pacienţii trec prin schimbări fizice şi psihice care, netratate la timp, pot duce la depresii şi leziunea gravă a altor ...

EconomicDOCUMENT Salariul minim creşte de la 1 noiembrie. Olguţa Vas...

Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că salariul minim pe economie creşte de la 1 noiembrie anul acesta, nu d...

EconomicAdio facturi estimative. Furnizorul de energie electrică, ob...

Românii ar putea scăpa de facturile estimative la energie electrică, dacă un proiect care obligă furnizorii să citească ...

SportHalep s-a săturat de tenis: „Nu o să mă uit la Turneul Campi...

Simona Halep a intrat în vacanţă, forţată de accidentarea de la spate, dar şi epuizată mental după un sezon infernal....

EconomicRaport: Piaţa roboţilor industriali va creşte cu 14%. Top 5 ...

Vânzările de roboţi industriali s-au dublat în ultimii 4 ani, iar cinci ţări cumulează aproape 73% din cererea totală de...

SocialFOTO „Bijuteria” căilor ferate din vestul ţării, transformat...

Una dintre cele mai frumoase din ţară se află în şantier de doi ani. Între timp, monumentul istoric vechi de peste 120 d...

EvenimentUn episcop i-a pedepsit pe enoriaşi pentru că n-au fost la r...

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Vicenţiu Grifoni, nu le-a permis enoriaşilor să intre în altarul unei biserici resfi...

SocialSfaturi pentru şoferi pe vreme rea. Poliţie: Pe un carosabil...

Vremea rea care se anunţă îi pune pe jar pe poliţişti. Oamenii legii recomandă conducătorilor auto ca, în condiţiile unu...

SocialIncendiu la o mănăstire din Teleorman: un muncitor mort, pag...

Atelierul de tâmplărie al unei mănăstiri din Teleorman a fost cuprins de foc vineri noaptea, 19 octombrie, la scurt timp...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].